logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Salvaţi Copiii: Elevii vor timp pentru activităţi extraşcolare şi odihnă, educaţie nediscriminatorie

Imagine din galeria Agerpres

Elevii cer drept la odihnă şi timp liber, precum şi o reglementare clară a temelor, astfel încât să fie date în sprijinul şi nu pentru evaluarea lor, potrivit unui proiect de nou statut realizat din iniţiativa şi sub coordonarea organizaţiei Salvaţi Copiii.

Potrivit unui comunicat Salvaţi Copiii transmis, joi, AGERPRES, majoritatea elevilor care au participat la o consultare derulată de organizaţie au afirmat că nu au suficient timp pentru activităţi recreative, culturale şi sportive, din cauza sarcinilor şcolare "exagerate" care le sunt trasate în afara programului şcolar.

Urmare a consultării, un grup de reprezentanţi ai copiilor, voluntari ai Salvaţi Copiii România, precum şi reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa, din Bucureşti-Ilfov şi din Vâlcea au depus, joi, la registratura Ministerului Educaţiei, un proiect al "Statutului Elevului 2.0".

Proiectul de act normativ a fost redactat în urma unor consultări şi dezbateri care au adunat în ultimele săptămâni peste 1.100 de elevi şi reprezentanţi ai acestora din toate judeţele ţării, în cadrul unui proces coordonat de Salvaţi Copiii România.

Conform comunicatului citat, se cere Ministerului Educaţiei să includă în noul statut dreptul de a primi un dispozitiv electronic cu acces la internet pentru învăţământul online şi pentru resursele educaţionale virtuale, respectiv reglementarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu în şcoală, pe baza practicii administrativ-jurisdicţionale a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a cazurilor semnalate în ultimii ani la nivelul Salvaţi Copiii.

Accesul nediscriminatoriu în şcoală este definit în proiect astfel încât elevii să folosească toate căile de acces şi, totodată, să nu li se încalce dreptul la educaţie pe motive precum întârzierile sau lipsa unor semne distinctive.

Proiectul introduce o procedură pentru protecţia elevilor care formulează diverse sesizări în interes public, astfel încât aceştia să nu mai fie pedepsiţi când semnalează nereguli şi abuzuri din sistemul de învăţământ, mai transmite Salvaţi Copiii.

Documentul mai propune schimbări privind regulile referitoare la răspunderea disciplinară a elevilor, corelate cu prevederile Codului civil, astfel încât să înceapă odată cu vârsta de 14 ani. Se mai are în vedere ca exmatricularea elevilor să se poată face doar pentru infracţiuni şi doar după luarea unor măsuri privative de libertate.

Proiectul preia din alte acte normative reglementările minimale despre igienă şi sănătate care trebuie asigurate în unităţile de învăţământ şi integrează atât normele dedicate prevenirii şi combaterii bullyingului şi cyberbullyingului, cât şi pe cele referitoare la acordarea de către elevi a feedback-ului pentru activitatea cadrelor didactice.

Elevii solicită Ministerului Educaţiei să preia propunerea lor de statut şi să formeze un grup de lucru pentru stabilirea unei forme care să fie supusă consultării publice.

"Statutul Elevului 2.0" este susţinut de Salvaţi Copiii România, Asociaţia Elevilor din Constanţa, din Bucureşti-Ilfov, Maramureş, Timiş, Bacău, Vâlcea, Uniunea Liceenilor Maghiari (Makosz), precum şi de Federaţia Coaliţia pentru Educaţie. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 59

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 28-10-2026 17:24

Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'

Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă

Educatie - Stiinta 28-10-2026 14:14

Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii

Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte

Educatie - Stiinta 28-10-2026 13:44

Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene

Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p

Educatie - Stiinta 28-10-2026 09:50

Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013

Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția

Educatie - Stiinta 27-10-2026 16:55

Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M

Educatie - Stiinta 27-10-2026 15:52

Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei

Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat

Educatie - Stiinta 27-10-2026 15:46

Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea

Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p

Educatie - Stiinta 27-10-2026 11:10

Bihor: Universitatea din Oradea organizează un simpozion internațional dedicat prevenirii burnout-ului

Universitatea din Oradea va găzdui, pe 24 noiembrie, un simpozion internațional dedicat prevenirii epuizării profesionale, stării de bine la locul de muncă și rolului leadershipului în organizații. 'Este un eveniment de anvergură internațională și cu un ridicat interes public prin tematica sa: tendințe legislative europene privind riscurile psihosoci

Educatie - Stiinta 26-10-2026 18:14

Consiliul Facultății de Drept a UAIC: Alexandru Toader, Tudorel Toader și Olga-Andreea Urdă nu vor mai preda

Universitatea ''Alexandru Ioan Cuza'' (UAIC) din Iași a anunțat că în Consiliul Facultății de Drept a fost luată decizia ca Tudorel Toader și lectorul universitar Olga-Andreea Urdă să nu mai susțină cursuri și evaluări la programele de licență și masterat, după arestarea preventivă a lectorului universitar Ionuț-Alexandru Toader.

Educatie - Stiinta 26-10-2026 16:02

Bihor: Dr. Meta Maria Rohde, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea

Universitatea din Oradea i-a acordat, luni, titlul de Doctor Honoris Causa dr. Meta Maria Rohde, o personalitate internațională în domeniul tehnologiilor de microunde și al electronicii de înaltă frecvență, cu o carieră remarcabilă la intersecția dintre cercetare, inovare tehnologică și antreprenoriat. Potrivit unui comunicat al Un

Educatie - Stiinta 26-10-2026 15:44

Mureș: Metode de accesare a conținutului audiovizual de către nevăzători și surzi, elaborate prin proiectul Erasmus+ AVTiA

O serie de practici pentru accesarea conținutului audiovizual de către persoanele cu deficiențe de auz și descrierea audio pentru nevăzători au fost elaborate în cadrul proiectului Erasmus+ AVTiA, implementat de UMFST Târgu Mureș, în colaborare cu parteneri din Italia, Spania și Serbia. ''Conferința 'AVTiA: Breaking Barriers, Open

Educatie - Stiinta 26-10-2026 15:36

VIDEO Dâmbovița: Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' Târgoviște, reabilitat cu fonduri europene nerambursabile de 35 de milioane de lei

Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' din Târgoviște beneficiază de lucrări ample de reabilitare cu fonduri europene nerambursabile în cuantum de 35 de milioane de lei, investiția urmând a fi finalizată până la începutul anului școlar următor, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.

Educatie - Stiinta 26-10-2026 10:55

ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări

Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic

Educatie - Stiinta 24-10-2026 21:37

Iași: UAIC reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară, după arestarea lui Alexandru Toader

Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași își reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară și de menținere a calității procesului de învățământ, în contextul arestării preventive a fostului lector de la Facultatea de Drept, Alexandru Toader. Potrivit mesajului postat pe

Educatie - Stiinta 24-10-2026 18:16

VIDEO/ROBOFEST 2026: Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și 1.300 de roboți, așteptați la Politehnica București

Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în campusul Universității