logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Încep probele scrise din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a

Image

Probele scrise din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024-2025 încep luni.

Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, au fost înscriși pentru susținerea acestui examen, organizat în 3.190 de unități de învățământ/centre de examen, peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a.

Accesul elevilor în unitățile de învățământ sau în centre de examen este permis în intervalul 8:00 - 8:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid, precizează reprezentanții ministerului într-un comunicat transmis AGERPRES.

Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broșura cu subiectele.

Pentru fiecare probă scrisă sunt alocate două ore pentru rezolvarea subiectelor (120 de minute), calculate după completarea casetei de identificare.

Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea evaluării naționale.

Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 - 16:30 (luni și miercuri), respectiv 8:00 - 14:00 (vineri).

Calendarul tuturor probelor este: 23 iunie - limba și literatura română; 25 iunie - matematică; 27 iunie - limba și literatura maternă

Primele rezultate vor fi afișate (online și în școli/centre de examen) în data de 3 iulie, până la ora 12:00. Ulterior, în intervalul orar 14:00 - 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise și pot fi depuse contestațiile. Acest proces continuă și în zilele de 4 și 5 iulie.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație.

Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile individuale sunt distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Afisari: 375

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 09-02-2026 23:26

Bolojan: În perioada următoare vom face o nominalizare la Educație; va fi o persoană susținută de PNL

Premierul Ilie Bolojan a declarat că nominalizarea pentru portofoliul Educației va fi făcută în perioada următoare, respectiv în câteva săptămâni, precizând că va fi o persoană susținută de PNL. El a răspuns astfel, întrebat când va nominaliza un nou ministru al Educației. 'În

Educatie - Stiinta 09-02-2026 22:58

Bolojan: Norma de 20 de ore la clasă pe săptămână, care este astăzi în România, este la nivelul minim european

Norma de 20 de ore la clasă pe săptămână, care este astăzi în România, este o normă la nivelul minim european, iar în acest an trebuie să stabilizăm învățământul și să lucrăm în câteva zone în care să creștem calitatea sa, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan. El răspuns astfel într

Educatie - Stiinta 09-02-2026 22:08

Avocatul Poporului atrage atenția asupra lipsei consilierilor școlari și a psihologilor în cadrul unităților de învățământ

Avocatul Poporului atrage atenția asupra lipsei consilierilor școlari și a psihologilor în cadrul unităților de învățământ, precum și asupra accesului greoi sau inexistent al minorilor la servicii de specialitate, precum consiliere psihologică. Potrivit considerațiilor privind cazuistica domeniului apărarea, protecția și prom

Educatie - Stiinta 09-02-2026 15:38

Politehnica București - partener în cel mai mare proiect european de semiconductori

România, prin Politehnica București, devine parte din cea mai mare inițiativă europeană în domeniul microelectronicii prin lansarea oficială a proiectului NanoIC, a anunțat luni rectorul instituției de învățământ superior, Mihnea Costoiu. 'Există momente în istorie când planurile devin realitate iar direcția industriei u

Educatie - Stiinta 09-02-2026 05:25

Începe perioada în care se acordă vacanța școlară intermodulară

Copiii vor avea o săptămână de vacanță în intervalul 9 februarie - 1 martie, perioada fiind stabilită prin decizia fiecărui inspectorat școlar. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, această vacanță intermodulară poate fi stabilită de inspectoratele școlare județene și din București în oricare di

Educatie - Stiinta 07-02-2026 09:53

VIDEO USV a cumpărat sediul unei bănci pentru o extensie; Rectorul: Ne dorim un parteneriat cu comunitatea din zonă

Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava (USV) a achiziționat sediul unei bănci, unde intenționează să dezvolte o extensie, a declarat, pentru AGERPRES, rectorul USV, Mihai Dimian. Potrivit acestuia, investiția de la Botoșani reprezintă un proiect pe termen lung al universității și urmărește 'dezvoltarea unui parteneriat cu comunitatea locală'.

Educatie - Stiinta 06-02-2026 17:18

Mureș: Povești neștiute despre Palatul Culturii, descoperite de elevii care l-au adoptat

O serie de povești neștiute despre Palatul Culturii din Târgu Mureș au fost descoperite de un grup de elevi de la Liceul Tehnologic ''Gheorghe Șincai'' din oraș, după ce au decis să adoptate această clădire în cadrul concursului ''Protectorii patrimoniului, adoptă un monument'', un program educațional și un concurs dedicat

Educatie - Stiinta 06-02-2026 13:46

Cluj: Cercetători de la UBB oferă o perspectivă nouă asupra 'efectului observatorului', în domeniul biochimiei

O echipă de cercetători ai Universității 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca a publicat recent, în colaborare cu parteneri externi, un studiu în domeniul biochimiei structurale, care oferă o perspectivă nouă asupra a ceea ce se numește 'perspectiva observatorului'. 'O echipă de cercetători ai Universității Babeș-Bolyai a public

Educatie - Stiinta 06-02-2026 13:37

Galați: Gala 'Girls in STEAM', un eveniment dedicat fetelor pasionate de știință și inovație

Echipa de robotică 'ByteForce' a Colegiului Național 'Vasile Alecsandri' din Galați organizează miercuri, 11 februarie, cea de-a doua ediție a Galei 'Girls in STEAM', un eveniment educațional dedicat promovării egalității de șanse și încurajării fetelor să urmeze cariere în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei, artei și matematicii.

Educatie - Stiinta 06-02-2026 11:44

VIDEO Universitatea din Suceava introduce un master dedicat inteligenței artificiale și roboticii sociale cu aplicații în sănătate

Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) va include în programul de studii începând cu anul universitar 2026- 2027 un master dedicat inteligenței artificiale și roboticii sociale cu aplicații în sănătate, a declarat, pentru AGERPRES, rectorul Mihai Dimian. Potrivit acestuia, masterul respectiv se va desfășura în l

Educatie - Stiinta 06-02-2026 10:00

REPORTAJ Sălaj: Drumul lui Antonio Tărău - de la micul saxofonist din paradă, la maestrul 'Lirei de Aur'

Un elev al Liceului de Artă 'Ioan Sima' din Zalău este, astăzi, unul din cei mai talentați și valoroși tineri clarinetiști români, cu un palmares de excepție ce include trofeul 'Lira de Aur' și recunoaștere internațională, alături de invitația de a concerta sub bagheta marilor dirijori ai lumii, în cadrul Festivalului 'George Enescu', &ici

Educatie - Stiinta 06-02-2026 08:58

Luni începe perioada în care se acordă vacanța școlară intermodulară

Copiii vor avea o săptămână de vacanță în intervalul 9 februarie - 1 martie, perioada fiind stabilită prin decizia fiecărui Inspectorat școlar. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, această vacanță intermodulară poate fi stabilită de Inspectoratele școlare județene și din București în oricare dintre săptămâ

Educatie - Stiinta 05-02-2026 12:47

Mureș: 17 milioane de euro pentru cel mai mare proiect de cercetare din istoria UMFST - NeuRoX

Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a anunțat, joi, semnarea contractului de finanțare în valoare de aproximativ 17 milioane de euro pentru cel mai mare proiect de cercetare din istoria instituției - 'NeuRoX - Înființarea Centrului Ro

Educatie - Stiinta 04-02-2026 14:07

Protestul sindicaliștilor din Educație s-a încheiat; angajaților din învățământ li s-au alăturat și studenți

Protestul organizat miercuri, în fața sediului Guvernului, de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ''Spiru Haret'' și Federația Națională Sindicală ''Alma Mater'', la care au participat și studenți, s-a încheiat. Nemulțumirile sindicaliștilor s

Educatie - Stiinta 04-02-2026 12:25

Protest la Guvern al sindicaliștilor din Educație: Angajații din învățământ - nemulțumiți de măsurile luate de Cabinetul Bolojan

Membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' și Federației Naționale Sindicale 'Alma Mater' protestează miercuri, în fața Palatului Victoria, nemulțumiți de măsurile adoptate de Guvern care influențează salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice.