Timiş: UPT - prima din ţară în domeniul ''Engineering and Computer Science'', într-un clasament internaţional
Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) s-a clasat pe primul loc pe ţară în domeniul "Engineering and Computer Science", în cadrul clasamentului internaţional ScholarGPS™, care realizează evaluarea activităţii academice în întreaga lume.
ScholarGPS™, cu sediul în California, deţinut şi operat de Meta Analytics LL, plasează UPT pe poziţii remarcabile, atât în clasamentul instituţiilor, cât şi în cel al oamenilor de ştiinţă, se arată într-un comunicat al UPT, transmis luni.
Sunt evaluate peste 55.000 de instituţii, dintre care 15.000 sunt academice şi peste 30 de milioane de cercetători.
Dacă se consideră impactul instituţiilor pe toate domeniile, universitatea este ierarhizată pe poziţia VII, după evaluarea ultimilor cinci ani ai activităţii academice. Aceleaşi poziţii sunt menţinute pentru evaluarea academică sau non-academică a activităţii.
ScholarGPS™ oferă evaluarea şi ierarhizarea instituţiilor, domeniilor şi disciplinelor, a ariilor de expertiză şi a cercetătorilor la nivel mondial, naţional şi instituţional, realizează clasamente evaluând profilul cercetătorului, profilul instituţional, cei mai citaţi cercetători, clasamentul instituţiilor, cele mai citate publicaţii şi altele.
Pentru categoria "Highly Ranked Scholar - Lifetime" se remarcă academicienii Ion Boldea şi Radu-Emil Precup, pentru performanţa academică în domeniul de expertiză "Electrical and Computer Engineering". Academicianul Ion Boldea ocupă poziţia III ca cercetător român. Printre cele mai citate articole se remarcă "Fiber-Reinforced Polymer Composites: Manufacturing, Properties, and Applications", avându-l printre coautori şi pe prof. dr. ing. Linul Emanoil, precum şi "Automotive Electric Propulsion Systems With Reduced or No Permanent Magnets: An Overview", avându-l coautor pe acad. Ion Boldea, mai menţionează sursa citată. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.upt.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: O școală nouă, pentru 1.250 de elevi, va fi construită de Primăria Oradea cu o investiție de aproape 50 milioane de euro
O școală nouă, cu o capacitate de 1.250 de elevi, urmează să fie construită în cartierul Nufărul din Oradea, printr-o investiție de 247 milioane de lei, din care 65 milioane de lei reprezintă fonduri europene, a anunțat, joi, Biroul de presă al Primăriei Oradea. Potrivit unui comunicat de presă, proiectul este implementat de Primăria Municipiului Oradea,
Dâmbovița: Directorul Stațiunii Pomicole Voinești spune că tot mai puțini tineri aleg cercetarea agricolă
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești din Dâmbovița se confruntă cu lipsa de tineri cercetători, afirmă directorul stațiunii, Daniel Comănescu. 'Noi ne confruntăm cu această problemă, și nu numai noi, ci și colegii din țară. Tinerii nu mai îmbrățișează atât de mult partea aceasta agricolă și, în special, cerc
O colecție impresionantă de 127 de soiuri de bujori, expusă la Grădina Botanică a USAMV
O colecție de 127 de soiuri de bujori va fi expusă vineri în cadrul evenimentului 'Bujorul - Floarea națională a României', care va fi organizat în Grădina Botanică a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. 'Vizitatorii vor putea descoperi o colecție impresionantă de 127 de soiuri de bujori, una d
Universitatea din București a aderat la Coaliția Globală pentru Studii Ucrainene
Rectorul Universității din București (UB), Marian Preda, a semnat miercuri Memorandumul de aderare la Coaliția Globală pentru Studii Ucrainene, alături de reprezentanți ai Universității 'Babeș-Bolyai' din Cluj-Napoca și ai Universității 'Ștefan cel Mare' din Suceava. 'Rectorul Universității din București (UB), prof. univ. d
Vâlcea: Planul de afaceri al liceenilor de la Seminarul Teologic, în finala națională a 'Maratonului pentru Educație Antreprenorială'
Echipa Seminarului Teologic Ortodox 'Sfântul Nicolae' din Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe primul loc la etapa județeană a competiției de planuri de afaceri 'Maratonul pentru Educație Antreprenorială' și va reprezenta județul la faza națională a acestui concurs dedicat descoperirii vocației și dezvoltării spiritului antreprenorial î
Bihor/Stephen Clark, la Oradea: Dezinformarea amenință democrația europeană și încrederea publică
Directorul Direcției pentru Birouri de Legătură din cadrul Direcției Generale pentru Comunicare a Parlamentului European, Stephen Clark, a declarat miercuri, la Universitatea din Oradea, că dezinformarea reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru democrația europeană și pentru încrederea cetățenilor în instituții și mass-media. Oficialul
Tulcea: 100 de ani de cercetare în Delta Dunării
Specialiști din șase state participă, zilele acestea, la conferința internațională 'Istoria și viitorul sănătății zonelor umede - 100 de ani de cercetare pentru management sustenabil în Delta Dunării', organizată de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) din Tulcea. Evenimentul, care reunește experți din Georgia, Germa
Black Sea Defense and Aerospace - la București; accent pe sisteme autonome, drone, contradrone, aplicații cu AI
Black Sea Defense and Aerospace - BSDA, principalul eveniment din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare și securitate, începe miercuri, la București, pe platforma Romaero Băneasa. Potrivit unui comunicat de presă, cea de a X-a ediție, care marchează 20 de ani de la lansare, este și cea mai amplă organizată până î
Ministerul Educației: Noile tehnologii să sprijine profesorii fără a le înlocui rolul esențial sau autonomia profesională
România a susținut valorificarea potențialului AI pentru stimularea creativității și inovării pedagogice, dar noile tehnologii trebuie să sprijine activitatea profesorilor fără a înlocui rolul lor esențial sau autonomia profesională, afirmă reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării (MEC). Precizările vin în contextul partici
Mureș: UMFST pregătește lansarea din toamnă a programului de Medicină în limba franceză
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a găzduit, luni, o întâlnire cu conducerea Institutului Francez din Cluj-Napoca, în perspectiva lansării programului de Medicină în limba franceză începând cu anul universitar 2026-2027.
Dolj: Elevii de liceu au transformat ideile de afaceri în proiecte reale la semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială
Casa Studenților din Craiova a găzduit semifinala celei de-a IV-a ediții a ''Maratonului pentru Educație Antreprenorială'', program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), care a reunit elevi, antreprenori, profesori și reprezentanți ai mediului instituțional într-un exercițiu aplicat de educație economică și ant
Elevii români au participat cu succes la Olimpiada internațională de limba și literatura latină
România a fost reprezentată cu succes la cea de-a 45-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Limbă și Literatură Latină - Certamen Ciceronianum Arpinas, desfășurată între 7 și 10 mai în Arpino, Italia. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, elevul David-Andrei Barbu, de la Seminarul Teologic Ortodox București, a obțin
Vrancea: Echipa de robotică AICitizens, invitată la turneul internațional Multinational Tech Invitational din SUA
Echipa de robotică AICitizens, de la Colegiul Național ''Al. I. Cuza'' din Focșani, a fost invitată să participe la turneul de elită Multinational Tech Invitational (MTI), care va avea loc în Maryland, SUA, competiție rezervată unui număr restrâns de echipe de top din cadrul FIRST Tech Challenge (FTC). Invitația vin
Bihor: Proiect academic internațional pentru formarea de specialiști pentru tehnologiile Industry 4.0
Reprezentanți ai opt instituții de învățământ superior din Bulgaria, Irlanda, România, Polonia și Pakistan participă, săptămâna aceasta, la Oradea, la o întâlnire într-un proiect internațional menit să modernizeze educația tehnică academică folosind realitatea augmentată și virtuală. Potrivit Biroului
Județul Gorj, în finala Maratonului pentru Educație Antreprenorială cu o rețea de automate inteligente pentru produse de curățenie
Județul Gorj intră în finala națională a Maratonului pentru Educație Antreprenorială cu o rețea de automate inteligente pentru produse de curățenie în sistem refill, realizată de elevii Liceului de Arte din Târgu Jiu. Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Fem










