Ministerul Educaţiei: Dreptul de superficie s-ar acorda unei universităţi fără schimbarea destinaţiei şi a dreptului de proprietate
Dreptul de superficie constituit pe domeniul public s-ar acorda unei instituţii de învăţământ superior de stat, pentru uz public, fără schimbarea destinaţiei şi nici a titularului dreptului de proprietate, potrivit proiectului de modificare a Legii învăţământului superior, a precizat luni Ministerul Educaţiei.
Precizările vin după ce senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat, potrivit unui comunicat de presă, că unele modificări propuse recent la Legile Educaţiei vor da liber "la tunuri" imobiliare de sute de milioane de euro, "similare cu tunul imobiliar" de la Romexpo în folosul CCIR şi susţinut deschis de PNL.
"Important de precizat este faptul că dreptul de superficie constituit pe domeniul public s-ar acorda unei instituţii de învăţământ superior de stat, pentru uz public, fără schimbarea destinaţiei şi nici a titularului dreptului de proprietate", se arată în punctul de vedere al Ministerului Educaţiei transmis AGERPRES.
Potrivit acestuia, propunerile de modificare şi completare a prevederilor art. 152 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, au avut în vedere următoarele:
* priorităţile strategice naţionale determinate atât de implementarea volumului de investiţii alocate din fonduri europene prin Politica de coeziune 2021 - 2027 pentru infrastructura educaţională, cât şi de implementarea prin PNRR a proiectelor de investiţii publice în infrastructura de educaţie;
* situaţia unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului român şi în administrarea unor entităţi publice ale statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale ce pot fi utilizate pentru a implementa proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile care pot contribui pe termen lung la dezvoltarea învăţământului superior şi la îmbunătăţirea condiţiilor de cazare pentru studenţi;
* evitarea riscului de suspendare a fondurilor alocate prin PNRR şi prin Politica de coeziune 2021 - 2027 pentru instituţiile de învăţământ superior;
* sprijinirea procesului de gestionare eficientă a patrimoniului aflat în proprietatea statului român,
* solicitarea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti care doreşte să implementeze mai multe proiecte finanţate din fonduri nerambursabile având ca obiect dezvoltarea infrastructurii proprii.
Ministerul Educaţiei aminteşte că acordarea dreptului de superficie asupra unor terenuri din domeniul public al statului către autorităţile publice locale, asociaţii de dezvoltare intercomunitară sau persoane juridice de drept public este reglementată de o serie de acte normative în vigoare.
Printre acestea se numără OUG nr. 171/2022 pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură finanţate din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, Art. 4 lit.j) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 91/2023 privind unele măsuri referitoare la exercitarea dreptului de proprietate publică şi privată a statului, precum şi la administrarea eficientă a proprietăţilor statului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
"În concluzie, modificările aduse Legii învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, creează cadrul legal astfel încât instituţiile de învăţământ superior de stat să beneficieze de acest drept. Textul propunerii de completare face referire la instituţiile de învăţământ superior de stat, dreptul de superficie stabilindu-se de la stat pentru stat. În acest sens, prevederile alin. (10) al art. 152 reglementează în mod clar dreptul instituţiilor de învăţământ superior particular la patrimoniul propriu", afirmă Ministerul Educaţiei.
Senatorul USR Ştefan Pălărie susţinea că în noua Ordonanţă de Urgenţă pregătită de Ministerul Educaţiei, Ligia Deca include în Legile Educaţiei o componentă a dreptului de proprietate privată în rândul drepturilor subiective pe care universităţile le vor putea avea asupra domeniului public, ceea ce va permite unor universităţi să construiască ce îşi doresc, fără restricţii, pe terenuri pe care nu le au în proprietate.
"Conform modificărilor cuprinse în OUG propusă de ministrul Educaţiei, instituţiile de învăţământ superior pot solicita acordarea dreptului de superficie pe terenurile aflate în domeniul public al statului român/al unităţii administrativ teritoriale, în scopul implementării de proiecte de infrastructură cu finanţare din fonduri externe nerambursabile sau din venituri proprii ale acestora. Dreptul de superficie este stabilit doar pe bază de convenţie, pe o durată de 99 ani, în condiţii financiare aprobate de Guvern, la iniţiativa Ministerului Educaţiei şi la propunerea instituţiei de învăţământ superior", se arată într-un comunicat de presă. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p
Bihor: Universitatea din Oradea organizează un simpozion internațional dedicat prevenirii burnout-ului
Universitatea din Oradea va găzdui, pe 24 noiembrie, un simpozion internațional dedicat prevenirii epuizării profesionale, stării de bine la locul de muncă și rolului leadershipului în organizații. 'Este un eveniment de anvergură internațională și cu un ridicat interes public prin tematica sa: tendințe legislative europene privind riscurile psihosoci
Consiliul Facultății de Drept a UAIC: Alexandru Toader, Tudorel Toader și Olga-Andreea Urdă nu vor mai preda
Universitatea ''Alexandru Ioan Cuza'' (UAIC) din Iași a anunțat că în Consiliul Facultății de Drept a fost luată decizia ca Tudorel Toader și lectorul universitar Olga-Andreea Urdă să nu mai susțină cursuri și evaluări la programele de licență și masterat, după arestarea preventivă a lectorului universitar Ionuț-Alexandru Toader.
Bihor: Dr. Meta Maria Rohde, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea
Universitatea din Oradea i-a acordat, luni, titlul de Doctor Honoris Causa dr. Meta Maria Rohde, o personalitate internațională în domeniul tehnologiilor de microunde și al electronicii de înaltă frecvență, cu o carieră remarcabilă la intersecția dintre cercetare, inovare tehnologică și antreprenoriat. Potrivit unui comunicat al Un
Mureș: Metode de accesare a conținutului audiovizual de către nevăzători și surzi, elaborate prin proiectul Erasmus+ AVTiA
O serie de practici pentru accesarea conținutului audiovizual de către persoanele cu deficiențe de auz și descrierea audio pentru nevăzători au fost elaborate în cadrul proiectului Erasmus+ AVTiA, implementat de UMFST Târgu Mureș, în colaborare cu parteneri din Italia, Spania și Serbia. ''Conferința 'AVTiA: Breaking Barriers, Open
VIDEO Dâmbovița: Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' Târgoviște, reabilitat cu fonduri europene nerambursabile de 35 de milioane de lei
Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' din Târgoviște beneficiază de lucrări ample de reabilitare cu fonduri europene nerambursabile în cuantum de 35 de milioane de lei, investiția urmând a fi finalizată până la începutul anului școlar următor, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Iași: UAIC reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară, după arestarea lui Alexandru Toader
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași își reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară și de menținere a calității procesului de învățământ, în contextul arestării preventive a fostului lector de la Facultatea de Drept, Alexandru Toader. Potrivit mesajului postat pe
VIDEO/ROBOFEST 2026: Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și 1.300 de roboți, așteptați la Politehnica București
Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în campusul Universității
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b












