logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

[email protected]

Universitatea de Medicină 'Carol Davila', pe primul loc în clasamentul Times Higher Education 2026

Imagine din galeria Agerpres

Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București se menține pe primul loc între cele 22 de universități clasificate din România, potrivit clasamentului internațional Times Higher Education, publicat joi.

Astfel, pentru al treilea an consecutiv, Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București, alături de Academia de Studii Economice din București, se situează în intervalul 801-1000 în clasamentul Times Higher Education, fiind cele mai bine poziționate universități din România.

'Faptul că UMF 'Carol Davila' se menține și în această ediție a clasamentului internațional Times Higher Education, alături de Academia de Studii Economice din București, în intervalul 801-1000 la nivel mondial, consolidându-și poziția de vârf între cele 22 de universități din România incluse în ranking, ne onorează și ne responsabilizează deopotrivă. Această performanță este rezultatul efortului comun al cadrelor didactice, cercetătorilor, studenților și partenerilor instituționali care, prin munca lor, pasiune și profesionalism, mențin universitatea noastră în elita educației medicale internaționale. Excelența academică nu este un premiu, ci o promisiune pe care o reînnoim cu fiecare generație, iar Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' va continua să fie un reper al acestei promisiuni', a declarat rectorul Universității, prof. univ. dr. Viorel Jinga, potrivit unui comunicat remis joi presei. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 1389

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 11-11-2025 16:59

Mureș: Cadrele didactice, interesate de promovarea educației ecologice și creativitatea prin utilizarea materialelor reciclabile

Numeroase cadre didactice din județul Mureș au participat, marți, la Liceul Tehnologic 'Constantin Brâncuși' din Târgu Mureș, la un atelier organizat în cadrul proiectului național 'Caravana Reciclării Creative', o inițiativă ce are ca scop promovarea educației ecologice și creativitatea prin utilizarea materialelor reciclabile.

Educatie - Stiinta 11-11-2025 16:05

Satu Mare: Toate unitățile de învățământ din oraș, dotate cu mobilier și echipamente IT prin PNRR

Toate unitățile de învățământ din municipiul Satu Mare au fost dotate cu mobilier și echipamente IT printr-un proiect cu finanțare de 55 milioane de lei din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat primăria, marți, într-o postare pe pagina sa pe

Educatie - Stiinta 11-11-2025 15:42

Dolj: UMF Craiova investește 30 milioane lei în cercetarea doctorală medicală, printr-un proiect european

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova investiție 30 de milioane lei în cercetarea doctorală medicală, printr-un proiect cu finanțare europeană. Proiectul 'Consolidarea programelor doctorale pentru creșterea performanței educaționale și a competențelor profesionale în medicină, medicină dentară și farmacie (DOCMED

Educatie - Stiinta 11-11-2025 14:58

ISJ Timiș/Mesaj către școli, după sinuciderea unei eleve: Atenție sporită față de emoțiile copiilor

Șefa Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș, Aura Danielescu, a declarat, marți, că a transmis un mesaj către toate unitățile de învățământ din județ, ca îndemn la reflecție și la o mai mare atenție acordată stării emoționale a copiilor și adolescenților, în urma suicidului adolescentei de 17 ani, elevă la Liceul de Informatică din Timișo

Educatie - Stiinta 11-11-2025 13:20

Instituții de învățământ din 11 țări își prezintă oferta la Târgul pentru Licee de Elită în Străinătate

Zeci de licee și școli de elită din 11 țări din Europa, Statele Unite și Asia își vor prezenta pe 15 noiembrie, la București, oferta educațională la Târgul pentru Licee de Elită în Străinătate. 'Interesul părinților români pentru studiile liceale în străinătate a crescut constant în ultimii ani. Tot mai multe familii cau

Educatie - Stiinta 10-11-2025 16:36

Ministerul Educației: Modificări cu privire la proiectele referitoare la reducerea abandonului școlar și la reintegrarea tinerilor (proiect)

Activitatea Unității de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă va fi menținută pentru perioada derulării activităților de implementare a proiectelor din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), inclusiv componentele dedicate școlilor mici și vulnerabile (PNRAS-SSM) și din Programul Educație și Ocupare, prevede un proiect de ordonanță de

Educatie - Stiinta 10-11-2025 16:33

Cursurile cu prezență fizică au fost reluate luni la Liceul Teoretic 'Dimitrie Bolintineanu'

Cursurile cu prezență fizică au fost reluate luni la Liceul Teoretic 'Dimitrie Bolintineanu' din București după ce unele clase au fost avariate în urma exploziei care a avut loc în luna octombrie în Cartierul Rahova, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Camelia Lepădat.

Educatie - Stiinta 10-11-2025 13:50

Timiș: Laborator de jurnalism ultraperformant, inaugurat la UVT

Universitatea de Vest Timișoara (UVT) a inaugurat, luni, noul Laborator de Jurnalism, ultramodern și unic în vestul țării, un studio de televiziune și podcast, un spațiu de creație, formare și inspirație dedicat viitoarelor generații de comunicatori, jurnaliști și creatori de conținut din România. Conceput la cele mai înalte standarde tehnice

Educatie - Stiinta 07-11-2025 15:39

'MaterialFEST 2025', la Politehnica București

Politehnica București organizează, pe 13 și 14 noiembrie, 'MaterialFEST 2025', eveniment dedicat rolului ingineriei materialelor în domeniile auto, aerospațial, IT, în electronică, robotică, nanotehnologii, construcții, medicină, apărare și artă industrială. Organizat de Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, 'MaterialFEST'

Educatie - Stiinta 07-11-2025 14:28

Programul 'FLEX - Future Leaders Exchange' pentru România, în curs de a fi deblocat pentru 2026-2027

Programul 'FLEX - Future Leaders Exchange' pentru România/FLEX Abroad în România este în curs de a fi deblocat pentru anul școlar 2026-2027, după ce joi, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Guvernul a aprobat mandatul de negociere pentru derularea acestuia. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului E

Educatie - Stiinta 07-11-2025 11:46

Ministrul Educației afirmă că ar putea fi adăugate măsuri noi privind cazuri de comportamente inadecvate în școli

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează 'atent' cazurile de comportamente inadecvate în școli și, acolo unde este necesar, vor fi introduse măsuri suplimentare, cu celeritate, inclusiv pe baza feedbackului primit din partea celor din domeniul educației, a declarat vineri ministrul Daniel David. 'Ministerul a creat co

Educatie - Stiinta 07-11-2025 11:11

Harghita: Aproximativ 650 de elevi, 75 de echipe și 351 de profesori, premiați pentru performanțe școlare

Aproximativ 650 de elevi, 75 de echipe și peste 350 de profesori sunt premiați, în aceste zile, pentru performanțele obținute la olimpiade și concursuri școlare, în cadrul unei serii de evenimente organizate de Consiliul Județean Harghita, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. Potrivit unui comunicat transmis de Bi

Educatie - Stiinta 07-11-2025 09:45

Ministerul Educației și Cercetării a lansat Programul Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat vineri lansarea Programului Național pentru pilotarea sistematică a planurilor-cadru în învățământul liceal. Programul se adresează unităților de învățământ liceal - de stat, particulare sau confesionale - cu condiția ca acestea să funcționeze în regim de în

Educatie - Stiinta 06-11-2025 18:50

Studiu: Aproape 70% dintre părinți cred că digitalizarea poate îmbunătăți calitatea educației

Mai mult de două treimi (68%) dintre părinți cred că digitalizarea poate îmbunătăți calitatea educației, iar 27% văd dovezi 'clare' că reforma digitală funcționează în prezent, arată un studiu dat publicității joi de Federația Națională a Părinților - EDUPART, în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Parlamentului.

Educatie - Stiinta 06-11-2025 13:00

David: Măsurile fiscal bugetare au provocat vechile paradigme, au scos la suprafață lucruri pe care le-am avut

Măsurile fiscal-bugetare au provocat vechile paradigme și au scos la suprafață lucruri care au existat și până acum în sistemul de învățământ, a declarat joi, la Parlament, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-o conferință organizată de Federația Națională a Părinților EDUPART. 'Măsurile fisca