Vaslui: 74% dintre participanții la Evaluarea Națională au obținut medii generale peste 5
Un procentaj de 74.02% dintre elevii care au participat la examenul de Evaluare Națională în județul Vaslui au obținut medii generale de 5.00 și peste 5.00, un singur elev reușind să ia media 10.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vaslui, din cei 3.229 de elevi înscriși, au fost prezenți la ambele probe 3.042. La nivelul județului, 231 de elevi au obținut medii generale cuprinse între 9 și 9.99.
'Dintre cei 3.229 de elevi înscriși să susțină proba la limba și literatura română, au fost prezenți 3.058, în timp ce 171 au absentat. După contestații, 2.536 de elevi au obținut note peste 5.00 sau cel puțin 5.00, adică 82,93%. Totodată, 423 de elevi au obținut note cuprinse între 9.00 și 9.99 și 4 elevi au fost evaluați cu nota 10.00. La proba de matematică au fost prezenți 3.042 de elevi și 187 au absentat. Note de 5.00 și peste 5.00 au obținut 1.923 de elevi, adică 63,21%. La această probă, 199 de elevi au obținut note cuprinse între 9.00 și 9.99, în timp ce 5 elevi au luat nota 10.00', au transmis reprezentanții IȘJ Vaslui.
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginți, este programată în perioada 14-21 iulie, iar repartizarea computerizată în licee va fi publicată pe 23 iulie. AGERPRES /(AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Educației anunță un nou set de programe școlare pentru învățământul liceal
Un nou set de 320 de programe școlare pentru învățământul liceal, elaborate în cadrul procesului de reformă curriculară, au fost aprobate, a anunțat, joi, Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, noul set completează cele 90 de programe școlare deja aprobate. Astfel,
Dolj: Universitatea din Craiova scoate la licitație o infrastructură cloud AI de peste 16,2 milioane lei
Universitatea din Craiova a lansat o procedură de achiziție publică pentru realizarea unei infrastructuri cloud dedicate inteligenței artificiale, în cadrul proiectului ''SENTHICOM_UCV'', finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea estimată a contractului este de 16.281.756,38 lei.
Suceava: Facultatea de Silvicultură a USV realizează un studiu privind comportamentul elanilor (GALERIE FOTO)
Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității ''Ștefan cel Mare'' din Suceava (USV) efectuează o cercetare care are ca scop studiul comportamentului elanilor, în cadrul unui proiect pilot unic în România realizat în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor - RNP Romsilva, prin Administrația Parcului Natural Vânăto
Testările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a - în perioada 12 - 28 mai
Testele pentru evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi organizate în perioada 12 - 28 mai, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Testele vizează evaluarea cunoștințelor și a deprinderilor dobândite în școală și includ și itemi pentru evaluarea nivelului de alfabetizare funcț
Academicienii Gabriela Marinoschi, Wilhelm Dancă și Nicolae-Victor Zamfir - aleși vicepreședinți ai Academiei Române
Academicienii Gabriela Marinoschi, Wilhelm Dancă și Nicolae-Victor Zamfir au fost aleși, miercuri, vicepreședinți ai Academiei Române, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit Biroului de presă al Academiei Române, prestigiosul for a organizat, miercuri, alegeri pentru ocuparea celor patru funcții de vicepreședinte. Adunarea Ge
Sindicaliști din învățământ protestează în fața Ministerului Educației și Cercetării
Sindicaliștii Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ protestează miercuri în fața Ministerului Educației și Cercetării. Protestatarii folosesc sirene și vuvuzele și afișează mesaje precum: 'Educație, nu austeritate', 'Nu ne obligați să intrăm din nou în
Alegerea vicepreședinților Academiei/ Nicolae Zamfir, Ioan Dumitrache și Wilhelm Dancă - printre candidați
Academicienii Nicolae-Victor Zamfir, Ioan Dumitrache și Wilhelm Dancă se numără printre candidații la funcția de vicepreședinte al Academiei Române. Surse din Academie au precizat, marți, pentru AGERPRES că șase reputați academicieni vor candida pe cele patru locuri la alegerile pentru funcția de vicepreședinte, care vor avea loc miercur
Iași: UAIC a înființat prima asociație sportivă universitară din România
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a informat, marți, că are o nouă structură dedicată dezvoltării și promovării sportului, Asociația Sportivă Universitară 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași, fiind prima asociație de acest fel înființată în România. Potrivit unui comunicat de presă transmis de rep
Cluj: O cercetătoare de la UBB, prima din România selectată în clasa de științe exacte din Academia Europae
Prof. univ. dr. Alida Timar-Gabor de la Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca este prima cercetătoare din România care a fost selectată în clasa de științe exacte din Academia Europaea. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca marchează o nouă prezență în elita academică mondială prin alegerea prof. univ. dr. Alida
Sesiunea specială a simulării Evaluării Naționale continuă cu proba la matematică
Sesiunea specială a simulării Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a în școlile care nu au susținut acest proces în luna martie va continua marți cu proba la Matematică. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, sunt așteptați să participe la această sesiune aproximativ 2.300 de elevi din 38 de unități de învă
Bihor: Concurs național de arte vizuale, la Universitatea din Oradea; premianții locurilor I vor fi admiși direct
Universitatea din Oradea a anunțat, luni, lansarea concursului național de arte vizuale, cu secțiunile Design, Grafică, Modă-Design vestimentar, Arte decorative și Pictură, ai căror premianți vor fi admiși fără examen la facultatea de profil, pe locuri bugetate. Potrivit unui comunicat al Universității, Concursul național intitulat ''C
A fost lansat Centrul român de excelență în tehnologii cuantice pentru îmbunătățirea securității cibernetice
RExQTCS - Centrul român de excelență în tehnologii cuantice pentru îmbunătățirea securității cibernetice a fost lansat luni, la eveniment fiind prezent președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru. ''Dezvoltarea calculului cuantic schimbă deja modul în care este gândită securitatea
Vaslui: Piesă de teatru anti-bullying, pusă în scenă de elevi; premiera va avea loc în 2 mai
Piesa de teatru anti-bullying ''În spatele ușilor închise'', pusă în scenă de elevi de gimnaziu și de liceu din municipiul Vaslui, va avea premiera în data de 2 mai, la Centrul Cultural ''Dimitrie Cantemir''. Proiectul este derulat de Primăria și Consiliul Local Vaslui, prin Direcția de A
Mureș: Masterat inovativ în domeniul imagisticii medicale, lansat de UMFST
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a anunțat, luni, lansarea unui program de masterat inovativ în domeniul imagisticii medicale, pentru instruirea tinerilor medici în utilizarea tehnologiilor medicale de vârf ca metode de diagnostic. '
Suceava: Elevii Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc au câștigat semifinala 'Maratonului pentru Educație Antreprenorială'
Colegiul Național Militar 'Ștefan cel Mare' din Câmpulung Moldovenesc a câștigat semifinala 'Maratonului pentru Educație Antreprenorială', desfășurată în județul Suceava, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de organizatorul competiției, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Î











