Bihor: Elevi cu rezultate excelente şi profesorii lor, inclusiv din şcolile private, premiaţi de Primăria Oradea
Primăria Oradea a premiat sâmbătă, de Ziua oraşului, 279 de elevi care au obţinut rezultate remarcabile la olimpiade, evaluări naţionale şi alte competiţii de prestigiu, precum şi 136 de profesori care i-au îndrumat şi susţinut pe parcursul pregătirii lor, a informat, într-un comunicat, administraţia locală.
Evenimentul special dedicat celebrării excelenţei în educaţie a avut loc la Filarmonica de Stat din Oradea, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Oraşului, "subliniind valorile fundamentale ale comunităţii orădene: educaţia, excelenţa şi solidaritatea", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, pentru prima dată, la această ceremonie au fost premiaţi şi reprezentanţi ai învăţământului privat preuniversitar din Oradea, un gest menit să evidenţieze contribuţia importantă a acestei categorii în creşterea standardelor educaţionale ale oraşului.
La ceremonie, primarul Florin Birta a transmis un mesaj de apreciere şi încurajare pentru tinerii premiaţi.
"Suntem mândri de voi şi de rezultatele voastre extraordinare. Aţi demonstrat că, prin muncă şi perseverenţă, se pot atinge obiectivele cele mai înalte. Acest eveniment trebuie să rămână o tradiţie în municipiul Oradea, pentru că voi sunteţi dovada vie că învăţământul de calitate este fundaţia progresului într-o comunitate. Astăzi, suntem cu toţii martorii acestui adevăr", a spus edilul.
Acesta a mai subliniat importanţa sprijinului continuu pentru tinerii talentaţi, considerând educaţia un pilon esenţial al dezvoltării locale.
"Vreau să vă mulţumesc, dragi elevi, pentru tot efortul depus alături de profesorii şi părinţii voştri. Sunteţi ambasadorii oraşului Oradea în toată ţara şi în întreaga lume. Vă felicit pentru rezultatele deosebite şi vă doresc mult succes în viitor!", le-a transmis Florin Birta.
Premierea elevilor şi profesorilor a fost un moment încărcat de emoţie, în care au fost recunoscute eforturile şi sacrificiile tuturor celor implicaţi în aceste performanţe, reafirmând rolul educaţiei în progresul comunităţii. AGERPRES/(AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Educației și Cercetării: Încă 11 licee vor pilota planuri-cadru alternative
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat marți că încă 11 licee se alătură celor 32 deja selectate pentru a pilota planuri-cadru alternative, în cadrul 'Programului Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional'. Potrivit sursei citate, i
Elevii de liceu vor avea o nouă materie opțională - o combinație de Geografie și TIC
Programa pentru opționalul 'Ora de GIS' a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial, a anunțat, marți, Ministerul Educației și Cercetării. Disciplina se află la intersecția dintre Geografie și Tehnologia informației și a comunicațiilor, însă deschide învățarea și către mediu, urbanism, transport, turism, protecția patrimoniului,
Evaluarea națională/Profesor de Limba și literatura română: Diferența dintre nota 9 și nota 10 nu o va face genialitatea, ci munca și atenția
Subiectele de la proba de Limba și literatura română din cadrul Evaluării naționale 2026 au fost echilibrate și accesibile, însă nota maximă va fi obținută de elevii care au demonstrat consecvență, atenție și stăpânire de sine pe parcursul examenului, a declarat luni, pentru AGERPRES, prof. dr. Claudia Andreea Lefter, profesoară de Limba și literatu
Sindicaliștii din învățământ acuză Ministerul Educației de incompetență; platforma digitală pentru Evaluarea națională - blocată
Sindicaliștii din învățământ au acuzat, luni, guvernanții de blocarea platformei digitale utilizate pentru desfășurarea Evaluării naționale, ceea ce, susțin aceștia, a dus 'la un haos generalizat și la umilința' profesorilor și elevilor. Presa centrală a relatat luni despre apariția unor 'blocaje' ale platformei &ic
Ministerul Educației și Cercetării: Peste 4.500 de absenți la prima probă a Evaluării naționale; 4 elevi eliminați
Un număr de 4.551 de elevi au absentat luni la proba de Limba și literatura română din cadrul Evaluării naționale, iar patru au fost eliminați, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Evaluarea națională a început luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, la acest examen fiind înscriși peste 148.000 de
Bihor: Lumea albinelor prezentată în ateliere interactive pentru elevi despre polenizare și echilibrul naturii, la MTC
Viața albinelor, principalii polenizatori ai plantelor, va fi subiectul unei noi serii de ateliere educative organizate, în luna iulie, pentru elevii orădeni de către Muzeul Țării Crișurilor. 'Albinele sunt o lume întreagă în sine, o lume fascinantă pe care abia dacă o înțelegem în profunzime, dar de care depi
ANOSR solicită Guvernului desemnat asumarea a 8 obiective pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a solicitat, luni, membrilor Guvernului desemnați asumarea a 8 obiective pentru îmbunătățirea învățământului românesc, printre care majorarea fondului de burse și protecție socială, eliminarea măsurilor de înghețare a costurilor standard și recalcularea cuantumului burselor
Începe Evaluarea națională; luni - proba scrisă la Limba și literatura română
Evaluarea națională va începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, la acest examen fiind înscriși peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, examenul va fi organizat în 2.956 de unități de învățământ/centre de examen. Miercuri este programată p
Iași: Echipa CyLiis, pe locul întâi la calificările 'FTC European Premier Event', revine acasă cu două premii
Elevii echipei de robotică CyLiis de la Liceul Teoretic de Informatică 'Grigore Moisil' din Iași s-au clasat pe primul loc la competiția 'FTC European Premier Event', desfășurată între 16 și 20 iunie la Eindhoven, în Olanda, și au obținut premiile 'Finalist Alliance Captain' și 'Inspire Award 3'. Ech
RECTIFICARE VIDEO Timiș: Echipa Cybermoon a câștigat campionatul european de robotică FIRST Tech Challenge
În știrea cu titlul 'Timiș: Echipa Cybermoon a câștigat campionatul european de robotică FIRST Tech Challenge', publicată sâmbătă, 20 iunie, la ora 22:58, pe fluxurile Educație-Știință, Transilvania şi www.agerpres.ro, paragraful al treilea se modifică, în urma unei rectificări transmise de
Ministrul Dimian - mesaj pentru elevi: Evaluarea națională - un moment important; vă încurajez să-l priviți cu încredere
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a adresat un mesaj, vineri, elevilor înainte de începerea Evaluării naționale, subliniind importanța acestui moment, dar și faptul că reprezintă doar o etapă dintr-un parcurs mai amplu. 'Evaluarea națională este un moment important pe care vă încurajez să-l priviți cu încredere. &Icir
Iași: UAIC oferă peste 13.600 de locuri la admiterea în anul universitar 2026-2027
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a anunțat, vineri, că va scoate 13.661 de locuri pentru admiterea din iulie 2026, dintre care 8.322 de locuri la studii universitare de licență, 5.093 de locuri la studii universitare de masterat și 246 de locuri la studii universitare de doctorat. Potrivit sursei citate, absolvenții de studii liceale
Cseke Attila: La sfârșitul lunii august vom avea 100 de creșe prin Programul Sfânta Ana
Până la sfârșitul lunii august, România va avea 100 de creșe predate prin Programul guvernamental 'Sfânta Ana', a declarat vineri, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, prezent la inaugurarea unei astfel de creșe în municipiul Orăștie.
Luni începe Evaluarea națională; peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, înscriși
Evaluarea națională va începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, la acest examen fiind înscriși peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Examenul va fi organizat în 2.956 de unități de învățământ/centre de examen. Miercuri este programată pr
Locul I pentru România, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru juniori
Elevii români au obținut locul I la cea de-a 30-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru juniori, care se desfășoară în perioada 15-20 iunie, la Buzău, a anunțat vineri Ministerul Educației și Cercetării. Cei 12 elevi români au obținut cinci medalii de aur, dintre care una cu punctaj maxim, cinci medalii de argint și două de bronz







