Tulcea: A crescut numărul elevilor care învață în sistem simultan; nemulțumiri la Caraorman
Numărul copiilor din județul Tulcea care învață în sistem simultan a crescut în acest an școlar față de cel din anul precedent, arată datele Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), iar în unele zone, ca de exemplu Caraorman, localitate din Delta Dunării, părinții sunt nemulțumiți de decizia de reorganizare a instituției din subordinea Ministerului Educației.
Părinții copiilor din satul Caraorman, Delta Dunării, au transmis un memoriu Prefecturii județului Tulcea și Ministerului Educației prin care solicită reînființarea ciclului gimnazial în unitatea de învățământ din sat, după ce ISJ a decis ca cei doi copii din clasele V-VIII să urmeze cursurile în sistem hibrid.
Potrivit datelor ISJ furnizate AGERPRES, cei doi elevi din ciclul gimnazial al școlii din satul Caraorman, unitate fără personalitate juridică arondată Școlii generale din satul Crișan, vor merge cel puțin o dată pe săptămână la școala din satul Crișan, iar în restul zilei vor merge la școala din Caraorman, unde participă online la cursurile susținute în unitatea de învățământ din Crișan.
''Copiii vor fi supravegheați de cadrele didactice din școală și vor desfășura activități. Vor fi evaluați permanent. Avem un monitor la nivelul ISJ și va face lunar o evaluare a acestora, iar fiecare elev va avea două ore de consiliere pe săptămână. Dorința noastră este să ajungă de două ori pe săptămână'', a precizat inspectorul general al ISJ, Viorica Pavel.
Conducerea ISJ a amintit că dorește reducerea numărului claselor în care profesorii predau în același timp elevilor din ani diferiți.
''Copiii care sunt în școlile gimnaziale fără personalitate juridică vor fi duși în unitățile de învățământ cu personalitate juridică, iar prin aducerea acestor elevi ne dorim să avem clase pe fiecare palier. Avem grupe de grădiniță cu cinci sau zece elevi, iar ele funcționează pentru că sunt copii de trei sau patru ani care, în deltă, de exemplu, nu pot merge cu barca până la unitatea de învățământ cu personalitate juridică. Ei vor rămâne în școala respectivă și vor face ciclul preșcolar'', a subliniat inspectorul general al ISJ.
La rândul lor, părinții copiilor din școala din Caraorman au înaintat un memoriu Prefecturii județului și Ministerului Educației și Cercetării în care semnalează că cei doi copii sunt afectați emoțional și din punct de vedere educațional de decizia ISJ.
''Copiii trăiesc zilnic stări de stres și frustrare, pentru că nu reușesc să înțeleagă materia predată, iar conexiunea la internet din localitate este extrem de instabilă, făcând imposibilă participarea reală la ore. Mai mult, circulă informații conform cărora această formă de școlarizare ar fi considerată un proiect-pilot, urmând ca, dacă 'va funcționa', să fie extinsă la nivelul întregii Delte a Dunării pentru ciclul gimnazial. Considerăm că o astfel de abordare reprezintă un experiment inacceptabil pe seama copiilor noștri, încălcând dreptul lor fundamental la o educație de calitate'', se arată în memoriul semnat de părinții copiilor din Caraorman.
În memoriu, se amintește totodată situația satului Caraorman.
''Școala din Caraorman deservește o comunitate foarte izolată, aflată pe o insulă din Delta Dunării. Singura cale de acces către localitatea Crișan, unde sunt trimiși elevii după închiderea gimnaziului, este transportul pe apă. Această situație creează dificultăți majore. Deplasarea zilnică este riscantă și dependentă de condițiile meteo (ceață, furtuni, vânt puternic, îngheț). Transportul pe apă presupune timp prelungit, costuri și lipsa de siguranță pentru copii de vârstă mică. Izolarea geografică face ca școala din Caraorman să fie singura opțiune reală pentru acces la educație a copiilor din sat'', se specifică în memoriu.
În documentul în care părinții copiilor din satul Caraorman solicită reanalizarea deciziei ISJ se specifică totodată că la Școala gimnazială Crișan, cadrele didactice predau deja simultan pentru patru elevi din clasele V-VIII.
''Li s-a adăugat responsabilitatea predării online pentru elevii din Caraorman, ceea ce suprasolicită procesul educațional și scade calitatea actului de predare'', se mai menționează în memoriu.
Potrivit datelor ISJ, în acest an școlar, în ciclul primar există 61 de clase cu 816 elevi care învață în sistem simultan, iar în ciclul gimnazial sunt 24 de clase, cu 406 elevi care învață în același sistem.
Spre comparație, în anul școlar 2024-2025, sistemul de învățământ simultan se practica în 60 de clase, cu 756 de elevi, în ciclul primar, precum și în 24 de clase, cu 261 de elevi, în ciclul gimnazial. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a










