Daniel David: Măsurile de reducere cu 10% a cheltuielilor cu salariile nu se vor aplica în zona învățământului preuniversitar
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi, într-o conferință de presă la Oradea, că măsurile de reducere cu 10% a cheltuielilor cu salariile nu se vor aplica în zona învățământului preuniversitar, a școlilor, el adăugând că acest lucru a fost afirmat miercuri și de premierul Ilie Bolojan.
Pe de altă parte, el a adăugat că în minister, la nivel central, vor trebui să fie făcute 'probabil, unele ajustări'.
'O să vedem. Întotdeauna reflexul meu este că trebuie să reduci cheltuieli fără să afectezi numărul de oameni. Să nu dai oameni afară, să afectezi salarii. Poți să faci lucrul ăsta? Sigur că poți. Prin deplasări, diverse sporuri și așa mai departe. Dar, în zona profesorilor, în zona învățământului preuniversitar, în zona școlilor, aceste măsuri nu se vor aplica. Eu am spus de la început și am spus-o de câteva zile și mă bucur că ieri premierul a spus explicit și el acest lucru, că învățământul preuniversitar va fi exceptat, dar atenție, nu va fi exceptat ca un privilegiu. Va fi exceptat pentru că noi, spre deosebire de multe alte sisteme, am făcut ce trebuia să facem în luna iulie, prin pachetul 1. Și am făcut-o în luna iulie nu fiindcă ne-am grăbit. Am făcut-o în luna iulie pentru că noi începeam școala în septembrie și dacă nu luai măsurile astfel încât să le poți implementa din septembrie, noi nu le mai puteam implementa. În zona preuniversitară, n-am nicio emoție că lucrurile o să fie în regulă', a afirmat ministrul Daniel David.
În ceea ce privește cumulul salariu-pensie, ministrul a arătat că nu se poate aplica în zona educației, prezența profesorilor pensionari fiind o necesitate și un plus în sistem.
'Noi avem, de exemplu, peste 3.000 de profesori pensionați care acoperă ore în preuniversitar, în primul rând în zona științelor, matematică, fizică, și să știți, acei profesori nu iau locul cuiva. Că dacă profesorii pensionari ar lua locul unor tineri care și-ar dori să țină acele ore, atunci, da, poți să discuți despre situația asta a cumulului pensie-salariu. Noi nu avem oameni care să acopere aceste ore și prezența profesorilor pensionari este o necesitate și un plus în sistem', a subliniat el.
Daniel David a mai adăugat că în sistemul preuniversitar 'nu avem ce să mai reducem, am eficientizat sistemul.'
'Așa cum am spus public, noi în momentul ăsta trebuie să ne stabilizăm și treptat, pe măsură ce și țara se stabilizează, se dezvoltă economic, să creștem ca buget, pentru că noi trebuie să ne apropiem treptat, în următorii ani, de acel procent pe care l-am anunțat de ani de zile, niciodată nu l-am atins, dacă vreți, 6% din PIB, dar, de fapt, în lege, acum, este 15% din bugetul general consolidat pe cheltuieli', a menționat ministrul Educației, răspunzând unei întrebări.
Totodată, el a arăta că problemele privind decontarea transportului profesorilor din mediul rural sunt o chestiune pe care o cunoaște, că a primit o mulțime de sesizări în acest sens și că a a discutat-o și cu premierul Bolojan, cu primari, adăugând că încearcă să se găsească o soluție pentru a fi respectate normele legale.
'Cineva îmi propunea să reîntoarcem finanțarea prin minister, fiindcă noua lege prevede acest lucru, dar a fost prorogată aplicarea. Vom găsi o soluție pentru anul viitor, fie să anulăm prorogarea, fie să găsim un mecanism prin care primăriile să-și asume responsabilitățile stabilite prin lege, fiindcă știu situația respectivă și este una nedreaptă pentru profesori. Nu doar nedreaptă, iese din cadrul legal', a subliniat ministrul David.
Întrebat privind măsurile pentru atragerea și menținerea profesorilor bine pregătiți în sistem, el a răspuns că în primul rând e vorba despre salariul de start, dar și despre crearea acelor concentrări educaționale cu școli mai mari, în care pot fi alcătuite norme care să nu fie fragmentate între 3 sau 4 ori chiar 5 unități școlare, dar, în același timp, va trebui să fie regândită inclusiv formarea profesorilor.
'Noi am mers pe un model în care hiperspecializăm profesorii. Când te uiți în țări care sunt performante în zona educațională și la care adesea noi ne raportăm, vezi că acolo ai profesor de știință, de exemplu, sau ai profesor de științe sociale, adică cineva care, nu știu, predă fizică, predă și chimie sau dacă predă științe economice, predă și sociologie. Și am început să schimbăm și noi această filosofie. De exemplu, din acest an universitar, avem primele două programe în dublă specializare istorie-geografie și biologie-chimie, programe didactice de 4 ani, iar cei care vor termina aceste programe, vor putea intra direct să predea la nivel de gimnaziu sau la nivel de liceu ambele materii. Sunt câteva lucruri pe care am început să le implementăm sau pe care am început să le discutăm', a mai spus ministrul Educației. AGERPRES / (A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Vaslui: Peste 100 de elevi și profesori au fost premiați în cadrul Galei Execelenței în Educație
Peste 100 de elevi și cadre didactice cu rezultate deosebite în anul școlar 2025 - 2026 au fost premiați, vineri, în cadrul Galei Excelenței în Educație, eveniment organizat de primăria municipiului Vaslui.
Costreie - întâlnire cu foști miniștri ai Educației: O colaborare reală poate ajuta la continuarea reformelor
Educația nu poate fi reconstruită la fiecare mandat, este o construcție pe termen lung, a declarat ministrul Sorin Costreie, care s-a întâlnit vineri cu foști miniștri ai Educației și Cercetării de după 1990. El a arătat că ia în calcul să pună bazele unui consiliu consultativ dedicat temelor esențiale din educație și cercetare.
Suceava: Aproximativ 500 de educatori, profesori și părinți din cinci județe, la Conferința Națională de Educație Timpurie
Aproximativ 500 de educatori, profesori, dar și părinți din cinci județe ale Moldovei au participat la Conferința Națională de Educație Timpurie, care s-a desfășurat recent în municipiul Suceava. Evenimentul, care a avut ca temă 'Dezvoltarea creativității copiilor în era digitală', a reunit mai mulți experți internaționali în educație
RECTIFICARE Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului
În știrea cu titlul 'Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului', publicată vineri, la ora 11:43, pe fluxurile Educație-Știință și Transilvania, în penultimul paragraf se va citi 'Asociația Prietenii Geoparcului', în loc de 'Asociația Prietenii Dinozaurilor'
UniFEST - la a XXV-a ediție: peste 120 de activități gratuite pentru studenți în 15 centre universitare, între 6 și 16 noiembrie
Studenții din 15 centre universitare au acces gratuit la peste 120 de activități educaționale, culturale, sportive și de divertisment, în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului UniFEST, organizat de Uniunea Studenților din România (UNI), între 6 și 16 noiembrie. Evenimentele sunt organizate de organizațiile studențești
Mureș: Universitatea de Arte va primi în administrare Cinematograful Arta, la aniversarea a 80 de ani de la înființare
Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a anunțat, joi, în cadrul festivității de aniversare a 80 de ani de la înființarea Universității de Arte din Târgu Mureș, că instituția va primi în administrare și folosință fostul cinematograf Arta din municipiu, după ce acesta a fost reabilitat. 'Și pentru că o aniversare atât de
MEC: Termenul de alimentare a cardurilor pentru prima de carieră didactică - prelungit
Termenul limită pentru încărcarea cardurilor pentru prima de carieră didactică nealimentate a fost prelungit, anunță joi Ministerul Educației. Potrivit sursei citate, cardurile beneficiarilor eligibili vor fi alimentate în decursul lunilor noiembrie și decembrie. Pentru încărcare este necesar ca aceste carduri
Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste' va fi vernisată vineri, în deschiderea Galei Excelenței în Educație
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', va fi vernisată, vineri, 6 noiembrie, la Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. Expoziția va avea loc la Centrul Cultural Județean Vaslui.
Universitățile de stat, invitate să găzduiască olimpiade școlare; 17 și-au dat deja acordul de principiu
Ministrul Sorin Costreie a anunțat că universitățile de stat au fost invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare iar până în prezent și-au exprimat acordul de principiu 17 instituții de învățământ superior. 'Ieri am transmis universităților de stat din toată țara invitația de a găzdui, în a
World Vision a lansat un ghid cu activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței
Fundația World Vision România a lansat, joi, ghidul 'Școala în care ne simțim bine', care include activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței, acestea fiind anterior testate în școli, grădinițe și licee de 43 de organizații neguvernamentale, în cadrul programului SAVE - School Anti-Violence Ecosystem, coordonat de Fundația
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila', pe primul loc între universitățile românești în CWTS Leiden Ranking
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București (UMFCD) ocupă primul loc între universitățile din România în clasamentul internațional CWTS Leiden Ranking 2026, atât în ierarhia generală, cât și în domeniul Biomedical and Health Sciences, unde își menține statutul de lider național.
Brăila: Campionii mondiali de robotică de la VeloCity, în practică la primăria municipiului reședință
Membrii echipei de robotică VeloCity de la Colegiul Național 'Gheorghe Munteanu Murgoci' din Brăila, care a câștigat în mai 2026 Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din SUA, desfășoară un stagiu de practică la Primăria Brăila, unde au ocazia să cunoască activitatea mai multor departamente și să se implice în organizarea Târgului d
Bistrița-Năsăud: Viitori dascăli, pregătiți de Fundația Inocenți să prevină și să combată bullyingul și cyberbullyingul
Aproximativ 100 de elevi de la clasele de pedagogic ale Colegiului Național 'George Coșbuc' din Năsăud au fost pregătiți, în cadrul unui proiect derulat de Fundația Inocenți, să recunoască la timp, să prevină și să combată fenomenele de bullying și cyberbullying, atunci când vor ajunge să profeseze. Proiectul 'Empowerin
Bihor: Peste 1.000 de studenți, atrași de voluntariat la Zilele Carierei de la Universitatea din Oradea
Peste 1.000 de studenți au participat, miercuri, la Târgul de Voluntariat, prima zi a evenimentului 'Zilele Carierei', organizat în perioada 4 - 6 noiembrie de Universitatea din Oradea. Potrivit unui comunicat al Universității Oradea, târgul de voluntariat a reunit 20 de organizații neguvernamentale și două workshop-u
Sibiu: Fostă campioană mondială la arte marțiale predă religia și îi antrenează pe copiii din comuna Ațel
Christiana Budică, fostă campioană mondială la arte marțiale, s-a stabilit în comuna Ațel, unde predă religia și îi antrenează pe copii alături de soțul său, Octavian, povestea sportivei fiind prezentată miercuri seara, de președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, într-o postare pe Facebook. Despre fosta sportivă, pre










