Bihor: Clase de elevi din Oradea, invitate într-un concurs creativ pe tema reciclării
Clasele V-VIII ale elevilor orădeni sunt invitate să participe la concursul "Oradea mea - Obiecte de artă din materiale reciclate", un proiect educaţional şi creativ, menit să promoveze responsabilitatea ecologică şi talentul artistic al elevilor, organizat de Asociaţia Rotary Club Insignis Oradea.
Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, este un concurs între clase, elevii nu se pot înscrie în mod individual, iar termenul limită pentru înscriere este 14 noiembrie.
"Concursul are ca obiectiv principal stimularea creativităţii elevilor şi creşterea gradului de conştientizare asupra importanţei reciclării, prin realizarea de obiecte de artă din materiale reciclate. Tema concursului, 'Oradea mea', invită participanţii să reflecteze asupra identităţii culturale, istorice şi sociale a oraşului, utilizând materiale reciclate precum hârtie, carton, plastic, sticlă şi metal", se precizează în comunicat.
Coordonatorul proiectului, Anamaria Creţu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că aşteaptă de la elevi diverse lucrări concrete tridimensionale, cum ar fi machete de clădiri, obiecte simbolice, instalaţii artistice etc.
"Eu mă gândesc că poate cineva va folosi şi frumoasele motive Art Nouveau ale clădirilor din oraş în lucrări inspirate de arhitectura din centrul istoric. Sper că vor conştientiza mai mult valorile pe care le poartă, de-a lungul timpului, oraşul nostru", a declarat Anamaria Creţu.
Concursul "Oradea mea - Obiecte de artă din materiale reciclate" face parte din proiectul "ReciclArt - educaţie şi artă pentru mediu", un proiect co-finanţat de Consiliul Local Oradea şi se desfăşoară în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Facultatea de Protecţia Mediului din cadrul Universităţii Oradea şi Muzeul Ţării Crişurilor Oradea.
Proiectul "ReciclArt - educaţie şi artă pentru mediu" este o iniţiativă ce promovează reciclarea creativă şi educaţia ecologică în rândul tinerilor din comunitatea locală. După vacanţă, acest proiect mai cuprinde o serie de ateliere de reciclare în şcoli, unde studenţi de la Facultatea de Mediu vor susţine pentru mai tinerii lor colegi work-shopuri pe tema reciclării.
Primele trei lucrări clasate vor fi premiate cu excursii şi activităţi recreative, oferind elevilor oportunitatea de a descoperi noi experienţe. Astfel, clasa de pe locul I va primi o excursie de o zi la un parc de aventură, locul II va însemna o zi la Complexul Nymphaea, iar locul III, bilete la o piesă de teatru. De asemenea, ultimele 10 clase finaliste vor beneficia de un tur gratuit al Muzeului Cetăţii Oradea, o ocazie de a descoperi mai în detaliu istoria şi cultura oraşului.
Lucrările selectate în finală vor fi expuse la Muzeul Cetăţii Oradea, iar festivitatea de premiere va avea loc pe 21 noiembrie. AGERPRES/(A, AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Rotary Club Oradea Insignis/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cluj/Sociologul Marian Preda: Trebuie revizuite mecanismele de funcționare a democrației
Rectorul Universității București, sociologul Marian Preda, a declarat, vineri, la Cluj, că în condițiile actuale ale dezvoltării și impactului tehnologiei, ar trebui revizuite mecanismele de funcționare a democrației. 'România și umanitatea sunt acum într-o perioadă în care vechile norme nu mai funcționează, sunt pu
Ioan Aurel Pop: Fără universitățile din București, Iași și Cluj, învățământul superior românesc ar fi de neimaginat
Academicianul Ioan Aurel Pop susține că cele mai importante instituții de învățământ superior din țară sunt universitățile din București, Iași și Cluj și că fără acestea învățământul superior românesc ar fi de neimaginat. 'E o sărbătoare a spiritului astăzi, în această aulă istorică, pentru că fără unive
Elevii nu vor merge luni la cursuri, de Ziua mondială a Educației
Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educației. Această zi este recunoscută ca zi liberă nelucrătoare pentru sistemul de învățământ, conform Contractului colectiv de muncă. Ziua mondială a Educației este marcată începând cu anul 1994. Acea
Proiectul 'Să creștem generații sănătoase', dedicat sănătății fizice și emoționale a elevilor, lansat la Vaslui
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a organizat, joi, conferința de lansare a proiectului național 'Să creștem generații sănătoase', inițiat de Asociația Nutribalance Nature, care va fi derulat pe parcursul anului școlar 2026-2027, dorind să creeze schimbări și oportunități pentru elevi și profesori, cu scopul de a fundamenta interesul pentru sănătate
Bihor/Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Ora
Rectorul UNITBV: Creșterea performanței și vizibilității noastre este și o consecință a abordării antreprenoriale, cu salarii diferențiate
Rectorul Universității Transilvania Brașov (UNITBV), prof.dr.ing. Vasile Abrudan, a arătat, în discursul rostit, joi, în cadrul festiv al ceremoniei de deschidere a anului universitar, că printre prioritățile instituției academice rămân în continuare internaționalizarea universității, menționând aderarea la UNITA, care facilitează integr
VIDEO Sediul Facultății de Istorie a Universității din București - redeschis după lucrări de consolidare și restaurare
Clădirea care găzduiește Facultatea de Istorie a Universității din București își redeschide porțile după ample lucrări de consolidare și restaurare. 'Palatul Universității din București este parte din istoria orașului și din istoria învățământului românesc. Este un loc în care generații de studenți și profesor
VIDEO REPORTAJ Vrancea: Tinerii învață, prin teatru, să comunice și să empatizeze, într-un proiect al AJOFM
Câteva scaune așezate în semicerc pe scena Casei de Cultură din Panciu, o situație desprinsă din viața de liceu și câteva roluri care îi obligă pe adolescenți să iasă din propria personalitate. Unul trebuie să fie asertiv, altul pasiv, altcineva manipulator. Nu există decor, costume sau un text de memorat. Există însă libertatea de a &ic
UNATC deschide noul an universitar joi, la Opera Națională București
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) 'I.L. Caragiale' deschide noul an universitar sub motto-ul 'UNATC Matters', joi, de la ora 10:00, printr-o ceremonie organizată pe scena Operei Naționale București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 'UNATC Matters' continuă firesc direcția mesa
Bihor: Universitatea din Oradea are cămin și cantină noi printr-o investiție PNRR de 41 de milioane de lei
Universitatea din Oradea și-a extins infrastructura pentru studenți cu un nou cămin, de 153 de locuri, și o cantină cu 380 de locuri, investiții realizate printr-un proiect PNRR în valoare de peste 41,4 milioane de lei. Noul cămin, denumit C5, cu parter și trei nivele, are o suprafață desfășurată de aproximativ 3.838 de metri pătrați și
Clasamentul Times Higher Education: Universitatea București - în primele 1.000 de instituții de învățământ superior din lume
Universitatea din București se situează pe prima poziție în rândul universităților comprehensive din România, poziționându-se în intervalul 801 - 1.000 la nivel mondial, conform celui mai recent clasament World University Rankings, realizat de Times Higher Education (THE) și publicat miercuri. 'O prezență cons
Studiu UAIC/Cafeaua perfectă - dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac
Dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac este secretul cafelei perfecte deslușit de un studiu de cercetare coordonat de Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' Iași. Potrivit reprezentanților instituției de învățământ superior, rezultatele provin dintr-un studiu care a măsurat plăcerea cafelei î
Cluj: Peste 60 de specialiști din 21 de județe, reuniți la UBB, la un curs pentru prevenirea și controlul bolilor
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 29 septembrie-1 octombrie, cursul 'Contribuția științelor sociale și comportamentale la prevenirea și controlul bolilor - Implicații pentru practică', care reunește peste 60 de specialiști din 21 de județe, din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică și Centrelor Regionale de Săn
Mihai Dimian: Lansăm un nou program de burse postdoctorale
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, anunță miercuri lansarea unui nou program de burse postdoctorale, care are ca scop spijinirea tranziției de la doctorat către o carieră universitară sau de cercetare. ''Astăzi, lansăm un nou program de burse postdoctorale, pentru a sprijini tranziția de la doctorat către o carieră universita
REPORTAJ/Harghita: Artă urbană în școlile din nordul județului; sute de elevi au descoperit graffiti-ul și pictura murală
Peste 700 de elevi au participat, în ultimele două săptămâni, la activitățile din cadrul proiectului 'Harghita Street Art EDU Fest - Educație prin artă urbană și identitate culturală', derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Călimani-Giurgeu, care a combinat pictura murală cu atelierele pentru elevii de toate vârstele.








