Frederick Kempe, președinte și CEO al Atlantic Council, Doctor Honoris Causa al SNSPA
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a conferit luni înalta distincție de Doctor Honoris Causa lui Frederick Kempe, președinte și director executiv al Atlantic Council, una dintre cele mai influente organizații de tip think-tank din Statele Unite ale Americii și partener instituțional al SNSPA.
Potrivit unui comunicat remis presei, ceremonia s-a desfășurat în prezența reprezentanților Atlantic Council, membrilor comunității academice din cadrul SNSPA, precum și a numeroși oficiali de rang înalt, diplomați, experți în relații internaționale și securitate.
'Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Excelenței Sale Frederick Kempe, SNSPA onorează nu doar un lider remarcabil în domeniul jurnalismului internațional și al analizei geopolitice, ci și un promotor al valorilor democratice și al cooperării între Europa și Statele Unite. Distincția reflectă angajamentul nostru constant pentru conectarea mediului academic românesc la dezbaterile globale, inițiativele strategice relevante și comunitățile internaționale de expertiză. Prin colaborarea cu parteneri de talia Atlantic Council, SNSPA contribuie activ la modernizarea și internaționalizarea învățământului superior românesc', a declarat Remus Pricopie, rectorul SNSPA, citat în comunicat.
În cadrul ceremoniei, George Cristian Maior, ambasadorul României în Regatul Hașemit al Iordaniei, fost ambasador al României în Statele Unite și profesor SNSPA, a susținut discursul de laudatio. Acesta a evidențiat contribuția lui Frederick Kempe la consolidarea cooperării strategice dintre România și SUA, subliniind rolul său esențial în promovarea dialogului transatlantic.
Laudatio-ul a adus în prim-plan dimensiunea profesională a activității lui Frederick Kempe, viziunea strategică, echilibrul în analiza geopolitică și angajamentul față de valorile democratice.
George Cristian Maior a subliniat faptul că relația privilegiată dintre România și Statele Unite are nevoie de voci precum cea a lui Frederick Kempe, care prin expertiză și credibilitate pot construi punți solide între națiuni, contribuind la articularea unei viziuni comune asupra securității, stabilității și cooperării internaționale.
Mesajele transmise de Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, și de Dan-Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, au subliniat rolul esențial al liderilor de opinie, precum Frederick Kempe, în consolidarea relației transatlantice și au evidențiat importanța colaborării între universitățile românești și centrele de excelență internațională, precum Atlantic Council.
După momentul acordării diplomei de Doctor Honoris Causa, Frederick Kempe a mulțumit pentru onoarea acordată de Senatul SNSPA și a susținut Lectio prima - prima sa prelegere în calitate de membru al comunității academice a SNSPA.
Totodată, în intervenția sa, Frederick Kempe a abordat teme actuale legate de securitatea internațională și dinamica relațiilor geopolitice, oferind totodată o prezentare a volumului său 'Berlin 1961. Kennedy, Hrușciov și cel mai periculos loc din lume', bestseller New York Times, lansat în România pe 27 iunie 2025, în Aula Academiei Române.
Președinte și CEO al Atlantic Council din 2007, Frederick Kempe a contribuit decisiv la transformarea organizației într-un actor global în domeniul relațiilor internaționale și al securității. Sub conducerea sa, Atlantic Council a înregistrat o creștere istorică, în dimensiune, expertiză și influență, extinzându-și activitatea prin centre regionale pe întreg globul.
Înainte de a prelua conducerea Atlantic Council, Frederick Kempe a avut o carieră de peste 25 de ani ca jurnalist și editor la publicația Wall Street Journal, unde a deținut funcții de conducere și a fost corespondent internațional. A fost, de altfel, cel mai longeviv editor și editor asociat al Wall Street Journal Europe, coordonând operațiunile editoriale ale ziarului în Europa și Orientul Mijlociu. A lucrat în redacții importante din Londra, Viena și Berlin, relatând despre evenimente istorice precum unificarea Germaniei, destrămarea Uniunii Sovietice, venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, conflictele din Afganistan, Irak, Liban și Panama. Considerat una dintre cele mai influente voci din spațiul euro-atlantic, Frederick Kempe este autorul a patru cărți, inclusiv celebrul 'Berlin 1961. Kennedy, Hrusciov și cel mai periculos loc din lume', devenit bestseller New York Times și tradus în 13 limbi. Pentru activitatea sa, a fost decorat de președinții Poloniei și Germaniei, precum și de Regele Carl XVI Gustaf al Suediei.
'Distincția acordată domnului Frederick Kempe reflectă și colaborarea de peste două decenii dintre SNSPA și Atlantic Council, concretizată prin cercetări comune, analize și propuneri de politici publice, precum și prin organizarea unor evenimente de impact, cum ar fi Bucharest Security Conference (BSC), una dintre cele mai importante conferințe internaționale din România, sau Summitul Inițiativei celor Trei Mări (2018)', afirmă sursa citată.
Această colaborare a căpătat o nouă dimensiune în anul 2021, prin semnarea unui acord de parteneriat multianual între cele două instituții, care vizează consolidarea relației strategice dintre Europa și SUA și creșterea securității și stabilității în regiunea Mării Negre. În cadrul acestui parteneriat, în anul 2022, a fost lansat un task-force, axat pe securitatea regiunii Mării Negre, format din experți SNSPA și Atlantic Council, care elaborează recomandări privind combaterea amenințărilor hibride și consolidarea securității alături de aliații NATO. La finalul anului 2023, echipa de experți ai Atlantic Council a publicat 'A Security Strategy for the Black Sea', raport realizat cu sprijinul SNSPA. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu
Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare
Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p










