Deca: Vom adopta în timp scurt regulamentul de funcţionare a comisiilor de etică din universităţi
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, miercuri, în legătură cu hărţuirea sexuală în universităţi, că va fi adoptat în scurt timp regulamentul de funcţionare a comisiilor de etică din universităţi, unde va fi detaliat cum se poate face autosesizarea acestor comisii, dacă există suspiciuni sau cazuri semnalate în mass-media.
"Noi, la Ministerul Educaţiei, am avut diferite întâlniri pe parcursul lunii august. Una dintre ele, cea din 19 august, a vizat o întâlnire între Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Ministerul Familiei, Consiliul Naţional al Rectorilor, Consiliul, Comisia de etică şi management universitar şi toate federaţiile studenţeşti, tocmai pentru a vedea care sunt actele normative necesare. Primul este proiectul de lege care, prin modificarea Ordonanţei 27 din 2000, permite primirea şi procesarea de sesizări anonime. După adoptarea acestui proiect de lege, se poate trece la adoptarea în Guvern a modificării Hotărârii de guvern 970, care vizează extinderea aplicabilităţii metodologiei privind prevenirea şi combaterea hărţuirii pe criteriu de sex, precum şi a hărţuirii morale la locul de muncă şi către relaţiile între elevi, studenţi şi cadre didactice", a afirmat Deca, întrebată după şedinţa de guvern în privinţa modificărilor legislative legate de combaterea hărţuirii sexuale în universităţi.
Ea a adăugat va fi modificat şi regulamentul de funcţionare a comisiilor de etică din universităţi.
"Totodată, noi lucrăm la actualizarea, în funcţie de modificarea la Ordonanţa 27, la modificări pe legislaţia specifică educaţiei. Vom adopta în timp scurt regulamentul de funcţionare al comisiilor de etică din universităţi, unde, de exemplu, detaliem cum se poate face autosesizarea comisiilor de etică din universităţi, dacă există suspiciuni sau cazuri semnalate în mass-media, fiecare comisie de etică a universităţii să poată să ia măsuri în consecinţă. Însă, ca să putem modifica tot ce ţine de legislaţie secundară în acest domeniu, avem nevoie de permisiunea de a procesa sesizări anonime", a mai spus Ligia Deca.
Întrebată în legătură cu situaţia din cazul sociologului Alfred Bulai, ministrul Educaţiei a menţionat şi că fiecare universitate va trebui să ia măsuri de prevenire, prin informarea a ceea ce înseamnă comportamente nedorite şi care sunt sancţiunile.
"Ne gândim, de asemenea, să acordăm finanţare centrală pentru formarea personalului didactic în universităţi, pentru ca ei să înţeleagă foarte bine care sunt limitele comportamentelor permise şi, de asemenea, aşa cum spuneam, vom opera modificări imediat ce Parlamentul adoptă modificare Ordonanţei 27, în aşa fel încât în tot ce ţine de legislaţia specifică educaţiei, codul de cadru de etică şi regulamentul comisiilor de etică din universităţi să poată fi procesate şi sesizările anonime şi să se poată urma tot arealul de măsuri pe care le avem cuprinse în hotărârea de Guvern pentru prevenirea acestor situaţii", a mai spus Deca.
Ea a arătat că există o colaborarea foarte bună cu Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, "pentru o rezolvare rapidă şi în plan administrativ - ce pot face universităţile în ceea ce priveşte raporturile de muncă, dar şi ce se întâmplă în zona penalului". AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A doua sesiune din acest an a Bacalaureatului începe luni; peste 33.000 de candidați înscriși
Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune din acest an a examenului de Bacalaureat. Potrivit Ministerului Educației, la proba de comunicare orală în limba română (proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), care
Peste 33.000 de candidați - înscriși pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an
Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, pentru susținerea probelor de competențe (pe probe), din acest an, informează Ministerul Educației. La proba de la comunicare orală în limba română ( proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențe
Luni începe a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an
Sesiunea iulie - august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a
Universitatea București/Facultatea de Istorie: A murit profesorul Mihai Sorin Rădulescu
Facultatea de Istorie a Universității din București deplânge moartea profesorului Mihai Sorin Rădulescu (1966 - 2026) și transmite condoleanțe familiei îndoliate. 'Cu profundă durere, comunitatea academică a Facultății de Istorie din cadrul Universității București deplânge trecerea în neființă a prof. univ. dr. Miha
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' a obținut un nou brevet de invenție pentru o metodă de pilotare a mașinilor-unelte
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați a obținut un nou brevet de invenție acordat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru o metodă inovatoare de pilotare a mașinilor-unelte, informează, vineri, instituția de învățămât superior. 'Centrul de Transfer Tehnologic CTT-UGAL, membru al Rețelei Naționale pentru Inovare și
Timiș: La UPT, cele mai atractive facultăți sunt Robotica, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a înregistrat o creștere de aproximativ 28% a numărului de candidați la admitere, comparativ cu anul trecut, cele mai mari creșteri ale interesului fiind înregistrate în domenii precum Robotică, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică, specializări pentru care cererea de specialiști este în continuare
Mureș: Absolvenții promoției 'Constantin Brâncuși 150' de la Medicină Militară au primit gradul de sublocotenent la UMFST
Absolvenții anului IV ai Secției de Pregătire Medico-Militară din cadrul UMFST 'George Emil Palade' din Târgu Mureș au trecut oficial în corpul ofițerilor, vineri, în cadrul unei ceremonii, primind gradul de sublocotenent. Deși mai au de parcurs doi ani de studii medicale până la absolvirea facultății, studenții
Sesiunea a doua a Bacalaureatului începe luni
Sesiunea iulie-august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a c
Peste 10.200 de candidați admiși la ASE în sesiunea iulie; sesiunea de toamnă - înscrieri în perioada 28 august - 1 septembrie
Academia de Studii Economice din București a încheiat sesiunea de admitere din luna iulie cu peste 10.200 de candidați declarați admiși la programele universitare de licență, masterat și doctorat, cu peste 1.000 mai mulți decât în anul precedent. Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior transmis joi A
Elevii români - locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Elevii români s-au clasat pe primul loc pe națiuni la cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a desfășurat în perioada 24-30 iulie la Kaunas, Lituania, și la care au participat 100 de elevi din 25 de țări. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, au obținut medalii de aur Andrei Nemțișo
Elevii români au câștigat trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie
România a obținut trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie (OIE) 2026, desfășurată la Shenzhen, China, într-o competiție care a reunit 56 de echipe formate din cinci elevi, potrivit unui comunicat al Centrului Român pentru Excelență în Economie (RECE). Medaliile au fost câștigate de: Radu Nedea, International
Arad: Mai multe școli suplinesc lipsa spațiilor prin containere în care au amenajat săli de cursuri
Mai multe școli din județul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spațiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci sau cabinete medicale în containere amplasate în curțile unităților de învățământ, iar primăriile care dețin clădiri ce nu pot fi extinse vor investi în astfel de module și în următorii ani.
Titularizare/ Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7
Peste jumătate dintre candidații la Titularizare au reușit să obțină note peste 7, respectiv 51,04%, rată care marchează o creștere de aproape 8% față de anul trecut - 43,52%. Potrivit sintezei rezultatelor inițiale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din &
Iași: La Universitatea Tehnică, admiterea aduce cu 30% mai mulți candidați decât locurile la buget
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) înregistrează, la studiile de licență, cu peste 30% mai mulți candidați decât locurile bugetate, iar admiterea la doctorat se apropie de un nivel record. Potrivit informațiilor furnizate de TUIASI, la licență s-au înscris 3.217 candidați români și cetățen
Remus Pricopie: Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO - moment istoric pentru țara noastră
Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO reprezintă un moment istoric pentru țara noastră și o ocazie de a reflecta asupra contribuției pe care a avut-o la dezvoltarea cooperării internaționale în domeniile educației, științei și culturii, a afirmat, luni, rectorul Școalii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie.











