VIDEO David: Ministerul a învățat enorm din întregul proces prin care am închis capitolul de Educație la OCDE
Închiderea capitolului de Educație la OCDE a fost un proces în urma căruia ministerul a învățat enorm, sistemul românesc de educație a învățat enorm, a declarat ministrul Educației, Daniel David, marți, la evenimentul național de lansare a publicației ''OCDE Education at a Glance 2025 - EaG 2025''.
''Ministerul Educației și Cercetării are un interes puternic în aderarea României la OCDE. Am reușit atât în zona de educație, cât și în zona de cercetare să închidem, dacă vreți să le spunem, capitolele care ne privesc pe noi, ceea ce este un lucru foarte bun. Preocuparea pentru ceea ce se întâmplă în țările OCDE este un justificată în domeniile noastre, fiindcă noi avem de multe ori o mulțime de analize, o mulțime de date, dar așa cum spunea un vechi filozof, ceva nu este mare sau mic în sine, ci, totdeauna, depinde de cadrul de referință. Și adesea nu aveam un reflex suficient de puternic de a ne raporta diverse date, diverse analize la nivel național, la anumite repere, să vedem ce înseamnă, totuși, un anumit procent, ce înseamnă, totuși, o anumită medie'', a mai declarat Daniel David.
Pentru autoritățile române, a adăugat el, este important să se uite la practicile educaționale din țările OCDE în procesul de dezvoltare a sistemului național de educație.
''Dincolo de a folosi datele OCDE ca reper pentru ceea ce se întâmplă în țară, pentru noi este foarte important să ne uităm la practicile educaționale, practicile de cercetare, dacă vreți să vorbim mai general, dar, în această situație, practicile educaționale, astfel încât să ne putem dezvolta propriul sistem de educație. De aceea, Education at a Glance 2025 este o contribuție foarte importantă nu doar pentru OCDE, este un lucru foarte important și pentru România. Și așa cum am spus, în diverse contexte, în ultimele două luni, întotdeauna când te uiți la aceste practici cauți cele mai bune practici europene, cele mai bune practici OCDE, în această situație cele mai bune practici OCDE, numai că uneori trebuie să vezi și celelalte practici'', a explicat David.
Ministrul Educației a punctat că practicile educaționale trebuie adaptate și în contextul dat de criza fiscal-bugetară.
''Vedeți, suntem în situație de criză fiscal-bugetară, când ești într-o criză fiscal-bugetară nu mai poți întotdeauna să implementezi cele mai bune practici OCDE, dar este foarte important, dacă ești un ministru responsabil sau ești un decident responsabil, ca măsurile pe care le iei să se regăsească între reperele OCDE sau reperele europene, dacă vrem să ne raportăm și la un alt indicator, astfel încât țara, odată ce este ancorată în aceste instituții să poată să comunice, să schimbe date, să schimbe practici cu alte țări din aceste organizații'', a subliniat ministrul David.
Față de cele arătate, ministrul a punctat beneficiile aduse de procesul privind aderarea României la OCDE.
''Ca ministru nu pot spune decât faptul că întregul proces prin care am închis capitolul nostru de Educație la OCDE a fost un proces în care, uitându-mă și în documentele anterioare, înainte să fiu eu ministru, ministerul a învățat enorm, sistemul nostru a învățat enorm, iar acum, fiind acolo, uite că putem să beneficiem de aceste mecanisme. Și, încă o dată spun, lansarea acestui document Education at a Glance 2025 este important nu doar pentru OCDE, este un eveniment important și pentru țară'', a evidențiat Daniel David. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a










