Începe competiţia studenţilor pentru programul ''Kennedy Academy for Students''
Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education, îi invită pe studenţii români cu vârsta între 18 şi 27 de ani să candideze la programul "Kennedy Academy for Students".
Potrivit unui comunicat al Ambasadei Statelor Unite în România, transmis, luni, AGERPRES, ajuns la cea de-a V-a ediţie, programul este structurat în jurul subiectelor de democraţie, educaţie civică şi participare activă în comunitate şi va avea loc în perioada 20-24 februarie 2024 la Bucureşti.
Deşi sectorul ONG din România a crescut în ultimele decenii, mediul în care activează suferă în continuare din cauza lipsei competenţelor de conducere. Acest program oferă unui număr de 15 participanţi şansa de a învăţa despre leadership şi implicare civică. Cu accent pe îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare în limba engleză şi promovarea valorilor democratice, programul are ca scop dezvoltarea unor lideri activi în sfera civică, care pot aduce schimbări pozitive în comunitate. Participarea la acest program este gratuită, urmând ca 15 tineri să fie selectaţi printr-un proces de aplicare online. Studenţii vor avea parte de workshop-uri, ateliere şi vizite instituţionale. Ediţia a V-a a Kennedy Academy va include şi o componentă online, derulată anterior desfăşurării programului, cu formatori din SUA.
Kennedy Academy for Students este dedicat studenţilor "vizionari şi creativi", care vor să dea naştere "unor schimbări tangibile" în organizaţiile/comunităţile din care fac parte. La sfârşitul programului, aceştia vor avea şansa să împărtăşească noile cunoştinţe cu alţi studenţi, colegi şi profesori şi să pună în practică propriile idei, prin realizarea unor proiecte civice locale în organizaţiile sau comunităţile din care provin, prevede comunicatul.
Competiţia este deschisă tinerilor care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative: au cetăţenie română; sunt actualmente studenţi, masteranzi sau doctoranzi în mediul rural sau urban, la orice profil de studiu; au minim 18 ani şi maxim 27 de ani împliniţi în momentul începerii programului (20 februarie 2024); sunt înscrişi într-o asociaţie studenţească din România/ONG; au cel puţin un nivel mediu de cunoştinţe în limba engleză; sunt creativi, implicaţi civic şi cu rezultate şcolare/universitare bune; demonstrează interes faţă de tematica programului; sunt dispuşi să organizeze cel puţin un proiect civic local în perioada februarie-martie 2024.
Cei interesaţi pot aplica online până la finalul zilei de 7 ianuarie 2024 pe https://forms.office.com/r/BUrKHTs8CC.
Informaţiile despre eveniment şi aplicaţia online sunt disponibile pe https://www.romania.americancouncils.org/kennedy-academy-for-students-ro. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri UE în valoare de 8,3 milioane de lei
Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' din Galați va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 8,3 milioane de lei, care prevede lucrări la clădire, amenajarea unui teren de sport și dotraea unității de învățământ cu instrumente muzicale, a anunțat, miercuri, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Contr
Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator
Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de Est, aflată în expansiun
Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române
Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lec
Argeș: Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești
Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Șco
BIBLIOTECA AZI/Prahova: Biblioteca Șirna, cunoscută la nivel mondial - instituția cu un angajat care luminează o întreagă comunitate (GALERIE FOTO)
Niște cărți salvate dintr-o clădire aproape dărâmată și o tânără iubitoare de carte și pasionată de pictură, călăuzită de un spirit inovator și pe deplin dedicată menirii sale - cu aceste elemente a început povestea Bibliotecii Comunale Șirna din județul Prahova, o instituție care s-a bucurat de-a lungul anilor de recunoaștere nu doar locală și nați
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, intervenției și reintegrării soc
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global. Potriv
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' (UMFST) din Târgu Mureș și Universitatea din Klaipeda, Lituania, au pus, marți, bazele unui parteneriat academic strategic, în urma semnării unui Memorandum de Înțelegere de către rectorii celor două instituții, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. dr. Arturas Ra
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Autoritatea Națională pentru Cercetare - România, împreună cu Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare (DG RTD) a Comisiei Europene, organizează marți Dialogul Consolidat (Enhanced Dialogue), un eveniment dedicat stadiului actual al sistemului românesc de cercetare și inovare și direcțiilor de politică publică pentru perioada următoare.
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome
Politehnica București oferă sesiuni de pregătire gratuite la matematică, fizică, informatică
Politehnica București va oferi, începând cu 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire, pentru admitere, la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile se vor desfășura în format fizic. 'Pe 10 octombrie, începem pregătirile la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile sunt gratuite și se desfășoară fizic, î
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă












