Iaşi: Aparatură nouă în Clinica de Chirurgie de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii
Clinica de Chirurgie din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară a Universităţii de Ştiinţele Vieţii "Ion Ionescu de la Brad" (USV) din Iaşi a fost dotată cu un nou aparat de anestezie inhalatorie, echipat cu o interfaţă actualizată la tehnologia modernă.
Alexandra Ciubotariu, medic veterinar în cadrul Clinicii de Chirurgie a USV Iaşi, a declarat că, în prezent, dispozitivul este utilizat de către cadrele didactice şi medicii veterinari de la clinica de chirurgie, împreună cu studenţii de la Facultatea de Medicină Veterinară, pentru realizarea în siguranţă a intervenţiilor chirurgicale.
"Acum, studenţii au la dispoziţie un aparat mai modern de monitorizarea a funcţiilor vitale, care le permite să observe direct răspunsurile fiziologice ale animalelor sub anestezie şi implicit să înţeleagă mai bine principiile anesteziei. Acest echipament modern ne permite să oferim cel mai înalt nivel de îngrijire, minimizând riscurile şi asigurând bunăstarea pacienţilor noştri", a declarat dr. Alexandra Ciubotariu.
Principalele avantaje ale noului aparat de anestezie veterinară sunt precizia şi controlul îmbunătăţit al administrării agenţilor anestezici, precum şi capacitatea de a monitoriza în timp real parametrii vitali ai pacienţilor.
Cu ajutorul tehnologiei sale avansate, aparatul asigură o administrare constantă şi controlată a mixului de gaze, permiţând ajustări rapide în funcţie de nevoile individuale ale fiecărui animal. Interfaţa modernă a aparatului facilitează citirea şi interpretarea datelor de către personalul medical, ceea ce este esenţial în procedurile chirurgicale, unde fiecare secundă contează.
"Utilizarea acestui aparat într-un mediu educaţional înseamnă că studenţii sunt instruiţi să utilizeze echipament de vârf din industrie, pregătindu-i pentru standardele de practică pe care le vor întâlni în carierele lor profesionale. Ei învaţă nu doar tehnicile de bază ale anesteziei, ci şi cum să se adapteze la situaţii complexe, să facă ajustări rapide şi să răspundă corespunzător la diferitele cerinţe clinice ale pacienţilor", a declarat, pentru AGERPRES, dr. Alexandra Ciubotariu.
Prin utilizarea acestui aparat de anestezie inhalatorie, clinica de chirurgie poate deservi o gamă largă de cazuri chirurgicale, de la proceduri de rutină până la intervenţii complexe, asigurându-se că fiecare animal primeşte cea mai bună îngrijire posibilă. Valoarea echipamentului este de peste 70.000 lei. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome
Politehnica București oferă sesiuni de pregătire gratuite la matematică, fizică, informatică
Politehnica București va oferi, începând cu 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire, pentru admitere, la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile se vor desfășura în format fizic. 'Pe 10 octombrie, începem pregătirile la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile sunt gratuite și se desfășoară fizic, î
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă
Studiu World Vision: Jumătate dintre liceeni cer mai multe competențe practice
Școala îi ajută pe copii să învețe, dar îi pregătește mai puțin pentru viața adultă, jumătate dintre liceeni solicitând mai multe competențe practice, relevă un studiu al World Vision România. Potrivit unui comunicat al organizației transmis luni AGERPRES, jumătate dintre liceeni spun că au nevoie de dezvoltarea competențelor prac
Ziua Educației/ Tulcea: CNSAS subliniază rolul educației, în contextul actual
Vicepreședintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Mădălin Hodor, a subliniat, pentru AGERPRES, importanța educației și a dialogului, pentru ca tinerii să nu fie supuși dezinformării și manipulării, în contextul în care instituția pe care o reprezintă este la limita supraviețuirii și deține una dintre cele mai b
Bihor: Student al Universității din Oradea, premiat de NATO pentru un documentar despre penele de curent
Studentul Universității din Oradea Aris Dejeu, de la Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării, a obținut locul al treilea și premiul publicului la concursul internațional 'How Prepared Am I for a Blackout', organizat de NATO Energy Security Centre of Excellence, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea. Competiția, desf
Jinga: Pacientul va continua să caute ceva ce niciun algoritm nu poate înlocui - încrederea într-un om
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București, Viorel Jinga, le-a transmis luni viitorilor medici că profesia aleasă presupune nu doar cunoștințe și performanță, ci și răbdare, responsabilitate, empatie și capacitatea de a vedea omul dincolo de boală. În mesajul adresat studenților la festi
Ziua Educației/ Hancescu (FSLI): Învățământul românesc traversează o perioadă dificilă și e supus unor presiuni uriașe
Învățământul românesc traversează ''o perioadă dificilă'' și este supus unor ''presiuni uriașe'', iar angajații din educație se confruntă cu probleme precum subfinanțarea sistemului, promisiuni salariale neîndeplinite, incertitudini privind reformele, dar și cu birocrația, afirmă președintele Federației Sindicat
Noul an universitar se deschide la UMF ''Carol Davila''; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt ''boboci''
Universitatea de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București organizează luni, în Amfiteatrul ''George Emil Palade'' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt ''boboci''.
Bihor: Prima ediție a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari a fost câștigată de elevii din Beiuș
Echipa Colegiului Tehnic 'Ioan Ciordaș' din Beiuș a câștigat, la Oradea, prima finală a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - ''Școala de gust 2026'' - competiție la care au participat 15 echipe din șapte județe. Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, elevii Adrian Iuga și Natalia Codoba
Noul an universitar se deschide luni la UMF București; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt 'boboci'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează luni, în Amfiteatrul 'George Emil Palade' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt 'boboci'. 'Luni, 5 octombrie, ora 10:0
Cluj/Sociologul Marian Preda: Trebuie revizuite mecanismele de funcționare a democrației
Rectorul Universității București, sociologul Marian Preda, a declarat, vineri, la Cluj, că în condițiile actuale ale dezvoltării și impactului tehnologiei, ar trebui revizuite mecanismele de funcționare a democrației. 'România și umanitatea sunt acum într-o perioadă în care vechile norme nu mai funcționează, sunt pu
Ioan Aurel Pop: Fără universitățile din București, Iași și Cluj, învățământul superior românesc ar fi de neimaginat
Academicianul Ioan Aurel Pop susține că cele mai importante instituții de învățământ superior din țară sunt universitățile din București, Iași și Cluj și că fără acestea învățământul superior românesc ar fi de neimaginat. 'E o sărbătoare a spiritului astăzi, în această aulă istorică, pentru că fără unive
Elevii nu vor merge luni la cursuri, de Ziua mondială a Educației
Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educației. Această zi este recunoscută ca zi liberă nelucrătoare pentru sistemul de învățământ, conform Contractului colectiv de muncă. Ziua mondială a Educației este marcată începând cu anul 1994. Acea
Proiectul 'Să creștem generații sănătoase', dedicat sănătății fizice și emoționale a elevilor, lansat la Vaslui
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a organizat, joi, conferința de lansare a proiectului național 'Să creștem generații sănătoase', inițiat de Asociația Nutribalance Nature, care va fi derulat pe parcursul anului școlar 2026-2027, dorind să creeze schimbări și oportunități pentru elevi și profesori, cu scopul de a fundamenta interesul pentru sănătate








