Prunariu: Omenirea se află la începutul unei noi ere; viața modernă depinde de spațiul cosmic
Omenirea se află acum la începutul unei noi ere, o eră în care spațiul devine parte din viața cotidiană, economică, culturală și spirituală, a afirmat, joi, la Alba Iulia, cosmonautul Dumitru Prunariu, care a punctat că viața modernă depinde de spațiul cosmic.
Prezent la un eveniment în care i s-a conferit titlul de 'cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia', Dumitru Prunariu a împărtășit cu cei prezenți la ceremonie câteva reflecții asupra locului nostru în univers și al viitorului nostru printre stele.
'Privind cerul înstelat, din cele mai vechi timpuri omul s-a întrebat cine suntem, de unde venim, încotro mergem. Spațiul cosmic nu este doar un loc îndepărtat, tăcut și misterios. El este scena originilor noastre, laboratorul destinului nostru și poate, într-o zi, noua noastră casă. Suntem ființe curioase. Curiozitatea este înscrisă în codul nostru genetic, este motorul progresului și al supraviețuirii. De aceea explorăm. Nu din vanitate, ci din nevoia profundă de a înțelege', a spus Prunariu.
Cosmonautul a opinat că explorarea spațiului nu este doar o chestiune de tehnologie, ci una de sens.
'Când pășim pe Lună sau trimitem sonde către marginile sistemului solar, ne întrebăm nu doar ce este acolo, ci cine suntem noi în imensitatea universului. Explorăm spațiul pentru că vrem să înțelegem cum a apărut universul, cum s-a format Pământul, cum a apărut viața. Vrem să știm dacă suntem singuri sau dacă undeva, în lumina altei stele, o altă civilizație își pune aceleași întrebări. Dar mai este ceva. Explorăm pentru a supraviețui. Pentru a proteja viața, este esențial să o înțelegem și să o multiplicăm. Pământul este fragil, fie că vorbim de schimbări climatice, de pericole cosmice sau de greșeli omenești. Colonizarea altor lumi, oricât de îndepărtată pare acum, ar putea deveni cândva o necesitate, nu o opțiune. Trimitem oameni în spațiu pentru că nici o inteligență artificială nu poate înlocui intuiția, adaptabilitatea și umanitatea pe care un om le aduce într-un mediu necunoscut. Când un om pășește într-o altă lume, omenirea întreagă este acolo cu el', a spus Dumitru Prunariu.
Acesta a punctat că, fie că realizăm sau nu, spațiul cosmic se află în viața noastră de zi cu zi.
'Viața modernă depinde de spațiu: sateliții ne ghidează mașinile, gestionează comunicațiile globale, monitorizează clima, sprijină agricultura, siguranța națională și gestionarea dezastrelor. (...) Explorarea cosmosului nu este deci un lux, ci o investiție strategică, în progres și reziliență', a mai spus acesta.
Prunariu a adăugat că suntem martorii stațiilor spațiale autonome, industriei orbitale, inteligenței artificiale.
'Omenirea se află acum la începutul unei noi ere, o eră în care spațiul devine parte din viața cotidiană, economică, culturală și spirituală. Și totuși, ce înseamnă toate acestea pentru noi, ca specie? Într-o lume divizată adesea de conflicte și granițe, spațiul ne reamintește că trăim toți pe aceeași planetă, o sferă albastră, delicată, învăluită în negrul infinitului. Din spațiu nu se văd granițele. Nu se văd certurile, se vede doar un singur Pământ. Explorarea cosmică este un proiect colectiv al umanității, este expresia celor mai bune calități ale noastre: inteligența, cooperarea, viziunea, speranța. Este modul prin care putem transforma prezentul într-un viitor demn de potențialul nostru. Și, în loc de concluzie, să nu uităm: am fost născuți pe această planetă, dar nu suntem condamnați să rămânem aici pentru totdeauna. Destinul nostru este acolo unde ne poartă visurile, știința și curajul: spre stele', a mai spus Dumitru Prunariu.
La propunerea Universității '1 Decembrie 1918', Consiliul Local Alba Iulia a aprobat, la finele anului trecut, decernarea titlului de 'cetățean de onoare' cosmonautului Dumitru Prunariu. Distincția i-a fost conferită acestuia în cadrul unei ceremonii desfășurate joi la Sala Unirii.
'Pentru mine, acest moment nu este doar o distincție onorifică. Este o întoarcere simbolică la valorile fundamentale care ne definesc ca popor: demnitatea, curajul, viziunea și iubirea de țară. Așa cum Alba Iulia a fost locul de afirmare al unui ideal național, Unirea din 1918, tot așa, pentru mine, zborul în cosmos a fost o afirmare a capacității României de a contribui cu cinste la o mare aventură a umanității. A fi primit în comunitatea acestui oraș cu o încărcătură istorică atât de profundă reprezintă pentru mine o onoare deosebită, dar și o responsabilitate, aceea de a continua să inspir, să susțin și să reprezint valorile românești acolo unde m-a purtat și mă poartă destinul', a spus singurul român care a zburat în spațiul cosmic.
În cadrul aceleași ceremonii, a fost conferit titlul de 'cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia' și fizicianului Florin-Călin Păun. AGERPRES / (A, AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO/ROBOFEST 2026: Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și 1.300 de roboți, așteptați la Politehnica București
Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în campusul Universității
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju










