VIDEO MEC: 62 de proiecte comune de cercetare, în valoare de 10 milioane de euro, lansate la Chișinău de ministrul David și omologul moldovean
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, și omologul său din Republica Moldova, Dan Perciun, au lansat sâmbătă, la Chișinău, un număr de 62 de proiecte comune de cercetare, bazate pe colaborări ale unor cercetători din cele două țări, valoarea totală a acestora fiind de 10 milioane de euro.
'Contextul a fost prilejuit de Forumul Cercetătorilor, în cadrul căruia au fost anunțate 62 de proiecte de cercetare complexe, care implică colaborări între cercetătorii din România și cei din Republica Moldova. Acestea se adaugă astfel celor 38 de proiecte aflate deja în derulare', precizează un comunicat de presă transmis de Ministerul Educației și Cercetării de la București. Celelalte 38 de proiecte comune au fost lansate în 2023 și acum se află în desfășurare.
De asemenea, și Ministerul Educației și Cercetării de la Chișinău a transmis, într-un comunicat de presă, că sâmbătă cercetătorii din Republica Moldova și România care au participat în cadrul competiției 'Proiecte complexe bilaterale cu Republica Moldova' rezultatele celui de-al doilea apel de proiecte al competiției, în cadrul Forumului Cercetătorilor, eveniment desfășurat sub genericul 'Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării'.
'Bugetul alocat este de 10 milioane euro, dintre care 8 milioane euro finanțare din partea României și 2 milioane euro finanțare din partea Republicii Moldova', precizează comunicatul ministerului de la Chișinău.
'Este o inițiativă foarte importantă pentru sistemul nostru de cercetare - crearea acestor echipe mixte și a acestor colaborări între țările noastre. O dovadă a colaborării tot mai strânse pe sectorul cercetării și un rezultat palpabil pentru cercetătorii din Republica Moldova, care asigură accesul la infrastructura de cercetare din România și șanse mai mari de accesare, la fel împreună, a proiectelor europene de cercetare. Aceasta fiind ambiția noastră - să deschidem finanțarea europeană pentru cercetătorii de la noi din țară, iar aceste proiecte bilaterale sunt o bună ocazie pentru a ne crește capacitățile și a dezvolta parteneriate', a afirmat ministrul Dan Perciun, într-o declarație de presă susținută împreună cu ministrul Daniel David.
Ministrul moldovean a mulțumit României pentru desfășurarea acestor 100 de proiecte comune în domeniul cercetării, dar și pentru celelalte forme de sprijin ale României pentru educația în limba română din țara sa. Dan Perciun a menționat în acest sens programul pentru pregătirea profesorilor care predau limba română în școli de limba rusă din țara vecină, accesul la lecțiile online din cadrul bibliotecii EduLib, microbuzele de transport școlar oferite pentru școlile din mediul rural, dar și ajutorul financiar de 4 milioane de euro pentru un cămin studențesc de la Cahul.
'Proiectele pe care le lansăm sunt proiecte de cercetare complexe care acoperă domenii diferite: sănătate, cultură, climă, hrană, bioeconomie, energie adică lucruri și probleme cu care ne confruntăm și cărora încercăm să le căutăm soluții. Dacă lucrăm împreună, punem competențele împreună, reușim să găsim soluții mai inovative cu care reușim să progresăm în acest proces', a afirmat și ministrul Daniel David, care a efectuat vineri și sâmbătă o a doua sa vizită oficială la Chișinău, după cea din iunie 2025.
Scopul acestei competiții este de a dezvolta relațiile de colaborare între cercetătorii din Republica Moldova și România prin finanțarea de proiecte complexe de cercetare comune bilaterale. Pentru cercetătorii din Republica Moldova aceste proiecte bilaterale reprezintă o oportunitate de integrare în rețelele științifice internaționale la care România este deja parte, dar și de creștere a numărului de aplicații comune în programele europene, precum Orizont Europa.
În total, în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte au fost depuse 290 propuneri de proiecte, dintre care 283 au fost declarate eligibile. Proiectele câștigătoare acoperă domenii științifice precum digitalizare, industrie și spațiu; climă, energie și mobilitate; hrană, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu; sănătate; cultură, creativitate și societate incluzivă; securitate civilă pentru societate.
Ministrul Daniel David a fost însoțit în vizita la Chișinău de președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, și de directorul UEFISCDI, Adrian Curaj. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: edu.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta









