Arad: La școala din Ususău, dascălii poartă aceeași uniformă cu elevii
Dascălii de la Școala gimnazială din comuna Ususău poartă aceeași uniformă ca elevii, toate fiind făcute pe comandă, pentru ca nimeni să nu se simtă discriminat și pentru a se elimina discuțiile legate de vestimentație, inițiativa fiind unică în județul Arad.
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Arad, Marius Gondor, a declarat joi, pentru AGERPRES, că a descoperit acest caz inedit când a participat la o activitate la școala din Ususău.
'Ideea este cu totul deosebită, inedită, copiii și profesorii poartă toți aceeași uniformă. Este lăudabil că părinții au fost de acord, ar fi o inițiativă foarte bună de luat ca model', a spus Marius Gondor.
Ideea a fost a dascălilor, care au vrut să nu mai existe discuții cu privire la modul în care se îmbracă copiii, în funcție de posibilitățile părinților.

'Erau discuții legate de cum vin copiii îmbrăcați la școală, în special fetele. Începuseră să calculeze cât costă hainele de pe ei, am observat și la cei din clasele mici. Cred că era un fel de bullying, atunci ne-am gândit să fim toți la fel, inclusiv cadrele didactice', a spus învățătoarea Siviana Spălătariu.
Părinții și dascălii au discutat aproximativ un an, înainte să se decidă să se introducă uniformele, pentru că unii elevi au refuzat inițial să renunțe la propriile garderobe.
'Fetele au fost reticente la început, dar când au văzut că și învățătoarea vine îmbrăcată în uniformă, au fost încântate', a spus învățătoarea Maria Floaca.

Uniformele sunt compuse din cămăși de culoarea albastru deschis și veste, pantaloni sau fuste bleumarin, iar fiecare are prinsă o emblemă a școlii. Modelele au fost discutate cu elevii înainte de a fi adoptate.
Fiecare uniformă a costat între 300 și 400 de lei, dar majoritatea celor pentru copii au fost plătite din banii de burse, în timp ce dascălii au suportat costurile. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Târgul educațional 'Vocația Ta!' - de miercuri, la Biblioteca Națională, cu participarea a 93 de licee și 12 universități din București
Târgul educațional 'Vocația Ta!' se desfășoară în această săptămână, între 3 și 6 iunie, la Biblioteca Națională a României, 93 de licee și 12 universități din București fiind prezente la eveniment. ''Ce liceu aleg? Ce facultate mi se potrivește? Îi ajutăm pe elevi să-și aleagă drumul î
VIDEO REPORTAJ Prințesele și roboțeii - vedetele 'Paradei costumelor din materiale reciclabile' de la Școala 'Andrei Șaguna' Deva
Peste 350 de copii din clasele primare ale Școlii Gimnaziale 'Andrei Șaguna' din Deva au luat parte, marți, la un adevărat spectacol în care și-au etalat inventivitatea, dar și grija față de mediul înconjurător cu prilejul 'Paradei costumelor din materiale reciclabile', o acțiune în cadrul căreia curtea școlii a devenit, pentru câteva
Universitatea din București oferă 8.000 de locuri fără taxă la admiterea din vară
Universitatea din București (UB) scoate la concurs pentru sesiunea de vară a admiterii 2026 peste 8.000 de locuri la buget, a informat instituția de învățământ superior. Potrivit unui comunicat remis presei miercuri de UB, pentru programele de studii universitare de licență, masterat și doctorat, sesiunea de vară a concursului de a
Buzău: Echipa Homosapiens a obținut locul II Inspire Award la competiția mondială de robotică din SUA
Echipa de robotică 'Homosapiens' a Colegiului Național 'B.P. Hasdeu' din Buzău a obținut Inspire Award 2nd Place în Sea Division, cel mai prestigios premiu din FIRST Tech Challenge, în cadrul Western Edge Premiere Event din Long Beach, California, Statele Unite ale Americii. După mai multe meciuri de calificare și v
Hunedoara: Echipa Colegiului Național 'Decebal' Deva - Think Award 3 la concursul de robotică din California
Echipa de robotică DecebalTech 19105 a Colegiul Național Decebal din Deva a obținut premiul 'Think Award 3' la competiția internațională de robotică FTC Western Edge Premier 2026, desfășurată în perioada 28-31 mai la Long Beach, în California, Statele Unite ale Americii (SUA). Potrivit conducerii unității de învățăm&a
1 Iunie/ Ministerul Educației: Le mulțumim copiilor pentru curajul de a continua să viseze, pentru curiozitate, pentru bucurie
Ministerul Educației a transmis, de 1 Iunie, mulțumiri tuturor copiilor pentru curajul de a continua să viseze, pentru curiozitate, pentru bucurie. De asemenea, gânduri de recunoștință au fost îndreptate și către toți cei care le sunt alături. ''Astăzi le mulțumim copiilor. Pentru curajul de a continua să vis
România a obținut cinci medalii la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe
Elevii români au obținut cinci medalii - două de aur, două de argint și una de bronz - la ediția a XI-a a Olimpiadei Internaționale de Informatică pe Echipe, desfășurată între 24 și 29 mai la Piatra-Neamț, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Astfel, echipele ''MELONEE'' și ''NE TREBE FANTA''
Programe de studii ale ASE acreditate de European Foundation for Management Development
Academia de Studii Economice din București (ASE) a anunțat vineri că două programe ale Facultății de Administrarea Afacerilor cu predare în Limbi Străine (FABIZ) au obținut acreditarea acordată de European Foundation for Management Development (EFMD), una dintre cele mai prestigioase organizații internaționale din domeniul educației manageriale. 'Obț
Olt: Dotări de ultimă generație pentru laboratoare și ateliere de la liceele tehnologice Metalurgic și Economic din Slatina
Laboratoarele și atelierele liceelor tehnologice Metalurgic și Economic din municipiul Slatina au fost dotate cu echipamente și tehnică de ultimă generație, adaptate actualelor cerințe de pregătire profesională, printr-un proiect al Primăriei Slatina cu finanțare PNRR, a declarat joi, într-o conferință de presă, primarul Mario De Mezzo.
Iași: Inventatori și cercetători din 45 de țări participă la EuroInvent (GALERIE FOTO)
Palatul Culturii din Iași s-a transformat, pentru trei zile, într-un veritabil laborator internațional al viitorului, aproape 700 de proiecte de invenții și cercetare din 45 de țări fiind expuse în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a EuroInvent.
Iași: Campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul studenților, lansată de UAIC
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a anunțat, joi, lansarea unei campanii de amploare dedicate prevenirii consumului de droguri în rândul studenților. Reprezentanții universității susțin că inițiativa vine în contextul în care, potrivit Raportului Național privind Situația Drogurilor 2024, elaborat de Agenția Na
Mihai Dimian: Voi dona salariul de ministru Așezământului de copii 'Sf. Ierarh Leontie'
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat că va lucra fără plată în zilele rămase din acest mandat, donând salariul Așezământului de copii 'Sf. Ierarh Leontie'. Reacția acestuia vine după criticile care i-au fost aduse miercuri, când, prezent la un eveniment, în timpul intervenției unei eleve
Alba: Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, întâlnire cu elevii militari ai unei instituții înființate de Regele Ferdinand (GALERIE FOTO)
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, și Principele Radu au vizitat miercuri Colegiul Național Militar 'Mihai Viteazul' Alba Iulia, continuatorul tradițiilor Liceului Militar înființat în 1919 la Târgu Mureș printr-un Înalt Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I.
Brăila: Elevii Liceului 'Gh. Constantinescu' învață agricultura viitorului cu drone, senzori și sere digitalizate (GALERIE FOTO/VIDEO)
Agricultura viitorului, bazată pe drone, senzori, sere digitalizate și sisteme inteligente de irigație, nu mai este o imagine desprinsă din filmele SF, ci o realitate pe care elevii Liceului Tehnologic 'Gheorghe K. Constantinescu' din Brăila o învață deja prin programul 'Mândru să fiu fermier', derulat de World Vision România pentru
Tulcea: Proiect internațional de cercetare științifică în Delta Dunării, în contextul provocărilor actuale
Schimbările climatice și adaptarea comunităților locale la acestea fac obiectul proiectului internațional de cercetare științifică 'Iason+', al cărui lider de consorțiu este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), războiul declanșat de Rusia în Ucraina provocând specialiștii din bazinul Mării Negre să găsească răspunsur








