logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

MEC: Noi reglementări pentru reducerea inegalităților între unitățile școlare

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a semnat vineri Ordinul privind reglementarea cadrului general pentru dezvoltarea parteneriatului pentru sprijin instituțional între unitățile de învățământ, în vederea creșterii calității educației.

Potrivit MEC, sprijinul instituțional reprezintă ansamblul de activități, măsuri și forme de cooperare dintre unitățile de învățământ, prin care o unitate de învățământ cu rezultate relevante pune la dispoziția unei alte unități de învățământ expertiză pedagogică, resurse educaționale, suport metodologic și organizatoric, pentru îmbunătățirea proceselor educaționale, reducerea decalajelor și creșterea calității actului educațional.

Scopul parteneriatului îl reprezintă reducerea decalajelor educaționale și sprijinirea unităților de învățământ cu resurse insuficiente sau situate în zone defavorizate.

Parteneriatul poate fi încheiat între unități de învățământ, la nivel județean sau interjudețean.

Parteneriatul pentru sprijin instituțional se bazează pe principiul schimbului de bune practici între instituții, prin valorificarea experiențelor instituționale ale fiecărui partener implicat.

Parteneriatele pentru sprijin instituțional se încheie, cu acordul părților, între minimum două unități de învățământ, din inițiativa părților sau la recomandarea inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Pe baza performanțelor școlare obținute de către elevii unităților de învățământ, în funcție de rezultatele din cadrul evaluărilor curente, ale examenelor naționale și ale evaluărilor internaționale la care participă aceștia, ținând seama de riscul de abandon școlar manifestat la nivelul unor unități de învățământ și ca urmare a rezultatelor activităților de inspecție școlară, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București recomandă unităților de învățământ dezvoltarea parteneriatului pentru sprijin instituțional, se arată în ordinul MEC.

În etapa de recomandare a partenerilor instituționali, inspectoratele școlare vor avea în vedere:

* existența cel puțin a unei unități de învățământ care poate oferi modele de bune practici, dovedite prin rezultate deosebite obținute la examenele naționale și la evaluările internaționale, precum și care dispune de personal format preponderent din cadre didactice calificate;

* existența cel puțin a unei unități care înregistrează rezultate școlare reduse, rate mari sau risc ridicat de abandon școlar ori un procent semnificativ de cadre didactice fără studii corespunzătoare postului;

* reprezentarea atât a mediului urban, cât și a celui rural, respectiv a zonelor defavorizate.

Parteneriatul poate fi extins prin implicarea altor parteneri relevanți în domeniul educației, precum: organizații nonguvernamentale, autorități locale, reprezentanți ai mediului economic sau universitar etc.

Activitățile din cadrul parteneriatului se pot desfășura fizic sau online și pot include, fără a se limita la:

* lecții online, lecții demonstrative;

* ateliere tematice de formare și observare pentru cadrele didactice debutante sau fără studii corespunzătoare postului;

* activități de sprijin pentru managementul școlar și dezvoltarea leadershipului educațional;

* consiliere pentru utilizarea tehnologiei în educație, crearea și partajarea de resurse educaționale digitale;

* proiecte interdisciplinare și activități comune elevi-profesori între unități;

* sesiuni de îndrumare instituțională în format hibrid, sincron sau asincron, prin platforme digitale acreditate.

'Inegalitatea - mai ales pe linia rural-urban și din zonele dezavantajate/urban mic - între unitățile școlare din România este un factor de inechitate (scăzând șansa de reușită în viață pentru copiii din unitățile mai puțin performante), distorsiuni în procesele și arhitectura educațională (ex.: examene de selecție neobișnuite) și de tensiuni-conflicte (ca urmare a presiunii pe unitățile foarte performante). Una dintre cauze este fragmentarea excesivă care împiedică în anumite zone organizarea procesului educațional la o calitate cât mai crescută - ex.: în zonele rurale/mic urbane și dezavantajate avem adesea unități școlare mai mici, unde este dificil să atragi titulari -, lucru pe care am încercat să-l corectez prin încurajarea comasărilor. Spre exemplu, în anul școlar 2025 - 2026, am redus cu aproximativ 8% din fragmentarea preexistentă'', a declarat ministrul Educației, Daniel David.

Potrivit acestuia, o altă cauză este legată de accesul la resursa umană cât mai bine pregătită și chiar de infrastructura educațională stimulativă.

''Prin acest demers încerc să corectez acest lucru: spre exemplu, reglementările de față încurajează ca acolo unde nu avem suficienți profesori calificați - ex.: zone rurale izolate -, unele cursuri să fie susținute (fie și hibrid/online) de cei mai buni profesori calificați din țară, celelalte activități urmând a fi continuate de profesorii disponibili, astfel generându-se medii educaționale de calitate, stimulative și emancipative. Nu în ultimul rând, precizez, pentru a corecta unele erori vehiculate în spațiul public, că numărul profesorilor titulari din sistem a crescut în anul școlar 2025 - 2026 cu peste 2.200 de persoane, față de anul școlar 2024 - 2025, ceea ce poate contribui, alături de celelalte mecanisme, la o expunere mai mare a copiilor la profesori calificați', arată ministrul.

Ordinul urmează a fi publicat în Monitorul Oficial. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 369

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 07-10-2026 11:09

Argeș: Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești

Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Șco

Educatie - Stiinta 07-10-2026 10:00

BIBLIOTECA AZI/Prahova: Biblioteca Șirna, cunoscută la nivel mondial - instituția cu un angajat care luminează o întreagă comunitate (GALERIE FOTO)

Niște cărți salvate dintr-o clădire aproape dărâmată și o tânără iubitoare de carte și pasionată de pictură, călăuzită de un spirit inovator și pe deplin dedicată menirii sale - cu aceste elemente a început povestea Bibliotecii Comunale Șirna din județul Prahova, o instituție care s-a bucurat de-a lungul anilor de recunoaștere nu doar locală și nați

Educatie - Stiinta 07-10-2026 05:00

Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București

Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi

Educatie - Stiinta 06-10-2026 20:42

SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, intervenției și reintegrării soc

Educatie - Stiinta 06-10-2026 15:04

MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global. Potriv

Educatie - Stiinta 06-10-2026 13:39

Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' (UMFST) din Târgu Mureș și Universitatea din Klaipeda, Lituania, au pus, marți, bazele unui parteneriat academic strategic, în urma semnării unui Memorandum de Înțelegere de către rectorii celor două instituții, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. dr. Arturas Ra

Educatie - Stiinta 06-10-2026 11:21

S-a lansat Ghidul Național al Studentului

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.

Educatie - Stiinta 06-10-2026 10:01

România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării

Autoritatea Națională pentru Cercetare - România, împreună cu Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare (DG RTD) a Comisiei Europene, organizează marți Dialogul Consolidat (Enhanced Dialogue), un eveniment dedicat stadiului actual al sistemului românesc de cercetare și inovare și direcțiilor de politică publică pentru perioada următoare.

Educatie - Stiinta 06-10-2026 09:37

Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București

Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi

Educatie - Stiinta 05-10-2026 17:08

Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome

Educatie - Stiinta 05-10-2026 17:06

Politehnica București oferă sesiuni de pregătire gratuite la matematică, fizică, informatică

Politehnica București va oferi, începând cu 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire, pentru admitere, la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile se vor desfășura în format fizic. 'Pe 10 octombrie, începem pregătirile la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile sunt gratuite și se desfășoară fizic, î

Educatie - Stiinta 05-10-2026 17:01

Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri

Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă

Educatie - Stiinta 05-10-2026 16:05

Studiu World Vision: Jumătate dintre liceeni cer mai multe competențe practice

Școala îi ajută pe copii să învețe, dar îi pregătește mai puțin pentru viața adultă, jumătate dintre liceeni solicitând mai multe competențe practice, relevă un studiu al World Vision România. Potrivit unui comunicat al organizației transmis luni AGERPRES, jumătate dintre liceeni spun că au nevoie de dezvoltarea competențelor prac

Educatie - Stiinta 05-10-2026 14:40

Ziua Educației/ Tulcea: CNSAS subliniază rolul educației, în contextul actual

Vicepreședintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Mădălin Hodor, a subliniat, pentru AGERPRES, importanța educației și a dialogului, pentru ca tinerii să nu fie supuși dezinformării și manipulării, în contextul în care instituția pe care o reprezintă este la limita supraviețuirii și deține una dintre cele mai b

Educatie - Stiinta 05-10-2026 14:33

Bihor: Student al Universității din Oradea, premiat de NATO pentru un documentar despre penele de curent

Studentul Universității din Oradea Aris Dejeu, de la Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării, a obținut locul al treilea și premiul publicului la concursul internațional 'How Prepared Am I for a Blackout', organizat de NATO Energy Security Centre of Excellence, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea. Competiția, desf