VIDEO Daniel David: În zona învățământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu
România se află în Epoca de piatră, 'nici măcar' în Evul Mediu în zona de învățământ liceal, a susținut, marți, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la lansarea raportului OCDE 'Educație și competențe în România - evaluarea OCDE a politicilor naționale în domeniul Educației'.
'În zona învățământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu. Adevărul este că acolo lucrurile trebuie schimbate și trebuie schimbate repede. Avem nevoie de noi discipline, avem nevoie de noi conținuturi, avem nevoie de noi metode de predare, avem nevoie de noi manuale', a transmis ministrul.
El a afirmat că în procesul educațional ar trebui să se transfere competențe.
'Unii insistăm foarte mult pe cunoștințe declarative, uitând celelalte două componente, alții mergem pe skills uitând componenta teoretică din spate și de ce e important să știi acele abilități și atunci ne mirăm că nu reușim să fim performanți în testările internaționale TIMSS sau PISA, care testează nu bucăți din competențe, testează competențe fie legate de conținut ca timp sau fie aplicarea lor la viața de zi cu zi ca PISA, de exemplu', a explicat David.
Potrivit acestuia, OCDE insistă pe ideea de curriculum bazat pe competențe.
'Uitându-mă pe raportul OCDE am văzut că se insistă pe metodele de predare, pe metodele de predare moderne. Sunt curios cum vedeți problema manualelor, mai ales alternanța între varianta mai clasică completată cu variantă online, cu manuale care să aibă sarcini pe care să le poți accesa online, cu sarcini și probe de tip gaming. Cred că manualele reprezintă o verigă foarte importantă într-un proces educațional eficient', a subliniat ministrul Educației și Cercetării.
El a adăugat că raportul OCDE susține că este în regulă că se realizează evaluări standardizate în clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, și a VIII-a, însă cele din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a ar trebui să nu mai fie atât de 'complicate', ci ar trebui să fie ghidate mai mult pentru feedback-ul pentru copii pentru a avea o educație personalizată.
'În ceea ce privește evaluarea în clasa a VIII-a, OCDE-ul spune lucrurile foarte clar. Și alte rapoarte au spus înainte. Și eu am spus în raportul pe care l-am prezentat văzând feedback-uri din diverse analize. În momentul acesta, evaluarea noastră din clasa a VIII-a nu servește scopul educațional într-un sistem în care învățământul este obligatoriu până în clasa a XII-a, în sensul că este prea restrictivă, se focalizează pe două discipline - Matematică și Limba română, când noi în gimnaziu încercăm să evaluăm mai multe componente. Și, de asemenea, că este punctuală și grevează traiectoria de viață și traiectoria educațională a unui copil și OCDE-ul încearcă să facă unele sugestii, spunând că poate ar fi bine să luăm în calcul și notele din clasele a VII-a și a VIII-a, să nu fie doar această evaluare punctuală', a indicat ministrul.
Daniel David a reiterat că în sistemul educațional nu există standarde 'riguroase' în ceea ce privește acordarea notelor.
'Nu avem încă niște standarde foarte riguroase pentru modul în care dăm note. Astfel încât o notă de opt în Cluj-Napoca poate să fie diferită de o notă de 8 în Satu Mare sau într-un oraș mai mic și atunci este foarte important întâi să ne asigurăm că standardele de notare grevează mintea profesorilor oriunde s-ar afla în școlile din România și, când vom ști că acest lucru se întâmplă, și nu-i cazul acum, da, atunci, trebuie să ne extindem spre acest portofoliu', a susținut ministrul Educației și Cercetării.
El a menționat că OCDE a considerat modul de susținere a Bacalaureatului 'relativ acceptabil'.
'Am văzut că Bacalaureatul propus în lege l-ați considerat relativ acceptabil în ideea că este legat de specializări de profiluri și de specializări așa cum le vedem noi la nivelul liceului, ceea ce cred că reflectă bine și înțelegerea multora din sistem. Și eu cred că Bacalaureatul așa cum este gândit acum în lege este în regulă, fiindcă dacă tu vrei să faci aceste profiluri specializări la nivel de liceu este clar că și la nivel de Bacalaureat trebuie să se vadă aceste specializări și aceste diferențe', a mai explicat David. AGERPRES/(A - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f









