Ghiduri de educaţie rutieră pentru elevi, realizate de Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Educaţiei
Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, a publicat trei Ghiduri de educaţie rutieră dedicate învăţământului primar, gimnazial şi liceal.
Potrivit unui comunicat de presă al MAI, iniţiativa face parte din eforturile continue de a creşte siguranţa rutieră şi de a reduce numărul de accidente şi victime pe drumurile din România.
Începând de luni ghidurile sunt disponibile pentru a fi descărcate, gratuit, pe site-ul Ministerului Educaţiei, secţiunea Educaţie Rutieră (https://edu.ro/educatie-rutiera).
Ghidurile sunt structurate pentru a corespunde nevoilor şi nivelului de înţelegere al copiilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Acestea includ exemple concrete, jocuri didactice şi fişe de lucru care pot fi utilizate atât de profesori, cât şi de părinţi. Designul atractiv şi limbajul accesibil fac informaţiile uşor de înţeles şi de reţinut de către elevi.
"Încurajăm toţi profesorii să se implice activ în promovarea educaţiei rutiere, dat fiind rolul lor esenţial în formarea unei conduite preventive în trafic. Prin intermediul ghidurilor, elevii vor învăţa nu doar regulile de circulaţie, ci şi importanţa conştientizării pericolelor şi adoptării unui comportament responsabil, indiferent de rolul pe care îl au în trafic: pietoni, pasageri, biciclişti sau conducători auto", afirmă sursa citată.
În paralel, sute de poliţişti de la structurile de poliţie rutieră acţionează zilnic pentru a identifica şi sancţiona persoanele care pun în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic prin comportamente imprudente.
De asemenea, poliţiştii de la structurile de prevenire din toată ţara desfăşoară activităţi informativ-preventive pentru a prezenta consecinţele nerespectării regulilor de circulaţie, mai ales în rândul copiilor. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă
Studiu World Vision: Jumătate dintre liceeni cer mai multe competențe practice
Școala îi ajută pe copii să învețe, dar îi pregătește mai puțin pentru viața adultă, jumătate dintre liceeni solicitând mai multe competențe practice, relevă un studiu al World Vision România. Potrivit unui comunicat al organizației transmis luni AGERPRES, jumătate dintre liceeni spun că au nevoie de dezvoltarea competențelor prac
Ziua Educației/ Tulcea: CNSAS subliniază rolul educației, în contextul actual
Vicepreședintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Mădălin Hodor, a subliniat, pentru AGERPRES, importanța educației și a dialogului, pentru ca tinerii să nu fie supuși dezinformării și manipulării, în contextul în care instituția pe care o reprezintă este la limita supraviețuirii și deține una dintre cele mai b
Bihor: Student al Universității din Oradea, premiat de NATO pentru un documentar despre penele de curent
Studentul Universității din Oradea Aris Dejeu, de la Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării, a obținut locul al treilea și premiul publicului la concursul internațional 'How Prepared Am I for a Blackout', organizat de NATO Energy Security Centre of Excellence, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea. Competiția, desf
Jinga: Pacientul va continua să caute ceva ce niciun algoritm nu poate înlocui - încrederea într-un om
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București, Viorel Jinga, le-a transmis luni viitorilor medici că profesia aleasă presupune nu doar cunoștințe și performanță, ci și răbdare, responsabilitate, empatie și capacitatea de a vedea omul dincolo de boală. În mesajul adresat studenților la festi
Ziua Educației/ Hancescu (FSLI): Învățământul românesc traversează o perioadă dificilă și e supus unor presiuni uriașe
Învățământul românesc traversează ''o perioadă dificilă'' și este supus unor ''presiuni uriașe'', iar angajații din educație se confruntă cu probleme precum subfinanțarea sistemului, promisiuni salariale neîndeplinite, incertitudini privind reformele, dar și cu birocrația, afirmă președintele Federației Sindicat
Noul an universitar se deschide la UMF ''Carol Davila''; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt ''boboci''
Universitatea de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București organizează luni, în Amfiteatrul ''George Emil Palade'' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt ''boboci''.
Bihor: Prima ediție a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari a fost câștigată de elevii din Beiuș
Echipa Colegiului Tehnic 'Ioan Ciordaș' din Beiuș a câștigat, la Oradea, prima finală a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - ''Școala de gust 2026'' - competiție la care au participat 15 echipe din șapte județe. Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, elevii Adrian Iuga și Natalia Codoba
Noul an universitar se deschide luni la UMF București; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt 'boboci'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează luni, în Amfiteatrul 'George Emil Palade' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt 'boboci'. 'Luni, 5 octombrie, ora 10:0
Cluj/Sociologul Marian Preda: Trebuie revizuite mecanismele de funcționare a democrației
Rectorul Universității București, sociologul Marian Preda, a declarat, vineri, la Cluj, că în condițiile actuale ale dezvoltării și impactului tehnologiei, ar trebui revizuite mecanismele de funcționare a democrației. 'România și umanitatea sunt acum într-o perioadă în care vechile norme nu mai funcționează, sunt pu
Ioan Aurel Pop: Fără universitățile din București, Iași și Cluj, învățământul superior românesc ar fi de neimaginat
Academicianul Ioan Aurel Pop susține că cele mai importante instituții de învățământ superior din țară sunt universitățile din București, Iași și Cluj și că fără acestea învățământul superior românesc ar fi de neimaginat. 'E o sărbătoare a spiritului astăzi, în această aulă istorică, pentru că fără unive
Elevii nu vor merge luni la cursuri, de Ziua mondială a Educației
Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educației. Această zi este recunoscută ca zi liberă nelucrătoare pentru sistemul de învățământ, conform Contractului colectiv de muncă. Ziua mondială a Educației este marcată începând cu anul 1994. Acea
Proiectul 'Să creștem generații sănătoase', dedicat sănătății fizice și emoționale a elevilor, lansat la Vaslui
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a organizat, joi, conferința de lansare a proiectului național 'Să creștem generații sănătoase', inițiat de Asociația Nutribalance Nature, care va fi derulat pe parcursul anului școlar 2026-2027, dorind să creeze schimbări și oportunități pentru elevi și profesori, cu scopul de a fundamenta interesul pentru sănătate
Bihor/Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Ora









