Sindicaliștii din educație: Măsurile care vizează învățământul preuniversitar vor conduce la haos
Măsurile care vizează învățământul preuniversitar vor conduce la 'haos general' afirmă sindicaliștii din educație, aceștia susținând că efectele acestor măsuri sunt 'mai grave' decât cele luate 'în perioada tandemului Băsescu-Boc'.
'Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret', în numele salariaților ale căror interese le apără, își exprimă profunda nemulțumire față de măsurile pe care Ministerul Educației și Cercetării urmează să le ia, măsuri care vor afecta nu doar angajații din învățământul preuniversitar, ci și sute de mii de copii. În goana pentru diminuarea deficitului bugetar, se iau măsuri haotice și chiar iresponsabile. Revoltător este și faptul că actualul Guvern, în loc să recupereze bani de unde se face risipă și din uriașa evaziune fiscală, lovește în educație - domeniu strategic în orice țară normală, unde ar trebui să se aloce fonduri suplimentare, nu să fie diminuate cele deja insuficiente. Efectele acestor măsuri sunt mai grave decât cele luate în perioada tandemului Băsescu-Boc', susțin sindicaliștii într-un comunicat remis joi presei.
Sindicaliștii afirmă că este revoltător faptul că aceste măsuri au fost luate 'în spatele ușilor închise', iar atunci când au apărut anumite informații și au cerut explicații - atât președintelui României, cât și ministrului Educației - li s-a spus 'să nu se ia după zvonuri'. De asemenea, sindicatele din Educație afirmă că discuțiile avute cu conducerile partidelor care susțin actualul guvern și cu prim-ministrul Ilie Bolojan nu au avut niciun rezultat, argumentele aduse 'fiind ignorate'.
Potrivit sursei, 'de departe, cea mai iresponsabilă măsură' este aceea de a mări norma didactică de predare cu două ore, iar pentru profesorii cu gradul didactic I și o vechime de 25 de ani, cu 4 ore.
'Din păcate, ministrul Educației a căzut în capcana unor funcționari care i-au prezentat niște calcule matematice simpliste, asigurându-l - probabil - că se poate mări norma de predare fără nicio problemă, având în vedere că sunt peste 30.000 de posturi la plata cu ora. Calculul matematic nu are nicio legătură cu realitatea. Corect era dacă înainte de a se propune această măsură cinică, se făcea un studiu pentru a vedea situația reală', mai susțin cele două sindicate.
Acestea consideră că argumentul 'vânturat' în spațiul public este acela că norma de predare la gimnaziu și liceu în România este cea mai mică din Uniunea Europeană.
'Considerăm că această afirmație este falsă‚ deoarece, din datele noastre, norma de predare la gimnaziu și liceu în România este peste media Uniunii Europene', se arată în comunicat.
În opinia sindicaliștilor, în condițiile creșterii normei didactice va crește numărul 'navetiștilor'.
'Domnul ministru trebuie să aibă în vedere că fiecare angajat calificat disponibilizat - fie el și suplinitor - reprezintă o lovitură dată viitorului școlii românești. Aceste cadre didactice sunt bine pregătite, obligate anual să dea concurs de titularizare; multe dintre acestea au luat constant note foarte mari, dar nu au găsit posturi titularizabile. Profesorii suplinitori calificați, ca și cei titulari, au ales să se pregătească pentru o carieră didactică, iar acum, când se vor lua aceste măsuri și poate unii dintre ei își vor pierde locul de muncă, vor migra spre alte domenii', susține aceeași sursă.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' sunt de părere că Ministerul Educației - și implicit ministrul - ar fi trebuit să apere sistemul, 'nu să ia decizii care vor afecta atât elevii (prin comasări de clase), cât și angajații din învățământ'.
Conform sindicaliștilor, nici elevii și nici cadrele didactice nu sunt de vină pentru 'dezmățul bugetar', iar ministrul Educației ar fi trebuit să spună acest lucru, 'nu să decidă mai multe măsuri pur contabile dintr-un birou'.
De asemenea, sindicaliștii spun că o altă măsură cu 'impact negativ' asupra salariaților și a elevilor este cea prin care aproximativ 700 de unități de învățământ vor fi comasate în perioada imediat următoare, lucru care va conduce la desființarea unui număr considerabil de posturi, la disponibilizări, mutări forțate și la instaurarea unei incertitudini profesionale deosebite pentru mii de oameni.
'Din informațiile noastre, urmează să fie comasate și structuri ale unor unități cu personalitate juridică din mediul rural. Au Ministerul Educației și Guvernul garanția că acelor elevi, care vor merge la distanțe apreciabile, li se vor asigura mijloace de transport? Sau li se aplică principiul se descurcă fiecare cum poate? Sau nu ne va păsa că alți copii vor abandona școala? De asemenea, creșterea efectivelor de elevi/preșcolari la grupe/clase va avea efecte negative evidente asupra calității actului educațional', mai afirmă reprezentanții celor două sindicate.
Aceștia solicită ministrului Educației ca, înainte de a lua orice măsuri, să realizeze un studiu de impact la nivelul fiecărui județ pentru a vedea impactul real al acestora și pentru a le putea stopa.
'Facem un apel public către Ministerul Educației și Cercetării să sprijine educația și să nu ia măsuri care să o afecteze iremediabil! În caz contrar, nemulțumirile justificate ale salariaților din învățământ se vor transforma în scurt timp în furie și revoltă și nu trebuie să surprindă că i se va cere demisia domnului ministru chiar în fața sediului MEC', mai spun sindicaliștii. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO/ROBOFEST 2026: Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și 1.300 de roboți, așteptați la Politehnica București
Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în campusul Universității
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju










