ASE: Peste 8.500 de studenţi în anul I după sesiunea de admitere din iulie
Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti a anunţat vineri că a încheiat cu succes sesiunea din iulie a concursului de admitere la programele universitare de licenţă, masterat şi doctorat, universitatea având peste 8.500 de studenţi în anul I la programele sale de studii în anul universitar 2024-2025.
"Îi felicit din suflet pe cei peste 8.500 de candidaţi declaraţi admişi la programele noastre de licenţă, masterat şi doctorat şi le mulţumesc pentru încrederea pe care o au în universitatea noastră. Vă asigur că dorim ca, împreună, să facem astfel încât voi să descoperiţi cel mai potrivit şi frumos drum în viaţă către o carieră de succes şi armonie personală. Vă aşteptăm cu drag la toamnă, să deschidem împreună noul an universitar 2024-2025", a declarat Nicolae Istudor, rectorul ASE, citat într-un comunicat de presă.
ASE anunţă şi organizarea unui nou concurs de admitere pentru sesiunea de toamnă la toate programele universitare: licenţă, masterat şi doctorat, oferta de locuri definitivă urmând a fi publicată la sfârşitul lunii august pe toate canalele de informare ale universităţii: www.ase.ro şi reţelele Facebook şi Instagram.
"Înscrierile la programele universitare de licenţă şi masterat vor începe vineri, 30 august, şi se vor încheia luni, 2 septembrie, iar pentru programele de doctorat - în perioada 4 - 6 septembrie. Înscrierile se desfăşoară online, prin încărcarea documentelor de concurs şi plata taxei de înscriere pe platforma de admitere. ASE aminteşte celor interesaţi că, în acest an, admiterea la programele universitare de licenţă ale Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică şi la programul universitar al Facultăţii de Drept implică susţinerea unui examen scris", precizează sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Universitatea din București va acorda titlul de Doctor Honoris Causa laureatului Premiului Nobel Eric F. Wieschaus
Universitatea din București îi va conferi joi titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Eric F. Wieschaus, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1995 și unul dintre cei mai importanți specialiști în biologie moleculară și genetică. Distincția este acordată în semn de recunoaștere a contribuțiilor sale remarcabile la de
O nouă sesiune de înscrieri la Școala Doctorală UNATC
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' anunță o nouă sesiune de înscriere și admitere la programele de cercetare ale Școlii Doctorale UNATC. ''Într-un peisaj cultural și tehnologic aflat în continuă dinamică, Școala Doctorală UNATC propune o abordare modernă a st
Peste 80 de vehicule și experiențe interactive, la AutoFEST, în centrul universitar Pitești al Politehnicii
Peste 80 de vehicule și zeci de firme vor fi prezente, de vineri și până duminică, la evenimentul AutoFEST, care va fi organizat în centrul universitar din Pitești al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București. ''AutoFEST Pitești 2026 aduce în prim-plan transformările profunde prin care tre
Târgul educațional 'Vocația Ta!' - de miercuri, la Biblioteca Națională, cu participarea a 93 de licee și 12 universități din București
Târgul educațional 'Vocația Ta!' se desfășoară în această săptămână, între 3 și 6 iunie, la Biblioteca Națională a României, 93 de licee și 12 universități din București fiind prezente la eveniment. ''Ce liceu aleg? Ce facultate mi se potrivește? Îi ajutăm pe elevi să-și aleagă drumul î
VIDEO REPORTAJ Prințesele și roboțeii - vedetele 'Paradei costumelor din materiale reciclabile' de la Școala 'Andrei Șaguna' Deva
Peste 350 de copii din clasele primare ale Școlii Gimnaziale 'Andrei Șaguna' din Deva au luat parte, marți, la un adevărat spectacol în care și-au etalat inventivitatea, dar și grija față de mediul înconjurător cu prilejul 'Paradei costumelor din materiale reciclabile', o acțiune în cadrul căreia curtea școlii a devenit, pentru câteva
Universitatea din București oferă 8.000 de locuri fără taxă la admiterea din vară
Universitatea din București (UB) scoate la concurs pentru sesiunea de vară a admiterii 2026 peste 8.000 de locuri la buget, a informat instituția de învățământ superior. Potrivit unui comunicat remis presei miercuri de UB, pentru programele de studii universitare de licență, masterat și doctorat, sesiunea de vară a concursului de a
Buzău: Echipa Homosapiens a obținut locul II Inspire Award la competiția mondială de robotică din SUA
Echipa de robotică 'Homosapiens' a Colegiului Național 'B.P. Hasdeu' din Buzău a obținut Inspire Award 2nd Place în Sea Division, cel mai prestigios premiu din FIRST Tech Challenge, în cadrul Western Edge Premiere Event din Long Beach, California, Statele Unite ale Americii. După mai multe meciuri de calificare și v
Hunedoara: Echipa Colegiului Național 'Decebal' Deva - Think Award 3 la concursul de robotică din California
Echipa de robotică DecebalTech 19105 a Colegiul Național Decebal din Deva a obținut premiul 'Think Award 3' la competiția internațională de robotică FTC Western Edge Premier 2026, desfășurată în perioada 28-31 mai la Long Beach, în California, Statele Unite ale Americii (SUA). Potrivit conducerii unității de învățăm&a
1 Iunie/ Ministerul Educației: Le mulțumim copiilor pentru curajul de a continua să viseze, pentru curiozitate, pentru bucurie
Ministerul Educației a transmis, de 1 Iunie, mulțumiri tuturor copiilor pentru curajul de a continua să viseze, pentru curiozitate, pentru bucurie. De asemenea, gânduri de recunoștință au fost îndreptate și către toți cei care le sunt alături. ''Astăzi le mulțumim copiilor. Pentru curajul de a continua să vis
România a obținut cinci medalii la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe
Elevii români au obținut cinci medalii - două de aur, două de argint și una de bronz - la ediția a XI-a a Olimpiadei Internaționale de Informatică pe Echipe, desfășurată între 24 și 29 mai la Piatra-Neamț, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Astfel, echipele ''MELONEE'' și ''NE TREBE FANTA''
Programe de studii ale ASE acreditate de European Foundation for Management Development
Academia de Studii Economice din București (ASE) a anunțat vineri că două programe ale Facultății de Administrarea Afacerilor cu predare în Limbi Străine (FABIZ) au obținut acreditarea acordată de European Foundation for Management Development (EFMD), una dintre cele mai prestigioase organizații internaționale din domeniul educației manageriale. 'Obț
Olt: Dotări de ultimă generație pentru laboratoare și ateliere de la liceele tehnologice Metalurgic și Economic din Slatina
Laboratoarele și atelierele liceelor tehnologice Metalurgic și Economic din municipiul Slatina au fost dotate cu echipamente și tehnică de ultimă generație, adaptate actualelor cerințe de pregătire profesională, printr-un proiect al Primăriei Slatina cu finanțare PNRR, a declarat joi, într-o conferință de presă, primarul Mario De Mezzo.
Iași: Inventatori și cercetători din 45 de țări participă la EuroInvent (GALERIE FOTO)
Palatul Culturii din Iași s-a transformat, pentru trei zile, într-un veritabil laborator internațional al viitorului, aproape 700 de proiecte de invenții și cercetare din 45 de țări fiind expuse în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a EuroInvent.
Iași: Campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul studenților, lansată de UAIC
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a anunțat, joi, lansarea unei campanii de amploare dedicate prevenirii consumului de droguri în rândul studenților. Reprezentanții universității susțin că inițiativa vine în contextul în care, potrivit Raportului Național privind Situația Drogurilor 2024, elaborat de Agenția Na
Mihai Dimian: Voi dona salariul de ministru Așezământului de copii 'Sf. Ierarh Leontie'
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat că va lucra fără plată în zilele rămase din acest mandat, donând salariul Așezământului de copii 'Sf. Ierarh Leontie'. Reacția acestuia vine după criticile care i-au fost aduse miercuri, când, prezent la un eveniment, în timpul intervenției unei eleve








