Preşedintele ASF: Educaţia financiară - un capitol la care, din păcate, România nu stă foarte bine
Educaţia financiară este un capitol la care, din păcate, România nu stă foarte bine şi este nevoie de performanţă în această zonă pentru a recupera decalajele faţă de alte ţări, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Capitală.
"Dacă vorbim despre prosperitate nu putem să facem abstracţie de zona financiară, iar orice construcţie a acestui capitol începe de la bază, adică de la educaţia financiară. Astăzi, 11 aprilie, celebrăm Ziua Educaţiei Financiare, motiv pentru care mă şi aflu aici. (...) Educaţia financiară este un capitol la care, din păcate, România nu stă foarte bine. Trebuie să spunem asta, pentru că doar aşa ne vom face bine. De aceea, avem nevoie acută de performanţă în această zonă pentru a recupera decalajele pe care le avem faţă de alte ţări", a afirmat Petrescu.
El a subliniat că aceste aspecte sunt importante pentru un elev de liceu, care mâine va deveni tânărul student, iar poimâine angajatul sau antreprenorul pe care toată lumea îl doreşte de succes şi responsabil din punct de vedere financiar.
Potrivit şefului ASF, atât adulţii, cât şi tinerii trebuie să se educe financiar în permanenţă.
"Gestionarea bugetului personal sau al familiei, cunoaşterea produselor, dar şi a mecanismelor pieţelor financiare, stabilirea unei strategii de investiţii sau de economisire reprezintă capitole importante în viaţa fiecăruia dintre noi, pe care trebuie să le aprofundăm, dacă vrem să vorbim despre prosperitate şi bunăstare. O carieră de succes la care sunt convins că visaţi trebuie să fie educată şi din punct de vedere financiar. (...) Visaţi, dar stabiliţi-vă obiective. Obiective zilnice, obiective săptămânale, anuale, obiective de viaţă, obiective de familie. Este foarte important să aveţi mereu un ţel. Asta vă ajuta să fiţi disciplinaţi atât în viaţa de zi cu zi, cât şi din punct de vedere financiar. Disciplina şi consecvenţa înseamnă totul! Şi încă ceva: nu vă temeţi de eşec. Faceţi ce vă pasionează, asumaţi-vă riscuri, profesional vorbind, şi foarte important: nu vă fie frică să gândiţi altfel", a transmis Alexandru Petrescu.
El a evidenţiat că Autoritatea de Supraveghere Financiară este alături de elevi în acest demers de educaţie financiară. "Avem programe, avem lectori bine pregătiţi, vom veni la voi. Aveţi nevoie de noi, nu ezitaţi să ne scrieţi, să ne contactaţi. Edutime.ro este site-ul nostru de educaţie financiară. Suntem pe Facebook, pe Instagram, pe TikTok. Suntem aici pentru voi", a completat preşedintele ASF. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome
Politehnica București oferă sesiuni de pregătire gratuite la matematică, fizică, informatică
Politehnica București va oferi, începând cu 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire, pentru admitere, la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile se vor desfășura în format fizic. 'Pe 10 octombrie, începem pregătirile la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile sunt gratuite și se desfășoară fizic, î
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă
Studiu World Vision: Jumătate dintre liceeni cer mai multe competențe practice
Școala îi ajută pe copii să învețe, dar îi pregătește mai puțin pentru viața adultă, jumătate dintre liceeni solicitând mai multe competențe practice, relevă un studiu al World Vision România. Potrivit unui comunicat al organizației transmis luni AGERPRES, jumătate dintre liceeni spun că au nevoie de dezvoltarea competențelor prac
Ziua Educației/ Tulcea: CNSAS subliniază rolul educației, în contextul actual
Vicepreședintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Mădălin Hodor, a subliniat, pentru AGERPRES, importanța educației și a dialogului, pentru ca tinerii să nu fie supuși dezinformării și manipulării, în contextul în care instituția pe care o reprezintă este la limita supraviețuirii și deține una dintre cele mai b
Bihor: Student al Universității din Oradea, premiat de NATO pentru un documentar despre penele de curent
Studentul Universității din Oradea Aris Dejeu, de la Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării, a obținut locul al treilea și premiul publicului la concursul internațional 'How Prepared Am I for a Blackout', organizat de NATO Energy Security Centre of Excellence, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea. Competiția, desf
Jinga: Pacientul va continua să caute ceva ce niciun algoritm nu poate înlocui - încrederea într-un om
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București, Viorel Jinga, le-a transmis luni viitorilor medici că profesia aleasă presupune nu doar cunoștințe și performanță, ci și răbdare, responsabilitate, empatie și capacitatea de a vedea omul dincolo de boală. În mesajul adresat studenților la festi
Ziua Educației/ Hancescu (FSLI): Învățământul românesc traversează o perioadă dificilă și e supus unor presiuni uriașe
Învățământul românesc traversează ''o perioadă dificilă'' și este supus unor ''presiuni uriașe'', iar angajații din educație se confruntă cu probleme precum subfinanțarea sistemului, promisiuni salariale neîndeplinite, incertitudini privind reformele, dar și cu birocrația, afirmă președintele Federației Sindicat
Noul an universitar se deschide la UMF ''Carol Davila''; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt ''boboci''
Universitatea de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București organizează luni, în Amfiteatrul ''George Emil Palade'' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt ''boboci''.
Bihor: Prima ediție a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari a fost câștigată de elevii din Beiuș
Echipa Colegiului Tehnic 'Ioan Ciordaș' din Beiuș a câștigat, la Oradea, prima finală a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - ''Școala de gust 2026'' - competiție la care au participat 15 echipe din șapte județe. Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, elevii Adrian Iuga și Natalia Codoba
Noul an universitar se deschide luni la UMF București; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt 'boboci'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează luni, în Amfiteatrul 'George Emil Palade' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt 'boboci'. 'Luni, 5 octombrie, ora 10:0
Cluj/Sociologul Marian Preda: Trebuie revizuite mecanismele de funcționare a democrației
Rectorul Universității București, sociologul Marian Preda, a declarat, vineri, la Cluj, că în condițiile actuale ale dezvoltării și impactului tehnologiei, ar trebui revizuite mecanismele de funcționare a democrației. 'România și umanitatea sunt acum într-o perioadă în care vechile norme nu mai funcționează, sunt pu
Ioan Aurel Pop: Fără universitățile din București, Iași și Cluj, învățământul superior românesc ar fi de neimaginat
Academicianul Ioan Aurel Pop susține că cele mai importante instituții de învățământ superior din țară sunt universitățile din București, Iași și Cluj și că fără acestea învățământul superior românesc ar fi de neimaginat. 'E o sărbătoare a spiritului astăzi, în această aulă istorică, pentru că fără unive
Elevii nu vor merge luni la cursuri, de Ziua mondială a Educației
Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educației. Această zi este recunoscută ca zi liberă nelucrătoare pentru sistemul de învățământ, conform Contractului colectiv de muncă. Ziua mondială a Educației este marcată începând cu anul 1994. Acea
Proiectul 'Să creștem generații sănătoase', dedicat sănătății fizice și emoționale a elevilor, lansat la Vaslui
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a organizat, joi, conferința de lansare a proiectului național 'Să creștem generații sănătoase', inițiat de Asociația Nutribalance Nature, care va fi derulat pe parcursul anului școlar 2026-2027, dorind să creeze schimbări și oportunități pentru elevi și profesori, cu scopul de a fundamenta interesul pentru sănătate








