logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Elevii se confruntă cu vulnerabilități emoționale și riscuri - oboseală cronică, agitație, neliniște, supărare, îngrijorare excesivă (raport)

Image

Elevii se confruntă cu vulnerabilități emoționale variate și riscuri, în lipsa unor măsuri sistematice de sprijin și prevenție, arată raportul privind analiza stării de bine și a sănătății mintale a copiilor din învățământul gimnazial din România dat publicității marți.

Raportul este elaborat în cadrul proiectului 'Politici și resurse pentru școli sigure și suportive', finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Suport Tehnic și implementat de Ministerul Educației și Cercetării din România, cu asistența tehnică a UNICEF și în cooperare cu Comisia Europeană - SG REFORM.

Astfel, arată documentul, un procent notabil al elevilor manifestă simptome asociate cu oboseala cronică, anxietatea, nefericirea, singurătatea, precum și comportamente cu risc crescut precum bullying-ul, autovătămarea și consumul de substanțe psihoactive.

Aceste vulnerabilități sunt mai accentuate la fete, elevi din urban, elevi cu CES, romi și refugiați.

Analiza indică o situație generală redusă a bunăstării psihologice, care solicită intervenții psihoeducaționale specializate și adaptate. Vulnerabilitățile emoționale ale elevilor nu pot fi tratate ca fenomene izolate.

Datele arată că 23% dintre elevii de gimnaziu - adică aproximativ 1 din 4 - prezintă un risc de tulburări emoționale manifestate în spațiul școlar. Manifestările cel mai frecvent raportate de elevi sunt oboseala persistentă (45%), agitația și neliniștea (33%), supărarea și îngrijorarea excesivă (31%). Aceste manifestări indică dificultăți persistente în gestionarea emoțiilor în mediul educațional. Riscurile sunt distribuite inegal între sexe, cu o incidență dublă a tulburărilor de internalizare (manifestări din sfera anxietății și depresiei clinice) în rândul fetelor, comparativ cu băieții, și o prevalență ridicată în cazul elevilor care se autoidentifică ca non-binari. Totodată, frecvența dezechilibrelor emoționale crește progresiv de la clasa a V-a la a VIII-a, în special în zona riscului moderat.

Aceste dezechilibre sunt recunoscute de toți actorii educaționali consultați - părinți, profesori, consilieri și specialiști -, care semnalează o deteriorare accelerată a stării emoționale a elevilor, în special în clasele terminale.

Raportul mai arată că aproximativ 70% dintre elevi consideră că au un echilibru socio-emoțional adecvat în școală și se simt bine între colegi. Peste 80% recunosc că își ajută colegii și își asumă greșelile, ceea ce sugerează o bază relațională pozitivă. Cu toate acestea, doar 63% se simt respectați în școală, iar 60% se simt protejați împotriva amenințărilor, iar doar 54% ar apela la consilierul școlar în cazul unei probleme. Aproximativ 40% nu se simt încurajați să își exprime opiniile, iar 35% nu pot discuta deschis cu un profesor; 26% declară că au experimentat situații de frică față de anumiți colegi. Încrederea în școală și în profesori scade semnificativ odată cu vârsta, iar elevii din clasele mai mari se simt tot mai puțin ascultați și valorizați.

Potrivit studiului, aproximativ 13% dintre elevi prezintă risc mediu sau ridicat de dezechilibru socio-emoțional, cu deficite în cel puțin trei dintre cele cinci dimensiuni SEL. Deficitul de gestionare a emoțiilor influențează negativ întregul echilibru socio-emoțional, iar elevii aflați în risc înregistrează scoruri mai scăzute la toate componentele SEL. Riscul este amplificat de factori sociali precum sărăcia, apartenența etnică sau statutul de refugiat, care favorizează izolarea și dificultățile de adaptare.

În general, relevă studiul, elevii declară o stare de bine ridicată: 66% sunt mulțumiți de aspectul fizic, 72% se consideră inteligenți, iar 93% afirmă că primesc sprijin familial. Totuși, 12% dintre copii prezintă risc de alterare a stării de bine atât în mediul școlar, cât și acasă, iar alți 4% se simt bine acasă, dar percep școala ca pe un mediu negativ.

Elevii aflați în risc emoțional își conștientizează stările și tind să se autoevalueze negativ în toate dimensiunile: imagine corporală, inteligență, sprijin familial. Aceștia își acordă scoruri medii de 4,95/10 privind echilibrul emoțional, comparativ cu 7,06/10 în rândul colegilor fără risc.

Dintre elevii cu risc de alterare a stării de bine la școală, 52% prezintă și dificultăți în reglarea emoțională, iar 48% dintre cei cu dezechilibru socio-emoțional au o stare de bine afectată.

Fenomenele de agresivitate și bullying sunt prezente într-o proporție semnificativă în școli, afectând stabilitatea emoțională a elevilor. Aproximativ 19% dintre elevi raportează experiențe frecvente de intimidare, tachinare sau jigniri, mai ales în clasele inferioare ale gimnaziului. În plus, aproximativ 16% dintre elevi prezintă risc mediu sau ridicat de a fi fost victime ale bullyingului, iar 15% au fost agresori. Totodată, 11% prezintă risc de auto-vătămare sau consum de substanțe. Comportamentele de risc se cumulează adesea: 38% dintre victime sunt și agresori, iar jumătate dintre elevii cu risc de auto-vătămare sunt implicați și în alte forme de violență.

Un procent îngrijorător de elevi (25%) manifestă tendințe de auto-vătămare, mai frecvente în rândul fetelor.

Raportul arată că elevii care au dificultăți în gestionarea emoțiilor prezintă de peste două ori mai frecvent riscuri de auto-vătămare sau consum de substanțe.

De asemenea, scorurile scăzute la conștiința de sine și la abilitățile de relaționare se corelează cu o probabilitate mai mare de a deveni victime sau agresori. Mai mult, 27% dintre agresori și 38% dintre victime declară o stare de bine afectată la școală.

Atitudinea pasivă a colegilor agravează fenomenul: 46% dintre elevi afirmă că nu intervin atunci când asistă la acte de agresiune.

Raportul analizează starea de bine, echilibrul emoțional și sănătatea mintală a elevilor de gimnaziu din România, în contextul transformărilor din sistemul educațional și al provocărilor generate de mediul digital, inegalitățile sociale și presiunea academică. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 915

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 23-10-2026 19:00

Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi

Educatie - Stiinta 23-10-2026 18:50

Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev

Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu

Educatie - Stiinta 23-10-2026 18:07

Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI

Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri

Educatie - Stiinta 23-10-2026 17:54

Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI

Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b

Educatie - Stiinta 23-10-2026 17:28

Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată

Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală&#

Educatie - Stiinta 23-10-2026 16:57

Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare

Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist

Educatie - Stiinta 22-10-2026 19:40

Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'

Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.  

Educatie - Stiinta 22-10-2026 14:41

Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)

Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când

Educatie - Stiinta 22-10-2026 14:40

REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților

Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu

Educatie - Stiinta 22-10-2026 12:22

Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU

Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou

Educatie - Stiinta 22-10-2026 12:13

Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc

Educatie - Stiinta 22-10-2026 11:30

ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze

Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa

Educatie - Stiinta 22-10-2026 11:15

Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat

Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității

Educatie - Stiinta 21-10-2026 17:21

Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul

Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju

Educatie - Stiinta 21-10-2026 15:18

Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon

Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a