Buzău: 135 de şcoli deţin biblioteci cu 1,2 milioane volume şi doar trei unităţi au bibliotecă digitală
Fondul de carte existent la nivelul a 135 de instituţii de învăţământ din judeţul Buzău se ridică la peste 1,2 milioane de volume, în timp ce doar trei unităţi de învăţământ deţin o bibliotecă digitală.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, un procent mai mare de 10% din totalul cărţilor aflate în biblioteci este înregistrat la nivelul a patru unităţi de învăţământ.
"La nivelul judeţului Buzău, 135 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, de stat, deţin biblioteci şcolare, în timp ce 6 unităţi de învăţământ nu deţin. Fondul de carte existent în unităţile de învăţământ care au personalitate juridică cuprinde 1.257.831 de volume, pe primele locuri situându-se Colegiul Naţional 'Bogdan Petriceicu Hasdeu' - 42.933, Liceul Tehnologie 'Dimitrie Filipescu' - 34.564, Colegiul Naţional 'Mihai Eminescu' - 32.797, urmat îndeaproape de Liceul Tehnologie 'Victor Frunză', Râmnicu Sărat, cu 32.744 de volume. Referitor la titlurile existente în bibliotecă, acestea acoperă bibliografia recomandată de la toate nivelurile de învăţământ. În fiecare an şcolar, unităţile de învăţământ întreprind demersuri pentru achiziţionarea de noi volume, astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor şi a dorinţelor elevilor", a transmis, pentru AGERPRES, IŞJ Buzău.
În schimb, doar trei unităţi de învăţământ dispun de o bibliotecă digitală, celelalte şcoli având însă posibilitate de a accesa Biblioteca Şcolară Virtuală.
"În ceea ce priveşte biblioteca digitală, trei unităţi de învăţământ deţin acest tip de bibliotecă, cu un număr de cărţi cuprins între 70 şi 221. În ceea ce priveşte Biblioteca Şcolară Virtuală, 99 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică au primit echipamente şi acces pe platforma Edulib, în anul şcolar 2022-2023", informează sursa citată.
În judeţul Buzău sunt înregistrate 483 de unităţi de învăţământ preuniversitar, din care 113 în mediul urban şi 370 în mediul rural. AGERPRES / (AS - autor: Florin Zafiu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Educației și Cercetării: Aproape 4.900 de absenți la proba de Matematică a Evaluării naționale; 4 elevi eliminați
Un număr de 4.883 de elevi au absentat miercuri la proba de Matematică din cadrul Evaluării naționale, iar patru au fost eliminați, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Evaluarea națională a început luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, la acest examen fiind înscriși peste 148.000 de absolvenți ai clas
Sindicaliștii din educație vor picheta joi Palatul Parlamentului
Sindicaliștii din educație vor picheta joi, începând cu ora 11:00, Palatul Parlamentului, au anunțat într-un comunicat de presă reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, ai Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' și Federației Naționale Sindicale 'ALMA MATER'. Potrivi
Profesor de Matematică: Nu va mai ploua cu note de 10 la Evaluarea Națională
Notele între 9,20 și 10 la proba de Matematică a Evaluării Naționale pot fi considerate note foarte mari, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Cătălin Budeanu, profesor la Colegiul Național 'Emil Racoviță' Iași. El a apreciat că această sesiune a Evaluării Naționale a avut un nivel de dificultate mai ridicat față de anii anterio
Evaluarea națională/Dimian: 135.000 de lucrări de la proba de Matematică au fost încărcate în format digital în 50 de minute de la finalizarea probei
Peste 135.000 de lucrări (reprezentând peste 94% din total lucrări) de la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naționale au fost încărcate în format digital pe platforma de evaluare în 50 de minute de la finalizarea probei, a anunțat miercuri ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian. 'Cu privire la Evaluarea Națională. Au
Clasament internațional: Universitatea din București, pe primul loc în România la dezvoltare durabilă
Universitatea din București (UB) este clasată prima la nivel național și în primele 200 de universități din lume în 'Times Higher Education Sustainability Impact Ratings (THE) 2026', unul dintre cele mai importante clasamente internaționale care măsoară implicarea universităților în dezvoltarea durabilă. Potrivit unui comunicat de pre
Buzău: Rezervă amenajată la Spitalul Județean pentru un elev internat care a susținut Evaluarea Națională la Matematică
O rezervă a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău a fost transformată în sală de examen pentru un elev de clasa a VIII-a care, internat fiind, a susținut, miercuri, proba la Matematică în cadrul Evaluării Naționale. Potrivit SJU Buzău, copilul în vârstă de 15 ani a fost internat în secția de Chirurgie și Ortopdie Pediatrică,
Evaluarea națională continuă cu proba la Matematică
Evaluarea națională continuă miercuri cu proba la Matematică, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Prima probă scrisă a fost luni, la Limba și literatura română. Elevii din partea minorităților naționale vor susține vineri proba la Limba și literatura maternă. * Accesul elevil
Ministerul Educației și Cercetării: Încă 11 licee vor pilota planuri-cadru alternative
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat marți că încă 11 licee se alătură celor 32 deja selectate pentru a pilota planuri-cadru alternative, în cadrul 'Programului Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional'. Potrivit sursei citate, i
Elevii de liceu vor avea o nouă materie opțională - o combinație de Geografie și TIC
Programa pentru opționalul 'Ora de GIS' a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial, a anunțat, marți, Ministerul Educației și Cercetării. Disciplina se află la intersecția dintre Geografie și Tehnologia informației și a comunicațiilor, însă deschide învățarea și către mediu, urbanism, transport, turism, protecția patrimoniului,
Evaluarea națională/Profesor de Limba și literatura română: Diferența dintre nota 9 și nota 10 nu o va face genialitatea, ci munca și atenția
Subiectele de la proba de Limba și literatura română din cadrul Evaluării naționale 2026 au fost echilibrate și accesibile, însă nota maximă va fi obținută de elevii care au demonstrat consecvență, atenție și stăpânire de sine pe parcursul examenului, a declarat luni, pentru AGERPRES, prof. dr. Claudia Andreea Lefter, profesoară de Limba și literatu
Sindicaliștii din învățământ acuză Ministerul Educației de incompetență; platforma digitală pentru Evaluarea națională - blocată
Sindicaliștii din învățământ au acuzat, luni, guvernanții de blocarea platformei digitale utilizate pentru desfășurarea Evaluării naționale, ceea ce, susțin aceștia, a dus 'la un haos generalizat și la umilința' profesorilor și elevilor. Presa centrală a relatat luni despre apariția unor 'blocaje' ale platformei &ic
Ministerul Educației și Cercetării: Peste 4.500 de absenți la prima probă a Evaluării naționale; 4 elevi eliminați
Un număr de 4.551 de elevi au absentat luni la proba de Limba și literatura română din cadrul Evaluării naționale, iar patru au fost eliminați, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Evaluarea națională a început luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, la acest examen fiind înscriși peste 148.000 de
Bihor: Lumea albinelor prezentată în ateliere interactive pentru elevi despre polenizare și echilibrul naturii, la MTC
Viața albinelor, principalii polenizatori ai plantelor, va fi subiectul unei noi serii de ateliere educative organizate, în luna iulie, pentru elevii orădeni de către Muzeul Țării Crișurilor. 'Albinele sunt o lume întreagă în sine, o lume fascinantă pe care abia dacă o înțelegem în profunzime, dar de care depi
ANOSR solicită Guvernului desemnat asumarea a 8 obiective pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a solicitat, luni, membrilor Guvernului desemnați asumarea a 8 obiective pentru îmbunătățirea învățământului românesc, printre care majorarea fondului de burse și protecție socială, eliminarea măsurilor de înghețare a costurilor standard și recalcularea cuantumului burselor
Începe Evaluarea națională; luni - proba scrisă la Limba și literatura română
Evaluarea națională va începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, la acest examen fiind înscriși peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, examenul va fi organizat în 2.956 de unități de învățământ/centre de examen. Miercuri este programată p








