Ministrul Educației: Suntem peste media europeană la alcool, fumat și dependența online; nu avem specialiști suficienți
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a comentat rezultatele studiului european ESPAD 2024 privind consumul de alcool, tutun și alte droguri în rândul adolescenților, precizând că România se situează sub media europeană la consumul de droguri, dar peste media europeană la consumul de alcool, fumatul, jocurile de noroc și dependența online, în condițiile în care nu avem specialiști suficienți care să se ocupe de sănătatea mintală a copiilor și tinerilor.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES
'Consumul de droguri în România, în școli este sub media europeană, dar asta pe noi nu ne încălzește foarte mult, că este totuși un nivel mult prea mare față de cât dorim noi, dar aș ține să punem în context acest lucru, să știm că aici suntem sub media europeană, însă, din păcate, suntem peste media europeană în ceea ce privește consumul de alcool, fumatul, jocurile de noroc, dependența online. (...) Dacă pe prima componentă, cu Ministerul de Interne, începem să ne mișcăm bine, în școli sunt optimist, mergem în direcția bună, în afara școlii, în legătură cu părinții, lucrurile merg într-o direcție bună, avem dificultăți în a organiza serviciile medicale și psihologice (...). Nu avem suficienți specialiști, nu avem suficiente centre. Când spun că nu avem suficienți specialiști, mă gândesc la specialiști pregătiți specific în acest domeniu, pe protocoale validate științific. Acestea sunt nivelurile pe care trebuie să le dezvoltăm', a spus ministrul Daniel David, vineri seara, într-o intervenție online în cadrul unei dezbateri de la Sibiu.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES
El a a subliniat că, deși în ultimii ani au fost organizate mii de activități de prevenire și informare în școli, acestea au fost necoordonate și lipsite de o strategie unitară, motiv pentru care ministerul a elaborat un model de intervenție cu trei componente: curățenie în jurul școlilor - toleranță zero pentru droguri și dealeri, în colaborare cu Ministerul de Interne; educație și conștientizare în școli - introducerea în curriculum a temelor despre stil de viață sănătos, autocunoaștere, prevenirea consumului de substanțe și alte comportamente de risc; implicarea părinților și a serviciilor de sănătate - întărirea legăturii dintre școală, familie și specialiștii medicali și psihologi din afara sistemului educațional.
'În 2024, în 2023 și înainte și în anul 2025 au fost mii, zeci de mii de activități legate de adicții în școli. Problema era că aceste activități erau adesea necoordonate, nu aveau o schemă generală. Am înțeles că intervenim, foarte bine că intervenim, dar cum le coordonăm, dar cum le punem într-un demers care să aibă efecte. Și eu asta am încercat să fac și am propus acel model cu trei componente: o componentă să facem curat în jurul școlilor. Curat înseamnă toleranță zero pentru droguri și pentru dealeri, colaborarea cu ministrul Predoiu este extraordinară în acest sens și colaborăm bine cu Ministerul de Interne. A doua componentă, ce facem în școli, iar mesajul este pentru conștientizare. De foarte multe ori, consumul, primele semne sunt identificate de colegi, de profesori, nu de specialiștii de psihologie sau medicină din școli. (...) De asemenea, ca să-i pregătim pe copii, am început să introducem și în curriculum astfel teme. (...) Am propus acele două cursuri noi pentru liceu, stil de viață sănătos, în care am introdus la pachet aceste probleme, și consumul de alcool și consumul de droguri și fumatul și sexul neprotejat și mâncatul nesănătos și doi, un lucru important pentru adolescenți (...) acel curs de autocunoaștere personală', a subliniat ministrul Daniel David.
Potrivit ministrului Educației, 'oricât de mult lucrează școala, oricât de mult lucrează psihologii în școli, nu au cum să înlocuiască părintele și atunci trebuie să fie implicat și părintele'.
Prezent la dezbatere, președintele ales al Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP), directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie 'Dr. Gheorghe Preda' Sibiu, Ciprian Băcilă, a reamintit că România se confruntă cu o criză acută de specialiști în sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, fiind necesară dezvoltarea serviciilor de consultații la distanță (telemedicină) și a echipelor mobile din cadrul centrelor de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor la copii.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES
'România are în prezent aproximativ 260 de medici în specialitatea Psihiatrie pediatrică în sistemul public de sănătate, ceea ce înseamnă doar 5 specialiști la 100.000 de locuitori, în timp ce în Germania sunt 29 la 100.000 de locuitori. Există județe în care nu există niciun medic de specialitatea Psihiatrie pediatrică, iar în multe localități din mediul rural serviciile de sănătate mintală lipsesc complet. De asemenea, din cauza deficitului de personal în unele centre universitare, linia de gardă în specialitatea Psihiatrie pediatrică nu poate fi funcțională', a spus medicul Ciprian Băcilă.
Potrivit președintelui ARPP, este nevoie de o programă de sănătate mintală atât pentru profesori, cât și pentru elevi.
'Cred că principalul lucru este ca toți acești factori decizionali să stea la aceeași masă. Am putea începe prin a vedea situația reală și prin a face o programă sau un program de studiu care să prevadă sănătatea mintală - mă refer aici la partea legată de profesori. Copiii stau foarte mult în prezent cu profesorii, în școală sau la afterschool, și de aceea ei sunt primii care pot observa tulburările de atenție, de comportament sau imposibilitatea de concentrare. Profesorii stau cel mai mult cu copiii noștri. De asemenea, cred că trebuie pus accent în momentul actual pe o materie, o programă prietenoasă pentru copii, astfel încât ei să înțeleagă ce înseamnă sănătatea mintală', a declarat medicul Băcilă.
Acesta s-a referit și el la studiul european ESPAD 2024 punctând că, încă, 'dependența de online nu este prevăzută' ca o boală. El a anunțat că, împreună cu Clubul Rotary, ARPP va dezvolta un program pilot, în București și în Sibiu, unde psihiatrii, psihologii și consilierii școlari vor discuta atât cu profesorii, dar și cu părinții elevilor, despre sănătatea mintală a copiilor și adolescenților.
Și Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al organizației 'Salvați Copiii' România s-a referit la ESPAD 2024, dar și la alte date culese de ONG-ul pe care îl conduce, avertizând că România se confruntă cu un fenomen alarmant al adicțiilor în rândul copiilor și adolescenților - de la jocuri de noroc și fumat, până la consum de alcool, droguri și dependență digitală.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES
'Din păcate, foarte mulți copii sunt în situația de a juca pe bani. (...) cam 14 % dintre copii au jucat pe bani, 40 % dintre copii aveau cunoscuți care jucau și unul din zece copii chiar au în familie o persoană dependentă de jocuri de noroc. (...) O altă problemă care a stat un deceniu sub un strat gros de tăcere și tristețe, este cea a dependenței de droguri. (...) Ultima cercetare a noastră arăta că patru din zece copii știu pe cineva care a consumat droguri, se fumează, se consumă alcool în cantități destul de mari și de un procent mare, cam 27 % au consumat alcool în ultima săptămână și aproape 50 % au fumat diferite forme de țigări. Am un raport recent realizat de Agenția Uniunii Europene privind Drogurile care ne arată că, în România, unul din doi adolescenți are un risc ridicat de dependență digitală, România este pe locul patru la consumul de tutun în rândul adolescenților, unul din doi adolescenți au încercat țigări electronice, opt din zece adolescenți români consumă alcool, unul din patru adolescenți au avut acces la jocurile de noroc', a declarat Gabriela Alexandrescu.
Organizația 'Salvați Copiii' România derulează, încă din 2017, un amplu program de educație pentru sănătate, adaptat pe grupe de vârstă, prin care peste 125.000 de copii au învățat despre riscurile adicțiilor și despre importanța alegerilor sănătoase.
'Am dezvoltat un program de educație pentru sănătate din 2017, adaptată pe nivelul de vârstă. 125.000 de copii. A fost o mare deschidere a copiilor, a părinților, deci este dorit. (...) Trebuie să ducem această informație în programa școlară (...) pentru că mulți copii din România au părinții plecați, sunt singuri acasă sau sunt cu bunicii sau cu oameni care nu au educația necesară. Mulți copii sunt din familii sărace, needucate, aproape 34 % dintre ai noștri. (...) Este important să-i educăm pe copii să facă alegeri sănătoase într-o lume în care, din păcate, există multe tentații și interese financiare care profită de pe urma adicțiilor', a atras atenția președinta 'Salvați Copiii'.
România se situează peste media europeană la consumul de alcool, tutun, jocuri de noroc și utilizarea excesivă a mediului digital în rândul adolescenților, potrivit celui mai recent Raport ESPAD 2024 (European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs), publicat joi, de Agenția Uniunii Europene privind Drogurile (EUDA).
'Deși la nivelul Europei există o tendință descrescătoare a consumului de alcool și tutun în rândul adolescenților, România este peste media europeană în ambele cazuri. Trendul de creștere a timpului petrecut de elevi pe rețelele de socializare sau jocuri de noroc se resimte și în rândul adolescenților din țara noastră, unde, de asemenea ne situăm peste media europeană', se arată în comunicatul de presă privind raportul.
Potrivit Raportului, România ocupă locul 4 la consumul de tutun în rândul adolescenților. Unul din doi elevi din România a declarat că a încercat țigări electronice. Studiul mai arată că 8 din 10 adolescenți români consumă alcool, 1 din 4 adolescenți au avut acces jocurile de noroc.
Studiul a fost realizat pe parcursul anului 2024 în 37 de state din Europa, pe un eșantion de 113.882 de persoane în vârstă de 15, respectiv 16 ani. În România datele au fost colectate în perioada 19 aprilie - 12 iunie 2024 și au participat la studiu 8.543 de elevi din toate județele.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES
Deputatul PNL, Raluca Turcan, în parteneriat cu Organizația 'Salvați Copiii', a organizat vineri seara, o dezbatere dedicată prevenirii dependențelor în rândul copiilor și adolescenților, cu scopul de a îmbunătăți legislația din domeniu. La acest eveniment au participat parlamentari, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, specialiști din sănătate și educație, părinți, preoți și jurnaliști. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta
Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean
Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici
Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore
Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.












