Ministerul Educației și Cercetării: Prin rectificarea bugetară se restartează proiectul 'Laserului de la Măgurele'
Guvernul a suplimentat, prin Ordonanța de Urgență privind rectificarea bugetară, bugetul Ministerului Educației și Cercetării pentru continuarea proiectului strategic 'Laserul de la Măgurele', prin finalizarea implementării sistemului de fascicul gamma intens.
Potrivit unui comunicat remis miercuri presei, Guvernul a adoptat și măsurile necesare pentru asigurarea cadrului instituțional și financiar care să permită ministerului, ca Autoritate Națională pentru Cercetare, să își îndeplinească atribuțiile de Operator de Program pentru implementarea Măsurilor-Suport 'Programul de cooperare internațională în domeniul cercetării' și 'Programul infrastructură pentru cercetarea și monitorizarea emisiilor'.
'Proiectul Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), cunoscut în spațiul public și ca 'Laserul de la Măgurele', este un proiect strategic al țării, care se va finaliza în decembrie 2026, demersurile MEC - ANC fiind să obțină finanțarea necesară în aceste condiții de criză fiscal-bugetară. La acest moment, ELI-NP cuprinde un sistem laser de 2 x 10 PW, cel mai puternic din lume, urmând ca în urma acestei alocări bugetare să fie implementat sistemul de fascicul gamma, cu aplicații semnificative în medicină și imagistică industrială', afirmă sursa citată.
Programul de cooperare internațională în domeniul cercetării dispune de un buget de 13 milioane de franci elvețieni, din care 85% reprezintă contribuția elvețiană, prin Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, iar 15% - cofinanțare de la bugetul de stat. Componenta sa include Proiecte Comune Multilaterale de Cercetare și infrastructura ELI-NP.
Totodată, obiectivul programului este acela de a crea parteneriate de cercetare durabile între instituții românești, elvețiene și europene, facilitând participarea la Programul-Cadru UE pentru Cercetare și Inovare și consolidând poziția României în rețelele internaționale de infrastructură.
'Programul infrastructură pentru cercetarea și monitorizarea emisiilor are un buget de 7,4 milioane CHF, din care 85% reprezintă contribuția elvețiană prin Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO), iar 15% - cofinanțare de la bugetul de stat. Componenta sa include Infrastructura de Cercetare a Aerosolilor, Norilor și Gazelor Minore (ACTRIS) și Studierea Emisiilor de Metan în Europa de Est (EEMS)', se arată în comunicat.
Programul urmărește consolidarea capacităților naționale de măsurare și modelare a emisiilor, precum și avansarea cercetării asupra concentrațiilor de metan și particule în suspensie, contribuind la progresul științific și la fundamentarea politicilor publice bazate pe dovezi.
'Ne bucură, în primul rând, faptul că, în pofida condițiilor de criză fiscal-bugetară, am reușit să obținem suportul Premierului și al Guvernului pentru deblocarea și finalizarea proiectului strategic al țării, cunoscut în spațiul public ca 'Laserul de la Măgurele'. De asemenea, ne bucură crearea condițiilor legale pentru Mecanismul Elvețian de Finanțare a CDI, care aduce în sistemul românesc de CDI peste 20 de milioane CHF, în proiecte majore pentru țară', au susținut, într-o declarație comună, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, și președintele ANC, cercetător Alexandru Andrei.
Astfel, susține sursa citată, prin aceste măsuri, Guvernul României asigură continuitatea și eficiența investițiilor în cercetare, sprijinind dezvoltarea infrastructurii naționale și integrarea României în rețelele europene și internaționale de cercetare, cu impact direct asupra performanței științifice și inovative a țării. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a










