Maramureș: Creșă cu 110 locuri, dată în folosință la Vișeu de Sus - investiția valorează 18 milioane lei
Prima creșă mare din județul Maramureș a fost dată în folosință, miercuri, în orașul Vișeul de Sus, această investiție fiind susținută de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, a informat președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea.
La eveniment a fost prezent și ministrul Cseke Attila.
'Astăzi, la Vișeu de Sus am trăit un moment care m-a emoționat profund. Am fost alături de oameni implicați, de colegi și prieteni, la inaugurarea primei creșe mari construite în Maramureș prin Programul Național derulat de Ministerul Dezvoltării. Este o investiție cu suflet, pentru suflete, pentru copiii noștri, pentru familiile tinere care aveau nevoie de sprijin real. 11 astfel de creșe au fost contractate doar în județul nostru, iar ceea ce s-a realizat la Vișeu de Sus este o dovadă clară că atunci când autoritățile locale și centrale colaborează, lucrurile se întâmplă. Am fost onorat să fiu prezent alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, un om care a crezut în acest program, de inspectorul școlar general Pop Mihai, un susținător neobosit al educației de calitate, și mai ales de primarul Vasile Coman, un exemplu de seriozitate, muncă și determinare. Îl felicit din inimă pentru această realizare. A reușit să aducă în Vișeu de Sus o creșă construită la cele mai înalte standarde, un loc sigur, modern și plin de lumină pentru copiii acestui oraș', a precizat Gabriel Zetea.
Liderul județean a mai subliniat că toate proiectele de investiții care se derulează în Maramureș sunt în folosul cetățenilor.
'Îmi pasă de Maramureș și cred cu tărie că fiecare proiect dus la bun sfârșit în acest județ înseamnă mai mult decât ziduri și acte, înseamnă încredere, speranță, grijă față de oameni. Astăzi am văzut toate acestea în ochii părinților care știu că de acum au un sprijin, și în zâmbetul celor mici care vor păși curând într-un loc gândit cu dragoste pentru ei. Maramureșul merge înainte. Cu grijă. Cu seriozitate', a mai adăugat Gabriel Zetea.
Creșa din orașul Vișeu de Sus are 110 locuri, iar investiția realizată prin Compania Națională de Investiți a fost în sumă de 18 milioane lei. AGERPRES/(AS-redactor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Remus Pricopie: Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO - moment istoric pentru țara noastră
Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO reprezintă un moment istoric pentru țara noastră și o ocazie de a reflecta asupra contribuției pe care a avut-o la dezvoltarea cooperării internaționale în domeniile educației, științei și culturii, a afirmat, luni, rectorul Școalii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie.
Bihor: Profesorul universitar Paul Magheru propune 'educație religioasă', nu 'religie', ca disciplină obligatorie
Profesorul universitar doctor Paul Magheru îi propune, într-o scrisoare deschisă, ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, ca disciplina predată în școli să nu se mai numească 'religie', ci 'educație religioasă', și să devină obligatorie în toate ciclurile și filierele învățământului preuniversitar.
Cluj: Universitatea 'Babeș-Bolyai' a câștigat un proiect de cercetare în valoare de 2,5 milioane de euro
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca a câștigat un proiect de cercetare în valoare de 2,5 milioane de euro, în cadrul celei mai prestigioase competiții europene de cercetare 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a câștigat un nou proiect de tip 'ERC Advanced Grant' în cadrul celei mai
Arad: Elevii revin, din toamnă, în clădirea Colegiului de Arte, modernizată cu 26 milioane de lei
Cei aproximativ 1.000 de elevi ai Colegiului de Arte ''Sabin Drăgoi'' Arad revin, din toamnă, în școala lor, după ce în ultimul an au învățat în alte clădiri, lucrările de modernizare a liceului fiind în curs de finalizare, în urma unui proiect de 26 de milioane de lei. Primăria Arad a anunța
Au fost afișate rezultatele finale la proba scrisă pentru definitivare în învățământul preuniversitar
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar au fost publicate luni, informează Ministerul Educației într-un comunicat transmis AGERPRES. După evaluarea celor 2.023 de contestații depuse, încă 513 candidați a
Număr record de candidaturi, atât la programele de licență, cât și la cele de masterat, la Universitatea din București
Universitatea din București a înregistrat în sesiunea din iulie 2026 un număr record de candidaturi și creșteri semnificative ale numărului de candidați, atât la programele de licență, cât și la cele de masterat. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, la nivelul întregii Universități din București, conc
Iași: Aproape 20 de note de 10 la admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie; s-a intrat și cu 5
Rezultatele provizorii ale concursului de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Gr.T.Popa' Iași arată că aproape 20 de candidați au obținut nota 10, cea mai mică notă de admitere la studiile cu finanțare de la buget fiind înregistrată la Nutriție-Dietetică, unde s-a intrat cu 5. În urma concursului desfășurat d
Iași: Peste 2.000 de candidați concurează pe 950 locuri bugetate la admiterea la UMF Iași
Peste 2.000 de candidați susțin, duminică, examenul de admitere organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași. Pentru programele de studii universitare de licență s-au înscris 2.010 candidați, cu peste 300 mai mulți decât anul trecut, când au fost înregistrați 1.709 candidați. Aceștia candidează p
Galați: Echipa Universității 'Dunărea de Jos', în premieră la Campionatul European Universitar de Fotbal
Echipa de fotbal a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați reprezintă România, în premieră, la Campionatul European Universitar de Fotbal, competiție care se va desfășura în perioada 24 iulie-2 august, la Salerno, informează reprezentanții instituției de învățământ superior. 'Universitatea 'Dunăr
Calendarul concursului privind funcțiile vacante de director din școlile de stat - în consultare publică
Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică proiectul de ordin privind aprobarea calendarului pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și pentru aprobarea bibliografiei pentru susținerea probei scrise din cadrul c
Buzău: Cercetări privind legătura dintre cutremure și viituri sau alunecări de teren, cu ajutorul dronelor și VR
Cu ajutorul dronelor și a realității virtuale, cercetătorii vor încerca să răspundă la întrebările privind modul în care cutremurele din zona Buzău-Vrancea afectează stabilitatea unor forme de relief care pot da naștere alunecărilor de teren, surpărilor sau viiturilor, datele urmând să fie puse la dispoziția autorităților care gestionează hazardele na
Teleorman: Consiliul Local al Tinerilor Alexandria demarează a doua mobilitate internațională în cadrul programului 'L.O.C.A.L. EU'
O delegație formată din membri ai Consiliului Local al Tinerilor Alexandria (CLTA) și coordonatori educaționali va participa, în perioada 27 iulie - 9 august, la cea de-a doua mobilitate internațională din cadrul programului 'L.O.C.A.L. EU: De la comunitate locală la impact european | Study Tour 2026', un program de mobilitate, diplomație educațională ș
Primăria Vaslui va construi un internat de aproape 8 milioane de euro pentru Liceul cu Program Sportiv
Primăria Vaslui va construi un internat pentru Liceul cu Program Sportiv, administrația locală semnând, joi, documentația pentru predarea amplasamentului către constructor. Proiectul privind construirea internatului are o valoare de 7,83 milioane euro, finanțarea fiind realizată în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027, ia
Federațiile din educație refuză negocierile formale pe legea salarizării: Nu vom gira un simplu exercițiu de imagine
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' și Federația Națională Sindicală 'Alma Mater' anunță că nu vor participa la ''așa-zisele discuții'' pe tema legii salarizării programate pentru joi la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, explicâ
Bihor: Studenții de la Mecatronică învață meserie direct în parcurile industriale, prin învățământul dual
Universitatea din Oradea a făcut bilanțul primului an de învățământ dual superior, un model în care studenții de la Mecatronică își desfășoară laboratoarele direct în companiile partenere, lucrând cu tehnologii reale și specialiști din industrie. Programul ''Mecatronică - învățământ dual&










