Bihor: Universitatea din Oradea, tot mai performantă în clasamentele internaţionale referitoare la domeniul sustenabilităţii
Universitatea din Oradea este tot mai performantă în domeniul sustenabilităţii, fiind pe locul 2 în România la capitolul măsuri şi politici "verzi" în clasamentul internaţional UI GreenMetric World University Ranking 2023.
Potrivit unui comunicat al Universităţii din Oradea, în acest clasament universitatea orădeană se clasează pe locul doi din cele 11 universităţi din România care sunt prezente în clasamentul naţional şi pe poziţia 508 la nivel internaţional.
"Acest clasament măsoară eforturile, politicile şi programele implementate pentru un campus verde şi sustenabilitatea mediului, folosind 39 de indicatori împărţiţi în 6 categorii (educaţie şi cercetare, energie şi schimbări climatice, infrastructură, transport, managementul deşeurilor, managementul apei). Universitatea din Oradea a obţinut cel mai mare punctaj la capitolul sustenabilitate şi schimbări climatice", a declarat rectorul Constantin Bungău, citat în comunicatul de presă.
Al doilea clasament care vizează sustenabilitatea şi care cuprinde şi Universitatea din Oradea este "QS Sustainability Ranking 2024", realizat de reputatul furnizor global de clasamente QS.
Universitatea din Oradea este în clasament alături de alte şapte universităţi din România, ocupând poziţia 1001 - 1050 la nivel mondial, respectiv locul 5 din ţară.
Ierarhizarea a urmărit trei criterii: impactul asupra mediului al universităţilor (prin programele academice, prin cercetare ştiinţifică şi prin implementarea mecanismelor şi politicilor asociate sustenabilităţii), impactul asupra societăţii (cu indicatori precum angajabilitatea absolvenţilor, reputaţia în societate şi parteneriatele cu industria, politici de egalitate etc.) şi guvernanţa ( mecanisme moderne şi eficiente de decizie, etică, transparenţă financiară şi implicarea studenţilor).
"Aceste clasamente reflectă rezultatele politicilor de investiţii şi proiectelor de succes ale universităţii din ultimii ani", a precizat rectorul Constantin Bungău.
Universitatea din Oradea face parte şi din alianţa europeană "EU Green", un consorţiu academic care îşi propune să transforme cele nouă universităţi componente în furnizoare de soluţii la provocări locale sau regionale.
Alianţa este finanţată de Agenţia Europeană pentru Educaţie şi Cultură şi derulează proiecte de educaţie, cercetare, internaţionalizare, acces, diversitate şi incluziune socială, management inovator sau antreprenoriat pentru sustenabilitate, AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator
Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de Est, aflată în expansiun
Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române
Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lec
Argeș: Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești
Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Șco
BIBLIOTECA AZI/Prahova: Biblioteca Șirna, cunoscută la nivel mondial - instituția cu un angajat care luminează o întreagă comunitate (GALERIE FOTO)
Niște cărți salvate dintr-o clădire aproape dărâmată și o tânără iubitoare de carte și pasionată de pictură, călăuzită de un spirit inovator și pe deplin dedicată menirii sale - cu aceste elemente a început povestea Bibliotecii Comunale Șirna din județul Prahova, o instituție care s-a bucurat de-a lungul anilor de recunoaștere nu doar locală și nați
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, intervenției și reintegrării soc
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global. Potriv
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' (UMFST) din Târgu Mureș și Universitatea din Klaipeda, Lituania, au pus, marți, bazele unui parteneriat academic strategic, în urma semnării unui Memorandum de Înțelegere de către rectorii celor două instituții, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. dr. Arturas Ra
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Autoritatea Națională pentru Cercetare - România, împreună cu Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare (DG RTD) a Comisiei Europene, organizează marți Dialogul Consolidat (Enhanced Dialogue), un eveniment dedicat stadiului actual al sistemului românesc de cercetare și inovare și direcțiilor de politică publică pentru perioada următoare.
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome
Politehnica București oferă sesiuni de pregătire gratuite la matematică, fizică, informatică
Politehnica București va oferi, începând cu 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire, pentru admitere, la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile se vor desfășura în format fizic. 'Pe 10 octombrie, începem pregătirile la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile sunt gratuite și se desfășoară fizic, î
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă
Studiu World Vision: Jumătate dintre liceeni cer mai multe competențe practice
Școala îi ajută pe copii să învețe, dar îi pregătește mai puțin pentru viața adultă, jumătate dintre liceeni solicitând mai multe competențe practice, relevă un studiu al World Vision România. Potrivit unui comunicat al organizației transmis luni AGERPRES, jumătate dintre liceeni spun că au nevoie de dezvoltarea competențelor prac











