Peste 14.400 de studenţi au început anul universitar 2024 - 2025 la UMF ''Carol Davila''
Un număr de 14.493 de studenţi, dintre care 3.091 în anul I, au început luni anul universitar 2024 - 2025 la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.
Festivitatea de deschidere a avut loc în Amfiteatrul "George Emil Palade" din incinta Palatului Facultăţii de Medicină în prezenţa ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi a ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, precum şi a numeroase personalităţi din mediul academic.
Noua generaţie de studenţi medicinişti a universităţii din Bucureşti va purta simbolic, pe tot parcursul anilor de studii de licenţă, numele "Academician Ana Aslan", personalitate marcantă a medicinei româneşti şi internaţionale.
Ministrul Alexandru Rafila a amintit în cadrul festivităţii că în prezent sunt zeci de spitale care se construiesc în România.
"Ne dorim ca odată intraţi în această zonă de instruire ca studenţi şi ulterior ca medici rezidenţi să puteţi să profesaţi pentru pacienţii din întreaga ţară în condiţii extrem de bune. (...) Putem să vă anunţăm şi, sigur, o să fiţi beneficiari ai Centrului de instruire şi training care urmează să se construiască în perioada imediat următoare de către UMF "Carol Davila" împreună cu alte centre ale altor universităţi din Târgu Mureş, din Timişoara încât pregătirea voastră profesională alături de toate celelalte facilităţi să se poată desfăşura în condiţii de foarte bună calitate, să fie compatibile cu ceea ce se întâmplă în orice universitate europeană. Ceea ce îmi doresc cel mai puternic este să fiţi convinşi că România este locul vostru în care puteţi să vă desăvârşiţi profesional şi să oferiţi asistenţa medicală de care (...) avem cu toţii nevoie", a susţinut ministrul Sănătăţii.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, le-a transmis studenţilor să fie mândri că au astfel de dascăli, oameni care la nivel internaţional nu mai au nevoie de nicio prezentare.
În opinia sa, reţeta succesului este aceea ca tinerii foarte buni care ajung să fie pregătiţi foarte bine să aibă un cuvânt de spus, iar cuvântul lor să se audă mult mai tare şi în societate şi peste hotare.
El a afirmat că universităţile sunt locul în care se creează caractere şi adevăraţii lideri ai unei generaţii, ai unei ţări, ai lumii.
"Sunteţi lideri la atras finanţări, sunteţi lideri la cercetare, sunteţi un etalon pentru orice universitate nu doar din România, ci şi din întreaga Europă Centrală şi de Est, dar, mai ales, sunteţi lideri prin ceea ce faceţi şi o să faceţi de acum înainte. (...) Liderii de astăzi s-ar putea să nu mai fie liderii de peste zece ani. Mă refer la naţiunile care sunt lideri. Dar, în acelaşi timp, noi avem o şansă unică ca şi ţară, prin minţile de geniu pe care dumneavoastră le reprezentaţi dragi studenţi şi profesori, să fim poziţionaţi ca şi lideri în etapa următoare pe un anumit segment fie că vorbim de cercetare în medicină, fie că vorbim despre genomică, fie că vorbim despre inteligenţa artificială. Toate tehnologiile viitorului nu mai sunt un lucru greu de atins", a spus ministrul Bogdan Ivan.
El a amintit că în România se lucrează la Cluj la primul hub de inteligenţă artificială şi deja există o strategie în această direcţie.
Potrivit acestuia, România lucrează cu companii de top mondial în tot ceea ce înseamnă cuantum computing, constituindu-se baza pentru cercetarea în medicină.
"Începem împreună un nou an universitar şi o nouă etapă din viaţa frumoasei noastre cetăţi a învăţământului superior medical, în care timp de aproximativ 17 decenii iniţierea, evoluţia şi excelenţa s-au împletit continuu pentru a da strălucire vieţii prin arta medicinei, prin cunoaştere şi prin performanţa academică. Ne aşteaptă un an plin de provocări, dar şi de oportunităţi în care sunt convins că dezvoltându-ne pe această axă a iniţierii evoluţiei şi excelenţei vom consolida evoluţia universităţii noastre în cele mai prestigioase rankinguri naţionale şi internaţionale acolo unde ne definim prin educaţie la înalt nivel, meritocraţie, tenacitate, inovare, cercetare ştiinţifică aprofundată într-o singură expresie - performanţă academică", a afirmat rectorul UMF "Carol Davila", Viorel Jinga, în deschiderea ceremoniei.
El le-a spus studenţilor prezenţi la festivitate că investiţia cea mai mare şi mai importantă este chiar investiţia în ei şi i-a sfătuit să îşi găsească un echilibru între viaţa profesională şi cea personală şi să aibă practici sănătoase de gestionare a timpului şi a stresului.
"Voi va trebui ca în anii de studenţie ce urmează să învăţaţi pe cât posibil la detaliu, să stăpâniţi această nobilă profesie pusă în slujba omului, a semenilor noştri. Cu siguranţă, drumul pe care porniţi astăzi nu este uşor. Profesia de medic presupune atât în anii de studenţie, cât şi după pregătirea continuă, acumularea tot mai aprofundată a cunoştinţelor aflată în evoluţie neîntreruptă, privarea de multe bucurii atât ale vârstei tinere, dar şi ale maturităţii în numele marii bucurii ale împlinirii de sine", a subliniat Jinga.
Preşedintele Senatului UMF "Carol Davila", Dragoş Vinereanu, a amintit că instituţia de învăţământ superior se află pe baza performanţelor în educaţie şi cercetare între primele trei universităţi de medicină din estul Europei şi între primele 150 universităţi din lume, conform clasamentului mondial Shanghai 2023.
UMF "Carol Davila" numără în prezent 14.493 de studenţi, dintre care 12.419 sunt înscrişi la studiile de licenţă, 298 în programele de master, iar 1.776 la studiile universitare de doctorat, care vor fi instruiţi de 2.455 de cadre didactice universitare.
Universitatea va deschide marţi anul universitar şi la Ploieşti unde, în cadrul Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM), îşi vor începe cursurile de asistenţă medicală generală circa 100 de studenţi.
Din această toamnă, la FMAM Bucureşti va funcţiona un nou program de studii de licenţă - Radiologie şi Imagistică Medicală. AGERPRES/(AS,A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Iași: UAIC reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară, după arestarea lui Alexandru Toader
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași își reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară și de menținere a calității procesului de învățământ, în contextul arestării preventive a fostului lector de la Facultatea de Drept, Alexandru Toader. Potrivit mesajului postat pe
VIDEO/ROBOFEST 2026: Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și 1.300 de roboți, așteptați la Politehnica București
Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în campusul Universității
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa









