Elevii au protestat în faţa Ministerului Educaţiei pentru dreptul la transport gratuit
Elevi din ţară au protestat luni în faţa Ministerului Educaţiei, acuzând încălcarea dreptului la transport gratuit.
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Elevilor din Constanţa transmis AGERPRES, după declaraţiile operatorilor de transport şi în urma hotărârii 1337/2023, elevii din 19 judeţe rămân fără transport, respectiv fără educaţie.
Elevii au solicitat întâlnirea cu ministrul Educaţiei, însă Ligia Deca nu a fost prezentă în instituţie, nu a dorit să comunice cu elevii despre problemele pe care le-a generat prin hotărârea de guvern ce avea să corecteze "greşelile costisitoare pe care elevii sunt nevoiţi să le plătească", informează sursa citată, precizând că aceştia au fost redirecţionaţi către intermediarii ministrului, precizează sursa citată.
La discuţie au participat Lorena-Dina Drăguşin - preşedinte AEC, Ioana Stamatin - vicepreşedinte AEC, Iulia Băiaşu - preşedinte AVE (eleve navetiste), Florin Lixandru - secretar de stat, Ioana Lazăr - secretar general al Ministerului Educaţiei şi alt reprezentant al acestuia.
Elevilor li s-au adus promisiuni vagi şi li s-a spus că niciuna dintre problemele ridicate de ei nu ţine de Ministerul Educaţiei şi că vina este în totalitate a consiliilor judeţene. Aceştia au declarat că operatorii de transport şi-au primit banii pe abonamentele eliberate, se arată în comunicat.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Vom ataca în instanţă Hotărârea de Guvern nr. 1337/2023, hotărâre ilegală, pentru ca elevii să nu abandoneze şcoala", se precizează în comunicat.
"Am crezut că doamna ministru va veni să discute cu noi, eleve navetiste, despre problemele pe care le întâmpinăm încă de la începutul anului şcolar, din dorinţa de a ajunge la şcoală. Cred că nu era la muncă, altfel nu îmi explic de ce nu a dorit să ne asculte. Reprezentanţii ministerului ne-au spus că nu este datoria lor să rezolve problemele ridicate de noi, că asociaţia noastră din Constanţa vine numai să se plângă şi că ar trebui să ne preocupe altceva decât transportul. (...) Am rămas profund dezamăgită, atât din cauza absentării doamnei ministru, cât şi a afirmaţiilor intermediarilor săi, care ne-au spus că avem pretenţii prea mari când am cerut să vorbim cu doamna Ligia Deca. Noi doar vrem să ajungem la şcoală, nimic mai mult", a declarat Lorena Drăguşin, preşedinte AEC, citată în comunicat.
Iulia Băiaşu, preşedintele Asociaţiei Vâlcene a Elevilor, a afirmat că avea speranţa unei discuţii cu ministrul Ligia Deca.
"Credeam că astăzi o să se facă puţină lumină, chiar aveam speranţa că o să purtăm o discuţie deschisă cu doamna Ligia Deca. Am deschis subiectul sumelor forfetare care sunt acordate pentru zonele în care nu există un mijloc de transport public avizat pe acele rute, le-am cerut celor de la minister să caute o soluţie pentru elevii care sunt nevoiţi să facă autostopul, să meargă cu maşina proprie sau să apeleze la taxi. Răspunsul a fost fără speranţă - 'nu ţine de noi'. (...) Ni s-a spus că în luna februarie o să se asigure gratuitate tuturor judeţelor, respectiv elevilor. Dar ce se întâmplă până atunci? Îşi permit toţi elevii să scoată acele sume din buzunar? Mai putem oare să avem încredere în propunerile enunţate de cei de la minister?", a spus Iulia Băiaşu.
Elevii susţin că s-au săturat să fie ignoraţi de actualul ministru. "Este nevoie de un ministru al Educaţiei care să restabilească încrederea pe care părinţii, profesorii, Consiliile Judeţene, operatorii de transport şi elevii şi-au pierdut-o în sistem", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p
Bihor: Universitatea din Oradea organizează un simpozion internațional dedicat prevenirii burnout-ului
Universitatea din Oradea va găzdui, pe 24 noiembrie, un simpozion internațional dedicat prevenirii epuizării profesionale, stării de bine la locul de muncă și rolului leadershipului în organizații. 'Este un eveniment de anvergură internațională și cu un ridicat interes public prin tematica sa: tendințe legislative europene privind riscurile psihosoci
Consiliul Facultății de Drept a UAIC: Alexandru Toader, Tudorel Toader și Olga-Andreea Urdă nu vor mai preda
Universitatea ''Alexandru Ioan Cuza'' (UAIC) din Iași a anunțat că în Consiliul Facultății de Drept a fost luată decizia ca Tudorel Toader și lectorul universitar Olga-Andreea Urdă să nu mai susțină cursuri și evaluări la programele de licență și masterat, după arestarea preventivă a lectorului universitar Ionuț-Alexandru Toader.
Bihor: Dr. Meta Maria Rohde, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea
Universitatea din Oradea i-a acordat, luni, titlul de Doctor Honoris Causa dr. Meta Maria Rohde, o personalitate internațională în domeniul tehnologiilor de microunde și al electronicii de înaltă frecvență, cu o carieră remarcabilă la intersecția dintre cercetare, inovare tehnologică și antreprenoriat. Potrivit unui comunicat al Un
Mureș: Metode de accesare a conținutului audiovizual de către nevăzători și surzi, elaborate prin proiectul Erasmus+ AVTiA
O serie de practici pentru accesarea conținutului audiovizual de către persoanele cu deficiențe de auz și descrierea audio pentru nevăzători au fost elaborate în cadrul proiectului Erasmus+ AVTiA, implementat de UMFST Târgu Mureș, în colaborare cu parteneri din Italia, Spania și Serbia. ''Conferința 'AVTiA: Breaking Barriers, Open
VIDEO Dâmbovița: Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' Târgoviște, reabilitat cu fonduri europene nerambursabile de 35 de milioane de lei
Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' din Târgoviște beneficiază de lucrări ample de reabilitare cu fonduri europene nerambursabile în cuantum de 35 de milioane de lei, investiția urmând a fi finalizată până la începutul anului școlar următor, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Iași: UAIC reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară, după arestarea lui Alexandru Toader
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași își reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară și de menținere a calității procesului de învățământ, în contextul arestării preventive a fostului lector de la Facultatea de Drept, Alexandru Toader. Potrivit mesajului postat pe
VIDEO/ROBOFEST 2026: Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și 1.300 de roboți, așteptați la Politehnica București
Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în campusul Universității












