Hunedoara: Cei mai buni studenţi din instituţii cu profil militar, în tabăra 'Mândri de Valorile României'
Aproximativ 140 de studenţi din cadrul instituţiilor de învăţământ superior cu profil militar, poliţie şi informaţii din ţară, care au obţinut rezultate remarcabile în procesul de învăţământ, participă, începând de luni, la tabăra "Mândri de Valorile României", organizată în staţiunea Geoagiu Băi de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
La deschiderea oficială a taberei a fost prezentă ministrul Familiei, Natalia Intotero, care a declarat că scopul acestui proiect este de a le arăta oamenilor cât de important este să ne iubim ţara şi să ne respectăm valorile naţionale, dar şi de a-i încuraja pe tineri să îmbrăţişeze o carieră militară.
"Este pentru prima dată când se organizează o astfel de tabără. Scopul acesteia este de a conştientiza încă o dată cu toţii cât este de important să ne iubim ţara, să ne respectăm valorile naţionale, să respectăm pe cei care au ales o astfel de carieră de militar, indiferent de arma pe care ei au ales-o, şi de a încuraja pe cât mai mulţi tineri să îmbrăţişeze o astfel de carieră. (...) Şi cred că este încă un moment foarte important pentru fiecare dintre noi să ne iubim şi să ne respectăm ţara, aşa cum au făcut-o cu multă demnitate înaintaşii noştri", a spus ministrul Familiei.
Natalia Intotero a reliefat faptul că în acest an se marchează 200 de ani de la naşterea lui Avram Iancu, unul dintre punctele aflate în programul stabilit de organizatori fiind o vizită la Panteonul Moţilor de la Ţebea, unde se află mormântul eroului naţional, dar şi gorunul lui Horea, unul dintre capii Răscoalei de la 1784.
Programul taberei este unul variat în care participanţii vor putea descoperi o parte din monumentele istorice şi culturale ale judeţului Hunedoara, începând cu cele două capitale antice - Sarmizegetusa Regia şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa, şi continuând cu vizite la Castelul Corvinilor sau Mănăstirea Prislop - loc de pelerinaj al românilor la mormântul părintelui Arsenie Boca.
"Sunt mândru că studenţii cei mai buni, de la şapte academii militare, au prilejul de a fi oaspeţi ai judeţului Hunedoara. Eu o felicit, în primul rând, pe doamna ministru că a avut iniţiativa ca această tabără să se desfăşoare în judeţul Hunedoara. Tinerii vor avea posibilitatea să afle multe lucruri despre judeţul nostru, despre istoria noastră şi despre geneza poporului român", a menţionat, la rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Ministerul Familiei organizează, în această vară, mai multe tabere, între care una este dedicată copiilor românilor din diaspora, unul dintre locurile în care se derulează proiectul ARC fiind Complexul de agrement "Căprioara" Deva. De asemenea, au fost organizate tabere pentru elevii olimpici, dar şi tabere pentru studenţi şi pentru copiii cu probleme sociale. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A doua sesiune din acest an a Bacalaureatului începe luni; peste 33.000 de candidați înscriși
Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune din acest an a examenului de Bacalaureat. Potrivit Ministerului Educației, la proba de comunicare orală în limba română (proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), care
Peste 33.000 de candidați - înscriși pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an
Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, pentru susținerea probelor de competențe (pe probe), din acest an, informează Ministerul Educației. La proba de la comunicare orală în limba română ( proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențe
Luni începe a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an
Sesiunea iulie - august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a
Universitatea București/Facultatea de Istorie: A murit profesorul Mihai Sorin Rădulescu
Facultatea de Istorie a Universității din București deplânge moartea profesorului Mihai Sorin Rădulescu (1966 - 2026) și transmite condoleanțe familiei îndoliate. 'Cu profundă durere, comunitatea academică a Facultății de Istorie din cadrul Universității București deplânge trecerea în neființă a prof. univ. dr. Miha
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' a obținut un nou brevet de invenție pentru o metodă de pilotare a mașinilor-unelte
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați a obținut un nou brevet de invenție acordat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru o metodă inovatoare de pilotare a mașinilor-unelte, informează, vineri, instituția de învățămât superior. 'Centrul de Transfer Tehnologic CTT-UGAL, membru al Rețelei Naționale pentru Inovare și
Timiș: La UPT, cele mai atractive facultăți sunt Robotica, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a înregistrat o creștere de aproximativ 28% a numărului de candidați la admitere, comparativ cu anul trecut, cele mai mari creșteri ale interesului fiind înregistrate în domenii precum Robotică, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică, specializări pentru care cererea de specialiști este în continuare
Mureș: Absolvenții promoției 'Constantin Brâncuși 150' de la Medicină Militară au primit gradul de sublocotenent la UMFST
Absolvenții anului IV ai Secției de Pregătire Medico-Militară din cadrul UMFST 'George Emil Palade' din Târgu Mureș au trecut oficial în corpul ofițerilor, vineri, în cadrul unei ceremonii, primind gradul de sublocotenent. Deși mai au de parcurs doi ani de studii medicale până la absolvirea facultății, studenții
Sesiunea a doua a Bacalaureatului începe luni
Sesiunea iulie-august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a c
Peste 10.200 de candidați admiși la ASE în sesiunea iulie; sesiunea de toamnă - înscrieri în perioada 28 august - 1 septembrie
Academia de Studii Economice din București a încheiat sesiunea de admitere din luna iulie cu peste 10.200 de candidați declarați admiși la programele universitare de licență, masterat și doctorat, cu peste 1.000 mai mulți decât în anul precedent. Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior transmis joi A
Elevii români - locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Elevii români s-au clasat pe primul loc pe națiuni la cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a desfășurat în perioada 24-30 iulie la Kaunas, Lituania, și la care au participat 100 de elevi din 25 de țări. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, au obținut medalii de aur Andrei Nemțișo
Elevii români au câștigat trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie
România a obținut trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie (OIE) 2026, desfășurată la Shenzhen, China, într-o competiție care a reunit 56 de echipe formate din cinci elevi, potrivit unui comunicat al Centrului Român pentru Excelență în Economie (RECE). Medaliile au fost câștigate de: Radu Nedea, International
Arad: Mai multe școli suplinesc lipsa spațiilor prin containere în care au amenajat săli de cursuri
Mai multe școli din județul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spațiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci sau cabinete medicale în containere amplasate în curțile unităților de învățământ, iar primăriile care dețin clădiri ce nu pot fi extinse vor investi în astfel de module și în următorii ani.
Titularizare/ Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7
Peste jumătate dintre candidații la Titularizare au reușit să obțină note peste 7, respectiv 51,04%, rată care marchează o creștere de aproape 8% față de anul trecut - 43,52%. Potrivit sintezei rezultatelor inițiale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din &
Iași: La Universitatea Tehnică, admiterea aduce cu 30% mai mulți candidați decât locurile la buget
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) înregistrează, la studiile de licență, cu peste 30% mai mulți candidați decât locurile bugetate, iar admiterea la doctorat se apropie de un nivel record. Potrivit informațiilor furnizate de TUIASI, la licență s-au înscris 3.217 candidați români și cetățen
Remus Pricopie: Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO - moment istoric pentru țara noastră
Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO reprezintă un moment istoric pentru țara noastră și o ocazie de a reflecta asupra contribuției pe care a avut-o la dezvoltarea cooperării internaționale în domeniile educației, științei și culturii, a afirmat, luni, rectorul Școalii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie.











