Prahova: Campus de învăţământ dual, prin PNRR; a fost semnat contractul în valoare de 30 milioane euro
Primul campus de învăţământ dual din Prahova va fi realizat cu fonduri obţinute din PNRR, contractul de finanţare în valoare de 30 de milioane de euro fiind semnat, miercuri, de ministrul Educaţiei, Ligia Deca şi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Iulian Dumitrescu.
Proiectul "Consorţiu Academic Mehedinţeanu Petroleum - PH01CAMP" este elaborat de CJ Prahova, în parteneriat cu Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti, Liceul "Lazăr Edeleanu" şi OMV Petrom şi va include locuri de cazare, bază sportivă, locuri de relaxare şi agrement, laboratoare cu dotări ultramoderne şi clădiri administrative, arată CJ într-un comunicat de presă.
"Prahova pe primul loc înseamnă un judeţ în care tinerii, indiferent de condiţia lor materială, să beneficieze de cele mai bune condiţii şi de o educaţie performantă şi adaptată pieţei muncii. La fel cum înseamnă o colaborare bună cu mediul de afaceri, dar şi cu instituţiile de învăţământ. Constant, am luptat pentru dezvoltarea învăţământului universitar şi tehnic la noi în judeţ şi pentru păstrarea aici a celor mai bune minţi din Prahova oferind oportunităţi şi infrastructură la standarde înalte. Faptul că reuşim să atragem 30 de milioane de euro fonduri europene pentru realizarea acestui campus integrat pentru învăţământul profesional şi tehnic reprezintă o reuşită importantă a Consiliului Judeţean. Vreau să mulţumesc partenerilor noştri care au făcut posibilă această reuşită", a declarat, conform comunicatului, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.
Cele două obiective fundamentale ale proiectului sunt crearea unor oportunităţi de dezvoltare profesională şi academică pentru elevii şi studenţii din Prahova şi sprijinirea companiilor prahovene cu forţă de muncă bine pregătită pentru a înfrunta provocările viitorului.
Proiectul are o valoare totală aprobată de 149.352.292 de lei. Termenul până la care investiţia ar urma să fie finalizată şi dată în folosinţă este 30 iunie 2026. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Un elev de la Colegiul Matei Basarab reprezintă România la olimpiadele internaționale de AI
Inteligența artificială este un domeniu de viitor, dar trebuie folosită cu prudență pentru că uneori greșește, este opinia lui Darius Adrian Dobre, un olimpic vâlcean calificat în lotul național restrâns pentru două dintre cele mai prestigioase competiții internaționale dedicate acestei tehnologii tot mai prezentă în viața noastră de zi cu zi.
REPORTAJ Olt: Soluții simple la probleme actuale ale elevilor și școlilor, găsite de liceenii de la 'N.Titulescu' Slatina
Un joc de cuvinte într-o pauză, o discuție cu colegi de școală într-un loc de relaxare protejat cu umbrele colorate, participarea la o piesă de teatru, la un atelier de prăjituri sau la un club de robotică sunt câteva dintre propunerile unor liceeni de la Liceul Teoretic 'Nicolae Titulescu' din Slatina, ca parte a unor soluții la probleme id
Ziua Învățătorului/ Elevii nu fac cursuri vineri
Elevii și cadrele didactice nu vor face cursuri vineri, de Ziua Învățătorului, zi nelucrătoare prevăzută în Contractul colectiv de muncă din sistemul de învățământ. Data de 5 iunie este declarată oficial Ziua Învățătorului prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007. Este data de naștere a marelui dascăl Gheorghe Laz
Peste 4.000 de cercetători participă la USAMV la Conferința Internațională 'Agriculture for Life, Life for Agriculture'
Peste 4.000 de cercetători din 50 de țări participă, în perioada 4-6 iunie, la cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale 'Agriculture for Life, Life for Agriculture', găzduită de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Evenimentul este considerat unul dintre cele mai importante forumuri științifice dedicate agri
Universitatea din București va acorda titlul de Doctor Honoris Causa laureatului Premiului Nobel Eric F. Wieschaus
Universitatea din București îi va conferi joi titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Eric F. Wieschaus, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1995 și unul dintre cei mai importanți specialiști în biologie moleculară și genetică. Distincția este acordată în semn de recunoaștere a contribuțiilor sale remarcabile la de
O nouă sesiune de înscrieri la Școala Doctorală UNATC
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' anunță o nouă sesiune de înscriere și admitere la programele de cercetare ale Școlii Doctorale UNATC. ''Într-un peisaj cultural și tehnologic aflat în continuă dinamică, Școala Doctorală UNATC propune o abordare modernă a st
Peste 80 de vehicule și experiențe interactive, la AutoFEST, în centrul universitar Pitești al Politehnicii
Peste 80 de vehicule și zeci de firme vor fi prezente, de vineri și până duminică, la evenimentul AutoFEST, care va fi organizat în centrul universitar din Pitești al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București. ''AutoFEST Pitești 2026 aduce în prim-plan transformările profunde prin care tre
Târgul educațional 'Vocația Ta!' - de miercuri, la Biblioteca Națională, cu participarea a 93 de licee și 12 universități din București
Târgul educațional 'Vocația Ta!' se desfășoară în această săptămână, între 3 și 6 iunie, la Biblioteca Națională a României, 93 de licee și 12 universități din București fiind prezente la eveniment. ''Ce liceu aleg? Ce facultate mi se potrivește? Îi ajutăm pe elevi să-și aleagă drumul î
VIDEO REPORTAJ Prințesele și roboțeii - vedetele 'Paradei costumelor din materiale reciclabile' de la Școala 'Andrei Șaguna' Deva
Peste 350 de copii din clasele primare ale Școlii Gimnaziale 'Andrei Șaguna' din Deva au luat parte, marți, la un adevărat spectacol în care și-au etalat inventivitatea, dar și grija față de mediul înconjurător cu prilejul 'Paradei costumelor din materiale reciclabile', o acțiune în cadrul căreia curtea școlii a devenit, pentru câteva
Universitatea din București oferă 8.000 de locuri fără taxă la admiterea din vară
Universitatea din București (UB) scoate la concurs pentru sesiunea de vară a admiterii 2026 peste 8.000 de locuri la buget, a informat instituția de învățământ superior. Potrivit unui comunicat remis presei miercuri de UB, pentru programele de studii universitare de licență, masterat și doctorat, sesiunea de vară a concursului de a
Buzău: Echipa Homosapiens a obținut locul II Inspire Award la competiția mondială de robotică din SUA
Echipa de robotică 'Homosapiens' a Colegiului Național 'B.P. Hasdeu' din Buzău a obținut Inspire Award 2nd Place în Sea Division, cel mai prestigios premiu din FIRST Tech Challenge, în cadrul Western Edge Premiere Event din Long Beach, California, Statele Unite ale Americii. După mai multe meciuri de calificare și v
Hunedoara: Echipa Colegiului Național 'Decebal' Deva - Think Award 3 la concursul de robotică din California
Echipa de robotică DecebalTech 19105 a Colegiul Național Decebal din Deva a obținut premiul 'Think Award 3' la competiția internațională de robotică FTC Western Edge Premier 2026, desfășurată în perioada 28-31 mai la Long Beach, în California, Statele Unite ale Americii (SUA). Potrivit conducerii unității de învățăm&a
1 Iunie/ Ministerul Educației: Le mulțumim copiilor pentru curajul de a continua să viseze, pentru curiozitate, pentru bucurie
Ministerul Educației a transmis, de 1 Iunie, mulțumiri tuturor copiilor pentru curajul de a continua să viseze, pentru curiozitate, pentru bucurie. De asemenea, gânduri de recunoștință au fost îndreptate și către toți cei care le sunt alături. ''Astăzi le mulțumim copiilor. Pentru curajul de a continua să vis
România a obținut cinci medalii la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe
Elevii români au obținut cinci medalii - două de aur, două de argint și una de bronz - la ediția a XI-a a Olimpiadei Internaționale de Informatică pe Echipe, desfășurată între 24 și 29 mai la Piatra-Neamț, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Astfel, echipele ''MELONEE'' și ''NE TREBE FANTA''
Programe de studii ale ASE acreditate de European Foundation for Management Development
Academia de Studii Economice din București (ASE) a anunțat vineri că două programe ale Facultății de Administrarea Afacerilor cu predare în Limbi Străine (FABIZ) au obținut acreditarea acordată de European Foundation for Management Development (EFMD), una dintre cele mai prestigioase organizații internaționale din domeniul educației manageriale. 'Obț










