Iași: Inspectoratul Școlar organizează simularea examenelor naționale pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a și a XIII-a
Peste 7.320 de elevi de clasele a VIII-a și aproape 6.000 de elevi din ultimul an de liceu din județul Iași vor susține în perioada 8-10 decembrie simulările examenelor naționale organizate de Inspectoratul Școlar Județean.
Conform programului pus la dispoziție de ISJ Iași, pe 8 decembrie, elevii de clasele a VIII a și cei din clasa a XII-a și a XIII-a vor susține proba la Limba și literatura română. Pe 9 decembrie, elevii din clasa a VIII-a susțin proba la Matematică, iar cei din clasa a XII-a proba obligatorie a profilului. Pe 10 decembrie, elevii din ultimul an de liceu vor susține proba la alegere a profilului și specializării.
Simularea examenului de Bacalaureat se va organiza în 48 de centre pentru 5990 de elevi de clasa a XII-a și a XIII.
Simularea Evaluării Naționale se va organiza în 158 de centre de examen pentru 7321 de elevi de clasa a VIII-a.
Purtătorul de cuvânt al ISJ Iași, Antonina Bliorț, a precizat că anul acesta simularea Evaluării Naționale va fi organizată împreună cu inspectoratele școlare din Vaslui și Botoșani. Lucrările elevilor din cele trei județe vor fi corectate cu ajutorul platformei electronice.
'Inspectoratul Școlar Județean Iași va organiza simularea examenelor naționale pentru elevii înscriși în clasa a VIII-a, respectiv clasa a XII-a în anul școlar 2025-2026, cu scopul familiarizării acestora cu cerințele specifice Evaluării Naționale și Examenului de Bacalaureat și de a crea cadrul pentru proiectarea intervențiilor pedagogice, la nivelul unităților de învățământ, pentru ameliorarea rezultatelor și parcurgerea cu succes a celor două examene', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar.
În luna martie 2026 elevii de liceu vor susține simulările examenelor naționale organizate de Ministerul Educației și Cercetării la nivel național. AGERPRES/(A, AS, redactor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dimian: 4.615 candidați au promovat proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru directori
Un număr de 4.615 candidați au promovat proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, înainte de contestații, a anunțat, marți, ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Potrivit datelor disponibile înainte de contestații, fără județul Buzău, au participat 6.684
Mureș: Roboți umanoizi și inteligență artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii la conferința LIMITL3SS
Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinței LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul Culturii din Târgu Mureș, un eveniment de referință ce aduce tehnologiile de frontieră direct în fața comunității locale și a mediului academic. Potrivit organizatorilor, publicul va pute
Cluj: UBB a achiziționat un robot umanoid pentru hubul său de inovare
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca a achiziționat un robot umanoid pentru a-și consolida infrastructura de cercetare și educație, urmând să fie folosit în laboratorul de robotică din cadrul hubului de inovare al universității. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) își extinde infrastructura dedicată teh
Concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în școli: Marți - proba de competențe
Proba de competențe din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat se va susține marți în 42 de centre. Au fost validate dosarele a 7.035 de candidați și 8.491 dintre opțiunile exprimate de aceștia. Comparativ cu numărul posturilor scoa
Bihor: Studenți și cercetători din România și Serbia au participat la Oradea la un workshop privind eficiența energetică
Studenți, elevi, profesori și specialiști din România și Serbia au participat, în perioada 8-10 octombrie, la cea de-a XI-a ediție a workshop-ului 'Creșterea eficienței energetice la consumatori industriali și casnici', desfășurat la Oradea și Băile Felix, menit să sprijine dezvoltarea unor soluții practice pentru reducerea consumului de energie,
Buzău: Concursul de directori în învățământul preuniversitar a fost suspendat, în urma unei decizii judecătorești
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Buzău a suspendat, luni, procedurile concursului organizat pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, în urma unei decizii a Tribunalului Buzău, cu privire la o contestație depusă în instanță referitoare la modalitatea de desfășurare a concursului. 'Ca urmare a sentinței civi
Echipa României a obținut argintul la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud
Echipa României a obținut argintul la Olimpiada Internațională de Robotică FIRST Global Challenge 2026, care s-a desfășurat în perioada 7 - 10 octombrie, la Incheon, în Coreea de Sud, evenimentul reunind peste 190 de țări. Cei cinci elevi din Pitești care au adus medalia de argint României sunt Ada-Maria Comănescu, Constantin Victor Coa
Dimian: Am aprobat manualele școlare pentru clasa a IX pentru 63 de discipline
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a aprobat manualele școlare pentru clasa a IX-a declarate câștigătoare în urma licitațiilor organizate pentru 63 de discipline, în timp ce pentru alte nouă discipline au fost depuse contestații. Potrivit ministrului, procedura de achiziție pentru disciplinele la care au fost depuse cont
Guvern: Statutul de observator al României în cadrul ELI ERIC, prelungit cu doi ani
Guvernul a aprobat vineri prelungirea cu doi ani a statutului de observator al României în cadrul Extreme Light Infrastructure - European Research Infrastructure Consortium (ELI ERIC). În paralel, vor fi evaluate condițiile pentru o eventuală aderare a României în calitate de membru, se arată într-un comunicat al Biroului de
Filosoful Aurel Codoban: Noua variantă de cercetător care va lua Premiul Nobel va fi în parteneriat cu inteligența artificială
În viitorul apropiat, Inteligența Artificială (AI) va lua Premiul Nobel, a declarat, pentru AGERPRES, filosoful și eseistul Aurel Codoban, membru corespondent al Academiei Române. ''Eu cred că va lua (premiul Nobel - n.r.) și sunt temeiuri serioase. E un proiect în acest sens; în martie, o echipă japonezo-indian
Bistrița-Năsăud: Victimele Holocaustului, comemorate prin lecții deschise cu elevii, susținute de fiica unei supraviețuitoare (GALERIE FOTO)
Fiica unei supraviețuitoare a Holocaustului, Natalia Țigăuan, a ținut să comemoreze victimele acestui episod negru din istoria omenirii prin lecții deschise cu elevii, ținute chiar în sinagoga din Bistrița. Membră în conducerea Comunității evreilor din Bistrița-Năsăud, Natalia Țigăuan spune că în zonă mai sunt foarte puțini e
Mureș: Studenții de anul I la medicină și medicină militară îmbracă prima dată halatul alb, într-o ceremonie
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a organizat, joi, ediția a II-a a Ceremoniei Halatelor Albe pentru studenții din anul I ai Facultății de Medicină, Medicină militară și pentru cei de la programele de asistență medicală generală, asistență medicală generală militară și balneofiziokinetoterapie și rec
Galați: Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri UE în valoare de 8,3 milioane de lei
Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' din Galați va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 8,3 milioane de lei, care prevede lucrări la clădire, amenajarea unui teren de sport și dotraea unității de învățământ cu instrumente muzicale, a anunțat, miercuri, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Contr
Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator
Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de Est, aflată în expansiun
Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române
Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lec











