Constanța: Universitatea Ovidius lansează proiectul de antreprenoriat studențesc PILDAS, finanțat de Ministerul Educației
Universitatea Ovidius din Constanța lansează pe 29 aprilie proiectul de antreprenoriat studențesc PILDAS, în valoare de 237.000 de lei, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională 2025 al Ministerului Educației și Cercetării.
Proiectul face parte din viziunea instituției academice constănțene de a deveni o universitate antreprenorială și un motor de dezvoltare durabilă în regiunea de sud-est a României.
Potrivit unui comunicat transmis luni, Societatea Antreprenorială Studențească Ovidius Innovation Center (OIC-SAS) a Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează pe 29 aprilie, ora 15,00, evenimentul de lansare oficială a proiectului PILDAS, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) 2025.
Cadrele didactice și reprezentanții mediului de afaceri prezenți la manifestare îi vor motiva pe tineri să se implice în acest proiect, care își propune stimularea și dezvoltarea abilităților antreprenoriale studențești. Totodată, va avea loc și o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru studenți și partenerii din proiect iar participanții la eveniment vor discuta pe tema oportunităților concrete de implicare.
Directorul de proiect, conf. univ. dr. Dragoș Sburlan, a menționat că PILDAS este proiectul prin care Universitatea Ovidius din Constanța a marcat o performanță remarcabilă - clasarea pe primul loc, la nivel național, în domeniul susținerii activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS), în cadrul competiției FDI 2025, devansând toate celelalte universități din țară înscrise la această secțiune. Această clasare de la a IX-a ediție a competiției FDI repetă performanța debutului din 2017, când UOC a ocupat de asemenea primul loc.
Proiectul PILDAS are valoarea totală de 237.000 de lei și este finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională 2025 al Ministerului Educației și Cercetării.
'PILDAS face parte din viziunea UOC de a deveni o universitate antreprenorială și un motor de dezvoltare durabilă în regiunea de sud-est a României. În acest sens, până în momentul de față, la Universitatea Ovidius din Constanța au luat parte la activitățile antreprenoriale mai mult de 1.400 de studenți, grupați în peste 145 de echipe, prin participarea la peste 30 de conferințe, școli de vară și workshop-uri', se mai arată în comunicatul transmis de Universitatea Ovidius. AGERPRES/(AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Grădiniță nouă în municipiu, cu spațiu verde înclinat vara și derdeluș iarna
Primăria Brașov a anunțat, vineri, că va construi o nouă grădiniță care, pe lângă funcțiunile clasice, va avea pompe de căldură și panouri fotovoltaice, dar și un spațiu verde înclinat, care coboară de la etajul I și poate fi transformat, iarna, în derdeluș.
Vâlcea: O posibilă cetate fortificată, cercetată în cadrul noii campanii arheologice de la Buridava Dacică
Profesorii și studenții de la specializarea Istorie din cadrul Universității Politehnica București au reluat luna aceasta campania de cercetare arheologică în situl Buridava Dacică de la Ocnele Mari, vizată fiind anul acesta o zonă cercetată o singură dată, în urmă cu șase decenii, în care s-ar afla o cetate fortificată.
Buzău: BRGV va participa la Congresul Internațional de Horticultură-Kyoto cu cele mai iuți soiuri de ardei din colecție
Cercetătorii Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) vor prezenta în cadrul Congresului Internațional de Horticultură (IHC-2026-International Horticultural Congress) care va avea loc la Kyoto, în Japonia, șase lucrări științifice care documentează cele mai iuți soiuri de ardei iute obținute, cu concentrații de până la 2.600.000 de unități pe scara Scovil
Salvați Copiii recomandă renunțarea la posibilitatea ca unitățile de învățământ liceal să organizeze examene proprii de admitere
Salvați Copiii România solicită revizuirea posibilității ca unitățile de învățământ liceal să organizeze examene proprii de admitere, considerând că favorizează menținerea inechităților din educație și creează avantaje competitive elevilor din familii care pot asigura meditații copiilor. Potrivit unui comunicat al Salvați Copiii transmi
Iași: Peste 2.000 de locuri pentru admiterea de toamnă la TUIASI
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) anunță că scoate la concurs peste 2.000 de locuri la studiile de licență, master și doctorat pentru sesiunea de toamnă a admiterii în anul universitar 2026-2027. Potrivit datelor furnizate de TUIASI, pentru studiile de licență sunt scoase la concurs 920 de locuri, dintre care 485 la buget.
Maramureș: Tinerii pot afla cum funcționează un muzeu prin proiectul 'Takeover Day'
Tinerii din municipiul Baia Mare și din județul Maramureș sunt invitați să cunoască activitățile muzeale, partea de cercetare și expozițiile în cadrul proiectului 'Takeover Day', a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, Viorel Rusu. 'Evenimentul nostru a ajuns la a patra ediție și de fiecare dat
A doua sesiune a Bacalaureatului: Rata de promovare - 33,8%
Rata de promovare la a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat a fost de doar 33,8%, însă în creștere cu peste 5% față de prima afișare din sesiunea similară de anul trecut, a anunțat, marți, Ministerul Educației. MEC a publicat rezultatele inițiale, înainte de contestații, obținute de candidații care au susținut Bacalaureat
VIDEO Timiș: Cel mai mare cămin studențesc din țară a fost inaugurat în prezența premierului interimar (GALERIE FOTO)
Premierul interimar Ilie Bolojan a participat, luni, la inaugurarea celui mai mare și modern cămin studențesc din România, al Universității de Vest din Timișoara (UVT), cu 902 locuri de cazare, investiția de peste 40 de milioane de euro fiind finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (CNI), și din veniturile proprii ale UVT.
Olimpiada Internațională de Geografie: România a obținut două medalii de argint și două medalii de bronz
Lotul României a obținut patru medalii - două de argint și două de bronz - la Olimpiada Internațională de Geografie care a avut loc săptămâna trecută la Istanbul și la care au participat elevi din 50 de țări, a informat luni Ministerul Educației și Cercetării. Câștigătorii celor două medalii de argint sunt Mihai Macsim de la Colegiul
România se situează pe locul 2 mondial, în clasamentul istoric pe medalii, în urma rezultatelor la Olimpiada Internațională de Informatică
Elevii români au obținut anul acesta o medalie de aur, una de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică (IOI) 2026, România fiind astfel pe locul 2 la nivel mondial, în clasamentul istoric pe medalii, a anunțat duminică Ministerul Educației. Elevii câștigători sunt: Rareș-Andrei Neculau, clasa a
Proiectul metodologiei de organizare a repartizării și admiterii la liceu în anul 2027 - lansat în consultare publică
Ministerul Educației și Cercetării a lansat vineri în consultare publică proiectul Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și a admiterii în învățământul liceal, precum și propunerea de calendar cuprinzând activitățile specifice. Conform prevederilor Legii învățământului preunive
MEC: Evaluare națională și Bacalaureat 2027 - procedură nouă la corectarea lucrărilor
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat joi, în consultare publică, proiectele de metodologie-cadru pentru organizarea și desfășurarea Evaluării naționale și a Bacalaureatului din 2027. Potrivit unui comunicat al MEC, principalele modificări la ambele concursuri au în vedere creșterea acurateții procesului de evaluare &ic
Brăila: Au început lucrările de demolare a Corpului B al Liceului de Arte 'Hariclea Darclée', încadrat în clasa de risc seismic I
Directorul Liceului de Arte ''Hariclea Darclée'' din Brăila, Gheorghe Antonescu, a anunțat că au început lucrările de demolare și reconstrucție a Corpului B al unității de învățământ, clădire încadrată în clasa de risc seismic I, investiția fiind realizată prin Programul Național ''Școli sigure și sănătoase
Bolojan: Fiecare creșă nouă înseamnă un sprijin pentru familiile tinere și o investiție în viitorul copiilor noștri
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat inaugurarea celei de-a 100-a creșe realizate la nivel național prin programul guvernamental de construire a creșelor. Proiectul este finanțat din fonduri europene și de la bugetul de stat. ''Am ajuns la cea de-a 100-a creșă construită și inaugurată la nivel național prin programul guvernamenta
Iași: Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' a recepționat noul cămin studențesc cu o capacitate de 202 locuri de cazare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a recepționat luni, noul cămin studențesc C9, situat pe strada Titu Maiorescu nr. 15, în proximitatea Cantinei 'Titu Maiorescu'. Potrivit rectorului UAIC, noul cămin, cu o capacitate de 202 locuri, va fi inclus în circuitul de cazare începând cu anul universitar și va c












