Vâlcea: Circa jumătate dintre copiii ucraineni din judeţ urmează cursuri de iniţiere în limba română
Aproape jumătate dintre copiii ucraineni refugiaţi în Vâlcea urmează în prezent cursuri de iniţiere în limba română, iar un sfert dintre cei care participă la aceste ore sunt înscrişi şi ca audienţi în unităţi de învăţământ din judeţ, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).
Inspectorul şcolar de limba şi literatura română, Ana-Maria Udrescu, a precizat, pentru AGERPRES, că sunt trei şcoli în care se organizează cursuri de limba română pentru ucraineni, pe lângă copii fiind şi adulţi care participă la aceste ore, pentru a comunica mai uşor, mai ales că o parte dintre refugiaţi şi-au găsit locuri de muncă în Vâlcea.
"Conform Ordinul de ministru nr. 6127/24.10.2022 pentru aprobarea Metodologiei privind şcolarizarea şi organizarea şi desfăşurare cursului iniţiere în limba română şi a Procedurii privind elaborarea, aprobarea şi distribuirea programelor şi manualelor cursului de iniţiere pentru minorii care au dobândit o formă de protecţie internaţională sau un drept de şedere în România, precum şi pentru minorii cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, în judeţul Vâlcea 70 de copii ucraineni urmează cursuri de iniţiere în limba română, ce se desfăşoară la Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" - pentru zona Râmnicu Vâlcea, grupa 6-10 ani; Liceul Tehnologic Forestier - pentru zona Râmnicu Vâlcea, grupa 11-14 ani; Liceul Tehnologic "Iustinian Marina" din Olăneşti, pentru grupele 6-10 ani, 11-14 ani, respectiv 15-18 ani şi Şcoala Gimnazială "Costea Marinoiu" din Ocnele Mari, pentru grupele 6-10 ani şi 11-14 ani. Orele se desfăşoară după-amiaza, în zilele de luni, miercuri şi vineri. Grupul de lucru constituit la nivelul IŞJ Vâlcea a elaborat programa şi auxiliarele didactice necesare desfăşurării acestor cursuri. Se utilizează pe lângă fişele de lucru şi aplicaţii online pentru a facilita învăţarea corectă a normelor limbii române. Trebuie precizat că, alături de copii, la cursuri participă şi părinţii acestora", a transmis inspectorul şcolar.
Cursurile au început în toamnă şi, deşi au fost şi copii care au renunţat pe parcurs, s-au dovedit a fi foarte utile, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre ucrainenii ajunşi în Vâlcea nu cunosc nicio limbă de circulaţie internaţională, iar bariera lingvistică a fost una dintre dificultăţile cu care s-au confruntat cel mai des în aceşti aproape doi ani de când se află în România.
"Iniţial, comunicarea a fost mai dificilă pentru că elevii ucraineni nu cunosc limba engleză, dar cadrele didactice care predau aceste cursuri au reuşit să comunice prin intermediul diferitelor soluţii online de traducere. Pe măsură ce au fost predate noţiunile de limba română comunicarea s-a realizat mai uşor. Mai mult, faptul că părinţii au fost mai tot timpul prezenţi a determinat un progres din acest punct de vedere. Din nefericire, au mai renunţat copii fie pentru că s-au mutat din judeţul Vâlcea, fie că s-au întors în ţara natală. Unii au întrerupt pentru o perioadă pentru a se pregăti în vederea susţinerii examenelor naţionale din Ucraina, dar cu siguranţă se văd progrese, mai ales că pregătirea se desfăşoară în mod constant şi susţinut şi beneficiem şi de sprijinul părinţilor. Foarte mulţi părinţi ucraineni nu cunosc nicio limbă de circulaţie internaţională. Din fericire, dna inspector şcolar Liliana Cebotari este vorbitor de limba rusă, ceea ce a facilitat comunicarea. Considerăm, dată fiind prezenţa la cursuri şi a persoanelor adulte, că ele sunt utile tuturor, multe dintre mamele sosite în judeţ având în acest moment un loc de muncă la diverşi agenţi economici" a mai spus reprezentanta IŞJ Vâlcea.
Potrivit datelor autorităţilor judeţene, la sfârşitul lunii ianuarie, în Vâlcea se mai aflau 420 de refugiaţi din Ucraina, dintre care 152 sunt copii. Cei mai mulţi sunt în Băile Olăneşti (203), Râmnicu Vâlcea (122) şi Ocnele Mari (81), ceilalţi fiind stabiliţi la Călimăneşti (7), Mihăeşti (4) şi Şrineasa (3). AGERPRES/ (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p
Bihor: Universitatea din Oradea organizează un simpozion internațional dedicat prevenirii burnout-ului
Universitatea din Oradea va găzdui, pe 24 noiembrie, un simpozion internațional dedicat prevenirii epuizării profesionale, stării de bine la locul de muncă și rolului leadershipului în organizații. 'Este un eveniment de anvergură internațională și cu un ridicat interes public prin tematica sa: tendințe legislative europene privind riscurile psihosoci
Consiliul Facultății de Drept a UAIC: Alexandru Toader, Tudorel Toader și Olga-Andreea Urdă nu vor mai preda
Universitatea ''Alexandru Ioan Cuza'' (UAIC) din Iași a anunțat că în Consiliul Facultății de Drept a fost luată decizia ca Tudorel Toader și lectorul universitar Olga-Andreea Urdă să nu mai susțină cursuri și evaluări la programele de licență și masterat, după arestarea preventivă a lectorului universitar Ionuț-Alexandru Toader.
Bihor: Dr. Meta Maria Rohde, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea
Universitatea din Oradea i-a acordat, luni, titlul de Doctor Honoris Causa dr. Meta Maria Rohde, o personalitate internațională în domeniul tehnologiilor de microunde și al electronicii de înaltă frecvență, cu o carieră remarcabilă la intersecția dintre cercetare, inovare tehnologică și antreprenoriat. Potrivit unui comunicat al Un
Mureș: Metode de accesare a conținutului audiovizual de către nevăzători și surzi, elaborate prin proiectul Erasmus+ AVTiA
O serie de practici pentru accesarea conținutului audiovizual de către persoanele cu deficiențe de auz și descrierea audio pentru nevăzători au fost elaborate în cadrul proiectului Erasmus+ AVTiA, implementat de UMFST Târgu Mureș, în colaborare cu parteneri din Italia, Spania și Serbia. ''Conferința 'AVTiA: Breaking Barriers, Open
VIDEO Dâmbovița: Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' Târgoviște, reabilitat cu fonduri europene nerambursabile de 35 de milioane de lei
Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' din Târgoviște beneficiază de lucrări ample de reabilitare cu fonduri europene nerambursabile în cuantum de 35 de milioane de lei, investiția urmând a fi finalizată până la începutul anului școlar următor, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Iași: UAIC reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară, după arestarea lui Alexandru Toader
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași își reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară și de menținere a calității procesului de învățământ, în contextul arestării preventive a fostului lector de la Facultatea de Drept, Alexandru Toader. Potrivit mesajului postat pe
VIDEO/ROBOFEST 2026: Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și 1.300 de roboți, așteptați la Politehnica București
Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în campusul Universității












