Guvern: 798,1 milioane lei - pentru distribuirea de fructe, legume, lapte, produse de panificație la preșcolari și elevi
Guvernul a aprobat, joi, continuarea Programului pentru școli al Uniunii Europene, pentru perioada 2023-2029, precum și bugetul aferent anului școlar 2025-2026 în sumă de 798,1 milioane lei, aceste fonduri urmând să asigure distribuirea zilnică a fructelor și legumelor, laptelui și produselor lactate, produselor de panificație pentru peste 1,8 milioane de preșcolari și elevi.
Potrivit unui comunicat al Executivului, pentru acest an școlar, bugetul total al programului este de 798,1 milioane lei (160,4 milioane euro), în creștere cu 4,75% față de anul precedent.
Din această sumă, 86,9 milioane lei (17,4 milioane euro) provin din fonduri europene și 711,2 milioane lei (143 milioane euro) din bugetul național.
'Fondurile vor asigura distribuirea zilnică a produselor alimentare pentru 1.850.683 de preșcolari și elevi, în funcție de structura anului școlar stabilită prin Ordinul ministrului educației nr. 3463/2025', precizează sursa citată.
Astfel, 106,6 milioane lei vor fi alocați pentru distribuția de fructe și legume, plus 37 milioane lei pentru măsurile educative aferente; 375,6 milioane lei - pentru lapte și produse lactate, plus 37 milioane lei - pentru măsurile educative aferente; 241,9 milioane lei - pentru produse de panificație.
Conform Guvernului, au fost actualizate valorile zilnice pentru porțiile distribuite: fructe și legume: de la 0,70 lei la 0,80 lei; lapte și produse lactate: de la 1,11 lei la 1,18 lei; produse de panificație: de la 0,65 lei la 0,76 lei.
Actualizarea a fost necesară și ca urmare a creșterii cotei de TVA pentru produsele alimentare de la 9% la 11%.
'Prin continuarea Programului pentru școli, Guvernul urmărește: promovarea unei alimentații sănătoase în rândul copiilor, prin consumul de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate; informarea elevilor cu privire la produsele locale și la obiceiurile alimentare sănătoase; combaterea risipei alimentare prin educație și responsabilizare. Astfel, România își consolidează participarea la un program european esențial pentru sănătatea și educația copiilor, printr-o finanțare majorată și prin extinderea măsurilor educative', mai menționează Executivul. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Federațiile din educație refuză negocierile formale pe legea salarizării: Nu vom gira un simplu exercițiu de imagine
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' și Federația Națională Sindicală 'Alma Mater' anunță că nu vor participa la ''așa-zisele discuții'' pe tema legii salarizării programate pentru joi la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, explicâ
Bihor: Studenții de la Mecatronică învață meserie direct în parcurile industriale, prin învățământul dual
Universitatea din Oradea a făcut bilanțul primului an de învățământ dual superior, un model în care studenții de la Mecatronică își desfășoară laboratoarele direct în companiile partenere, lucrând cu tehnologii reale și specialiști din industrie. Programul ''Mecatronică - învățământ dual&
Admitere la liceu/ MEC: 99,89% dintre elevi - repartizați computerizat în prima etapă
Rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională au fost publicate miercuri, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, 99,89% dintre elevi au fost repartizați computerizat în prima etapă, adică 119.484 candidați dintre cei 119.610 elevi c
Buzău: A fost redeschis situl de la Pietroasele; eforturi pentru transformarea complexului în pol național cultural și turistic
Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Pietroasa Mică - Gruiu Dării, unul dintre cele mai importante puncte de interes arheologic din țară, care ar putea deveni un pol național de valorificare a patrimoniului cultural și turistic, în ciuda slabei finanțări, a riscurilor naturale și a posibilelor intervenții negative provocate de om.
Vrancea: Ministrul Cseke Attila a inaugurat două creșe construite prin PNRR, la Dumbrăveni și Slobozia Bradului
Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a inaugurat, marți, două creșe construite în județul Vrancea prin Programul guvernamental 'Sfânta Ana', finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), investițiile fiind realizate în comunele Dumbrăveni și Slobozia Bradului.
Ministerul Educației - proiect în consultare publică: Stimulente financiare pentru elevii cu media 10 la examenele naționale
Ministerul Educației a lansat în consultare publică, marți, un proiectul de hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale din sesiunea iunie - iulie 2026. 'Sumele propuse sunt de 2.000 de lei pentru fiecare absolvent de gimnaziu care a obținut media 10 la Evaluarea naționa
Definitivat 2026: Rata de promovare a examenului înainte de contestații - 70,94%, în creștere față de anul trecut
Rezultatele inițiale, înainte de contestații, înregistrate la proba scrisă, desfășurată pe 14 iulie, în cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar au fost publicate marți pe site-ul dedicat și în centrele de examen, rata de promovare fiind de 70,94%, informează Ministerul Educației și Cercetării.
Buzău: O româncă participă la renovarea CMS-CERN pentru studiul bosonului Higgs și materiei întunecate
O româncă participă la renovarea CMS (Compact Muon Solenoid) și construirea unei componente din miezul detectorului de particule construite pentru Large Hadron Collider (LHC) de la CERN, instalație ce funcționează ca o cameră foto 3D uriașă, capabilă să capteze până la 40 de milioane de coliziuni pe secundă, cu scopul de a studia fenomene fundamentale ale fizicii
Definitivat 2026/ Dimian: Au fost publicate primele rezultate; 6.345 de cadre didactice au promovat examenul
Primele rezultate la examenul de definitivare în învățământul preuniversitar au fost publicate, 6.345 de cadre didactice promovând examenul, 40 cu media 10. ''Rezultatele inițiale înregistrate la proba scrisă desfășurată în cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversita
Iași: Peste 17.700 de dosare depuse la admiterea la UAIC; programe de licență cu peste cinci candidați pe loc
La admiterea la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) au fost depuse 17.724 dosare pentru studiile universitare de licență și masterat, 13.469 dintre acestea fiind pentru studiile universitare de licență, iar 4.255 de dosare pentru studiile universitare de masterat. Potrivit UAIC, interesul candidaților români de pr
Iași: Medicina Dentară și Medicina Militară, în topul preferințelor candidaților la UMF Iași
Medicina Dentară și Medicina Militară sunt cele mai căutate specializări la admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, unde duminică vor concura 2.010 absolvenți de liceu pentru cele 950 locuri finanțate de la buget. Potrivit reprezentanților UMF Iași, numărul candidaților din acest an este cu peste
Proba scrisă din cadrul concursului de Titularizare - marți; pot participa peste 37.300 de candidați
Un număr de 37.385 de candidați, care au obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice minimum nota 5, pot participa, marți, la proba scrisă organizată în cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar. Potrivit unui comunicat al
Șase medalii obținute de elevii români la Olimpiada Internațională de Matematică
O medalie de aur, trei de argint și două de bronz au câștigat elevii români participanți la Olimpiada Internațională de Matematică, organizată la Shanghai, în China, cu participarea a 666 de concurenți din peste 120 de țări. Elevii români care au obținut medalii la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică s
Ministerul Educației și Cercetării: Elevii români au obținut o medalie de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie
Elevii români participanți la Olimpiada Internațională de Chimie desfășurată în Republica Uzbekistan au obținut o medalie de aur, două de argint și una de bronz, informează, duminică, Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Astfel, Ursachescu Matei Gabriel de la Colegiul Național 'B.P. Hasdeu' din Buzău a
Peste 1.500 de studenți - beneficiari ai programului de burse doctorale și postdoctorale 'Eugen Ionescu'
Peste 1.500 de studenți din toate țările lumii, membre ale Agenției Universitare a Francofoniei, au beneficiat de-a lungul timpului de programul de burse doctorale și postdoctorale 'Eugen Ionescu' acordate de statul român și universități din România în domenii variate, de la literatură până la medicină, agronomie, inginerie, a declarat












