REPORTAJ Alexandra Popescu şi visul american - de la eleva din Scoarţa la bursiera de 400.000 de dolari la Universitatea Dartmouth
Alexandra Popescu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional ''Ecaterina Teodoroiu'' din Târgu Jiu, a reuşit, prin multă muncă şi ambiţie, dorinţă şi sacrificiu, performanţa de a obţine o bursă integrală în valoare de 400.000 de dolari la celebra Universitate Dartmouth din New Hampshire, SUA.
De o modestie şi o simplitate cum rar mai întâlneşti, Alexandra, copil singur la părinţi, a reuşit să îşi împlinească visul de a studia în străinătate şi nu oriunde, ci la una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ superior cuprinsă în Ivy League, cel mai prestigios grup de opt universităţi din lume. Din Ivy League fac parte universităţile Brown, Columbia, Cornell, Dartmouth, Harvard, Pennsylvania, Princeton şi Yale, toate având o rată de acceptare sub 4-5%.
Din România, spune Alexandra, mai sunt aproximativ 10 tineri care studiază la celelalte şapte universităţi, ea fiind singura româncă acceptată în acest an la Universitatea Dartmouth.
A fost mereu o elevă cu rezultate foarte bune, autodidactă, iar cea mai mare şansă i-a fost oferită de activităţile extraşcolare pe care le-a desfăşurat. Astfel a luat contact cu persoane care au ajutat-o şi au îndrumat-o în parcursul său, dar şi cu medii şi sisteme de învăţământ diferite de cel românesc şi şi-a dat seama că îşi doreşte mai mult în ceea ce priveşte educaţia ei.
Foto: Arhiva personală Alexandra Popescu
"Sunt în clasa a XII-a la 'Ecaterina' (Colegiul Naţional 'Ecaterina Teodoroiu' - n.r.), la o clasă de Matematică-Informatică intensiv, gimnaziul l-am făcut la Şcoala nr. 8 din Târgu Jiu şi a fost cea mai frumoasă experienţă educaţională pe care am avut-o. Cred că de acolo a început şi pasiunea mea pentru implicare civică şi tot ce a însemnat activităţi extraşcolare. Acolo am fondat o echipă de robotică pentru First Level League, care este componenta pentru gimnaziu a First Challenge, şi tot atunci am început să mă implic la revista şcolii, la tot ce era disponibil acolo. Au venit de la mine lucrurile astea (...) şi am avut o deschidere foarte mare din partea profesorilor şi m-au sprijinit şi cu concursuri, târguri de ştiinţă, dar nu a fost cineva care să mă ghideze propriu-zis. Iar apoi, la liceu, nu a mai fost acelaşi sprijin, dar cred că faptul că am avut o libertate mai mare şi poate şi puţin mai mult timp liber mi-a dat posibilitatea să mă implic în alte direcţii. Simţeam tot timpul că vreau să studiez în afară şi eram interesată de alte sisteme de învăţământ, cea mai importantă parte din decizia mea de a studia în străinătate a fost faptul că am avut mai multe activităţi internaţionale la care am participat înainte şi am văzut cum se face şi în altă parte. Am fost la o şcoală de vară la Oxford, Oxford for Romania, când eram în clasa a X-a, iar acolo a fost un curriculum inovativ, de la modul în care predau, la cum eram noi văzuţi drept clasă şi mi-am dorit foarte mult să studiez şi eu acolo, dar, fiind după Brexit, a fost mult mai dificil", povesteşte Alexandra.
A început să se pregătească pentru admiterea la o universitate din SUA în semestrul al doilea al clasei a XI-a, dar ştia deja ce anume vrea să studieze. S-a pregătit singură pentru toate testele pe care a trebuit să le dea, inclusiv pentru Bacalaureatul american - SAT, şi a reuşit să obţină un scor destul de mare, clasându-se în top 1% mondial.
Toate aceste rezultate au venit însă după o muncă intensă şi timp liber sacrificat, însă a fost norocoasă fiindcă i-a plăcut ceea ce a făcut.
"Eu din clasa a XI-a, semestrul al doilea, am început să mă pregătesc pentru America, dar aveam deja profilul conturat. Este foarte important pentru America să te pregăteşti din timp, astfel încât să ai toate activităţile, premiile, dosarul complet. E foarte stufos, mai sunt şi examene pe care trebuie să le dai, SAT-ul care este Bacalaureatul american, la matematică şi engleză, şi programa este complet diferită faţă de ce facem noi aici în ţară. M-am pregătit singură şi am reuşit să iau un scor destul de mare. Se găsesc foarte multe materiale online şi acesta este un lucru foarte bun. (...) Deci a fost uşoară partea asta de învăţare pentru că am avut foarte multe materiale şi am luat în top 1% mondial pentru rezultatul la SAT'', ne spune ea.
Gimnaziul l-a terminat cu media 10, iar în liceu a continuat să performeze, chiar dacă, admite ea, a fost puţin mai complicat să-şi menţină punctajul maxim.
Foto: Arhiva personală Alexandra Popescu
''În liceu a fost puţin mai complicat să-mi menţin media 10, dar cred că am avut-o 9,93. Contează şi să ai o medie destul de mare, dar faptul că ei nu cunosc sistemul de învăţământ din România şi ştiu că poate nu e la fel de riguros ca cel pe care îl au ei, nu au un echivalent al sistemului nostru de învăţământ şi nu le garantează că media reflectă faptul că tânărul respectiv ştie carte. Trebuie să ai SAT-ul şi cu asta cumva să le arăţi că ai cunoştinţele respective. Apoi, sunt necesare zece activităţi extraşcolare. Câteva dintre ele ar fi Consiliul Naţional al Elevilor, unde am fost secretar executiv, am început din clasa a X-a de la nivel judeţean şi, treptat, am ajuns şi la nivel naţional şi am fost primul elev din Gorj care a ocupat funcţia aceasta la nivel naţional şi a fost şi acolo o experienţă extraordinară. Cred că şi experienţa asta mi-a arătat că aş vrea mai mult de la educaţia mea şi de la ce vreau să învăţ. Am coordonat 'Scoarţa - sat european 2023', tot prin clasa a X-a am început şi încă avem activităţi, (...) am făcut de toate, dar ei asta îşi doresc, să încerci câte ceva din toate, dar să ai un fir, o evoluţie. În liceu am făcut parte dintr-o echipă cu care am participat la concursuri de tip hackathon la nivel naţional şi internaţional şi am obţinut şi acolo premii, dar au fost foarte multe activităţi, aici s-au adăugat cursurile de vară, şcolile de vară pe care le-am făcut. Vara trecută am avut trei şcoli de vară şi internship-uri încă două....încontinuu trebuia să fii acolo prezent. Chiar am vorbit cu mama mea că vara trecută nu am avut o zi liberă, am avut şi zile în care eram la toate cele trei şcoli de vară simultan şi a fost un efort foarte mare atunci, dar în final a meritat. Şi faptul că am făcut doar lucruri care mi-au plăcut nu s-a simţit la fel de tare efortul", mărturiseşte tânăra.
În procesul de aplicare la Dartmouth a fost ajutată de către membrii "Vreau să studiez în America", un ONG care sprijină copiii din România să aplice la universităţi din America şi din Europa. Acum, la rândul ei, îi ajută pe elevii de clasa a XI-a din ţară să parcurgă paşii necesari pentru a ajunge la facultatea dorită.
"Cumva, deşi nu pare, pentru mine a fost mai uşor să studiez în America decât ar fi fost în Europa pentru că în America există posibilitatea să primeşti bursă integrală, aşa cum am primit eu, în Europa erau în continuare costuri pe care familia mea le-ar fi putut suporta, dar cumva nu se potriveau atât de mult opţiunile de la facultate şi cursurile pe care le găseam cu ceea ce îmi doream eu să studiez şi aşa, în America, am găsit programul care, cumva, răspunde direct la dorinţa mea de ce vreau să continui şi a fost şi posibilitatea aceasta de a primi o bursă integrală. Bursa constă în taxă de şcolarizare, cazare, mâncare, asigurare medicală, cărţi, timp de patru ani. Valoarea ei este de 400.000 de dolari. Am aplicat alături de 'Vreau să studiez în America', este un ONG care sprijină copiii din România să aplice la facultăţi atât în America, cât şi în Europa (...). După ce am fost sprijinită de comunitatea aceasta absolut extraordinară de tineri care au studiat la rândul lor la facultăţi din America şi acum îi ajută pe alţii, şi eu am ajuns să ajut clase de copii care aplică acum, deci sunt acum clasa a XI-a. Deci cumva este acest proces de a învăţa de la alţii şi apoi de a ajuta şi tu alţi tineri", precizează Alexandra.
.jpeg)
Foto: Arhiva personală Alexandra Popescu
La Dartmouth o să studieze Informatică, Statistică şi Economie. Îşi doreşte să poată aplica ştiinţele exacte într-o direcţie care să aibă un impact real asupra societăţii. Nu a fost în America până acum, a vizitat doar virtual campusul universităţii.
"O să studiez Quantitative Social Science, data science (ştiinţa datelor - n..r.) aplicată într-o ştiinţă socială şi eu probabil o să studiez Economia - Informatică, Statistică şi Economie. A fost vorba despre cum poţi să aplici lucrurile acestea, ştiinţele exacte, într-o direcţie care să aibă un impact real în societate şi am descoperit asta anul trecut. Am fost la un program de vară şi am făcut acolo data science, iar proiectul meu a fost starea de bine a femeilor în ţări în curs de dezvoltare. Şi am lucrat cu o bază de date cu toate informaţiile legate de aceste femei, de la nivelul de şcolarizare, la numărul de membri ai familiei şi am găsit nişte corelări. Cea mai importantă mi s-a părut că nivelul lor de şcolarizare era direct corelat cu cât de aproape erau faţă de o sursă de apă potabilă. În aceste ţări, femeile sunt cele care trebuie să se ducă să ia apă pentru casă şi lucrurile acestea mi-au plăcut foarte mult, am zis că vreau să explorez în continuare cum se leagă cele două. Şi acum mi-am descoperit şi pasiunea pentru schimbări climatice şi aş vrea să fac un Minor, o licenţă mai mică, adică sunt mai puţine credite academice în environmental studies (studiile de mediu - n.r.). Nu am fost în America până acum, am vizitat universitatea, campusul doar virtual. Oricum, ei au foarte multe resurse pentru studenţii internaţionali - de la tururi virtuale ale campusului, la faptul că am un student de acolo care mă ajută tot timpul dacă am întrebări. Sunt foarte multe resurse de care beneficiezi după ce eşti acceptat, dar şi înainte", mai spune Alexandra.
Vestea că a fost acceptată a venit ca cea mai mare bucurie, pe care a împărtăşit-o cu cele mai importante persoane din viaţa ei - părinţii, "cei pentru care visurile ei nu au fost niciodată prea mari". Fiind singură la părinţi şi având cu aceştia o legătură specială, spune că plecarea ei o să le provoace multă tristeţe, dar, în acelaşi, o susţin în continuare şi sunt foarte mândri de ea.
"Eram la o sesiune de formare a elevilor reprezentanţi, am făcut parte din Consiliul Naţional al Elevilor, şi atunci când am primit vestea eram în tren spre Bucureşti şi ştiau şi părinţii mei şi consultanţii de la 'Vreau să studiez în America' că urmează să primesc în ziua respectivă vestea, dar nu am putut să deschid mesajul când eram pe tren şi am aşteptat. Cred că au fost vreo 40 de minute cele mai lungi din viaţa mea, am ajuns în camera de hotel, mi-am sunat părinţii pe video şi (....) când am deschis nu cred că am simţit vreodată o bucurie mai mare. A fost un sentiment extraordinar pentru că ştiam că aici îmi doresc cel mai mult, nu exista o facultate unde aş fi vrut mai mult decât aici şi ştiam şi ce greu era să accepte un student din România, nu cred că au mai fost acceptaţi români în ultimii trei ani şi ştiam şi că aş fi primit un ajutor financiar complet. A fost o fericire foarte mare, dar şi un sentiment de linişte după tot procesul acesta care este foarte, foarte solicitant şi cumva e şi stresant faptul că nu ştii ce îţi cer, trebuie să le ai pe toate, să nu te duci în toate direcţiile, e foarte complicat să îşi construieşti un profil pentru fiecare facultate. Am mai aplicat la alte două universităţi, la una am trecut de prima etapă, la a doua am fost acceptată, dar mi-am retras cererile. (...) Sunt singură la părinţi, o să fie foarte dificil, deja începe să fie. Nu ştiu cum o să fie, dar şi ei ştiu cât de mult mi-am dorit asta şi sunt foarte mândri de reuşita aceasta, de când sunt foarte mică, de la 3 ani, m-au adus în oraş la grădiniţă, la şcoală, apoi la liceu, mi-au susţinut tot parcursul educaţional, dar fără să se implice direct, prea mult. Nu am fost niciodată un copil pus să înveţe, să mi se spună să-mi fac temele...cred că nici nu a fost cazul, m-au susţinut cu tot ce am vrut să fac. Cred că asta a contat în final, că, din toate oportunităţile care mi-au ieşit în cale, nu cred că am refuzat vreuna", arată Alexandra.
Foto: Arhiva personală Alexandra Popescu
Familia sa locuieşte în comuna Scoarţa, lângă municipiul Târgu Jiu, părinţii săi având amândoi afaceri în mediul privat, iar faptul că a trebuit să facă naveta zilnic pentru a ajunge la şcoală nu a împiedicat-o să fie un elev excepţional.
În anul 2022, alături de mai mulţi tineri, având susţinerea administraţiei locale şi judeţene, a aplicat şi a câştigat "Scoarţa - sat european de tineret 2023", oferind astfel o răsplată comunităţii în care s-a născut şi a crescut.
Pe 2 septembrie trebuie să fie în America, dar până atunci vrea să profite de perioada rămasă ca să petreacă timp cu părinţii săi, să încerce să facă mai uşor momentul despărţirii, dar şi să aibă parte de o vacanţă de vară binemeritată, cu toate că va avea şi în perioada următoare activităţi extraşcolare.
Ca planuri, după terminarea studiilor îşi doreşte să lucreze câţiva ani în America, dar nu pe termen lung. Nu exclude varianta întoarcerii în România, dar după ce va fi acumulat suficientă experienţă pe piaţa muncii de peste Ocean. Ştie şi simte că mai are multe de învăţat, dar şi de oferit, la rându-i, ţării care îi va fi casă pentru următorii ani.
"Îmi doresc să lucrez în State câţiva ani, iar apoi să îmi continui studiile cu un program de master sau doctorat. Mă interesează data science şi economia la acest moment, dar îmi propun să explorez resursele disponibile la facultate înainte de a lua o decizie. Nu îmi doresc să rămân în America pe termen lung, dar vreau să mă specializez şi să acumulez experienţă pe piaţa muncii de acolo. Mi-ar plăcea ca, la un moment dat, să mă întorc în România", recunoaşte ea.
Îşi doreşte ca, de acum înainte, cât mai mulţi elevi să fie acceptaţi la universităţi de prestigiu din Europa şi din SUA fiindcă "se creează din ce în ce mai multe oportunităţi şi la noi în judeţ".
Alexandra este, pentru adolescenţii de vârsta ei, un model de ambiţie şi perseverenţă, a dovedit că nimic nu e imposibil atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, iar acum trăieşte visul american. AGERPRES/(AS - autor: Irina Poenaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome
Politehnica București oferă sesiuni de pregătire gratuite la matematică, fizică, informatică
Politehnica București va oferi, începând cu 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire, pentru admitere, la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile se vor desfășura în format fizic. 'Pe 10 octombrie, începem pregătirile la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile sunt gratuite și se desfășoară fizic, î
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă
Studiu World Vision: Jumătate dintre liceeni cer mai multe competențe practice
Școala îi ajută pe copii să învețe, dar îi pregătește mai puțin pentru viața adultă, jumătate dintre liceeni solicitând mai multe competențe practice, relevă un studiu al World Vision România. Potrivit unui comunicat al organizației transmis luni AGERPRES, jumătate dintre liceeni spun că au nevoie de dezvoltarea competențelor prac
Ziua Educației/ Tulcea: CNSAS subliniază rolul educației, în contextul actual
Vicepreședintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Mădălin Hodor, a subliniat, pentru AGERPRES, importanța educației și a dialogului, pentru ca tinerii să nu fie supuși dezinformării și manipulării, în contextul în care instituția pe care o reprezintă este la limita supraviețuirii și deține una dintre cele mai b
Bihor: Student al Universității din Oradea, premiat de NATO pentru un documentar despre penele de curent
Studentul Universității din Oradea Aris Dejeu, de la Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării, a obținut locul al treilea și premiul publicului la concursul internațional 'How Prepared Am I for a Blackout', organizat de NATO Energy Security Centre of Excellence, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea. Competiția, desf
Jinga: Pacientul va continua să caute ceva ce niciun algoritm nu poate înlocui - încrederea într-un om
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București, Viorel Jinga, le-a transmis luni viitorilor medici că profesia aleasă presupune nu doar cunoștințe și performanță, ci și răbdare, responsabilitate, empatie și capacitatea de a vedea omul dincolo de boală. În mesajul adresat studenților la festi
Ziua Educației/ Hancescu (FSLI): Învățământul românesc traversează o perioadă dificilă și e supus unor presiuni uriașe
Învățământul românesc traversează ''o perioadă dificilă'' și este supus unor ''presiuni uriașe'', iar angajații din educație se confruntă cu probleme precum subfinanțarea sistemului, promisiuni salariale neîndeplinite, incertitudini privind reformele, dar și cu birocrația, afirmă președintele Federației Sindicat
Noul an universitar se deschide la UMF ''Carol Davila''; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt ''boboci''
Universitatea de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București organizează luni, în Amfiteatrul ''George Emil Palade'' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt ''boboci''.
Bihor: Prima ediție a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari a fost câștigată de elevii din Beiuș
Echipa Colegiului Tehnic 'Ioan Ciordaș' din Beiuș a câștigat, la Oradea, prima finală a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - ''Școala de gust 2026'' - competiție la care au participat 15 echipe din șapte județe. Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, elevii Adrian Iuga și Natalia Codoba
Noul an universitar se deschide luni la UMF București; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt 'boboci'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează luni, în Amfiteatrul 'George Emil Palade' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt 'boboci'. 'Luni, 5 octombrie, ora 10:0
Cluj/Sociologul Marian Preda: Trebuie revizuite mecanismele de funcționare a democrației
Rectorul Universității București, sociologul Marian Preda, a declarat, vineri, la Cluj, că în condițiile actuale ale dezvoltării și impactului tehnologiei, ar trebui revizuite mecanismele de funcționare a democrației. 'România și umanitatea sunt acum într-o perioadă în care vechile norme nu mai funcționează, sunt pu
Ioan Aurel Pop: Fără universitățile din București, Iași și Cluj, învățământul superior românesc ar fi de neimaginat
Academicianul Ioan Aurel Pop susține că cele mai importante instituții de învățământ superior din țară sunt universitățile din București, Iași și Cluj și că fără acestea învățământul superior românesc ar fi de neimaginat. 'E o sărbătoare a spiritului astăzi, în această aulă istorică, pentru că fără unive
Elevii nu vor merge luni la cursuri, de Ziua mondială a Educației
Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educației. Această zi este recunoscută ca zi liberă nelucrătoare pentru sistemul de învățământ, conform Contractului colectiv de muncă. Ziua mondială a Educației este marcată începând cu anul 1994. Acea
Proiectul 'Să creștem generații sănătoase', dedicat sănătății fizice și emoționale a elevilor, lansat la Vaslui
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a organizat, joi, conferința de lansare a proiectului național 'Să creștem generații sănătoase', inițiat de Asociația Nutribalance Nature, care va fi derulat pe parcursul anului școlar 2026-2027, dorind să creeze schimbări și oportunități pentru elevi și profesori, cu scopul de a fundamenta interesul pentru sănătate








