logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Bihor: Monica Lovinescu, evocată de universitarii orădeni, la 100 de ani de la naştere

Image

La centenarul naşterii Monicăi Lovinescu (19 noiembrie 1923 - 20 aprilie 2008), universitarii orădeni au evocat viaţa şi activitatea acesteia, atât în planul luptei anticomuniste, cât şi cel istoric, al jurnalismului cultural şi literar, într-o întâlnire cu studenţi şi cadre didactice care s-a desfăşurat în Biblioteca Universităţii din Oradea, ce adăposteşte cea mai mare parte din fondul de carte al familiei Lovinescu-Ierunca.

"Mă bucur că acest eveniment are loc în Casa Cărţii, aici, în Biblioteca noastră, unde suntem responsabili pentru un fond de carte important. Este important pentru că personalităţile care l-au deţinut sunt importante. Monica Lovinescu poate fi analizată de către specialişti ca şi critic literar, dar cred că se va vorbi mai mult despre ceea ce a însemnat istoria nevăzută, auzită, a unei perioade umbrite pentru ţara noastră, pe care am trăit-o. Cei tineri nu o cunosc... şi Doamne fereşte să mai revină. Erau oameni care militau pentru lucruri simple: democraţie, libertate, care nu se puteau obţine într-un regim totalitar", a spus, în cuvântul său, rectorul Constantin Bungău.

Prorectorul Sorin Şipoş a subliniat că este "un moment cu totul special", pentru "a evoca memoria şi generozitatea intelectuală a unei personalităţi remarcabile", un spirit care şi-a asumat "propriul destin, chinuit, pus în slujba luptei anticomuniste", o voce care a încercat, după anul 1947, să arate că nu toţi românii acceptă regimul comunist şi că nu sunt toţi colaboratori.

El a subliniat că memoria Monicăi Lovinescu va rămâne vie în universitatea orădeană atâta vreme cât va exista această instituţie academică, care găzduieşte din anul 2010 cele peste 14.500 de publicaţii donate din biblioteca familiei Lovinescu-Ierunca.

"Această donaţie a fost intermediată de academicianul Nicolae Manolescu, dar şi de alţi oameni, printre care şi distinsul profesor Ion Simuţ, care i-a cunoscut personal, i-a publicat în numeroase numere ale revistei Familia, deci această donaţie nu s-a făcut pe un teren necunoscut. Noi astăzi încercăm să punem în valoare acest fond de carte şi avem chiar o teză de doctorat, a colegei noastre Anarela Chiş, care moderează această conferinţă", a punctat Sorin Şipoş.

Vocea Monicăi Lovinescu a putut fi auzită apoi, aşa cum a fost ea imortalizată într-o înregistrare de la "Europa Liberă", realizată în ianuarie 1989, povestind despre agresiunea fizică pe care a suferit-o pe 18 noiembrie 1977, cu o zi înainte de ziua sa de naştere şi în ajunul sosirii lui Paul Goma. Potrivit acesteia, atentatul fusese ordonat de la cel mai înalt nivel, de către însuşi Nicolae Ceauşescu, care ar fi vrut nu să o omoare, ci să o lase în stare de "legumă".

Decanul Facultăţii de Istorie a universităţii orădene, prof. univ. Gabriel Moisa, a vorbit despre Monica Lovinescu, "un simbol al rezistenţei anticomuniste" şi despre exilul românesc, "extrem de divizat, extrem de complicat şi alunecos", deoarece "lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi".

Conferenţiarul universitar Florin Ardelean a vorbit despre Revista Limite pe care Monica Lovinescu a scos-o la Paris, între anii 1969 şi 1986, iniţial de trei ori pe an, apoi de două ori pe an.

"A fost revista exilului românesc, una dintre cele mai importante, în care reuşea să spună adevărul despre viaţa culturală românească, nu numai despre scriitorii români, ci în general. Era foarte atentă, împreună cu Virgil Ierunca, la tot ce se întâmpla; analiza lună de lună revistele literare româneşti. Şi judecata ei era ascultată de toţi cei care în România erau preocupaţi de cultură sau de literatură. Sigur, revista nu ajungea în România, dar multe dintre articolele publicate erau citite la postul de radio Europa Liberă, în două emisiuni: fie în Actualitatea culturală românească, fie în Teze şi antiteze la Paris. Revista Limite este, în opinia mea, una dintre cele mai importante publicaţii din exil şi face parte, pe primul raft, aş spune, din istoria revistelor culturale româneşti", a declarat, pentru AGERPRES, scriitorul Florin Ardelean.

Universitatea din Oradea are o legătură specială cu cuplul Lovinescu-Ierunca datorită faptului că cea mai mare parte din biblioteca celor doi intelectuali români se află, din anul 2010, în fondul Bibliotecii Universităţii din Oradea. Toate volumele sunt ştampilate pe pagina de gardă cu menţiunea "Donaţie Monica Lovinescu - Virgil Ierunca" şi constituie o colecţie cu statut special în cadrul instituţiei.

"Pe lângă cărţi, avem şi numeroase discuri cu muzică simfonică, pe care Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, mari melomani, le-au adunat de-a lungul anilor, un patefon, ziare, reviste, inclusiv revista Limite, revista Luceafărul, scrisă de Mircea Eliade împreună cu Virgil Ierunca. Suntem foarte încântaţi şi ne mândrim cu această donaţie pe baza căreia am realizat lucrarea mea de doctorat numită 'Exilul românesc din perioada comunistă, reflectat în fondul bibliotecii de la Paris a familiei Monica Lovinescu - Virgil Ierunca'", a declarat, pentru AGERPRES, dr. Anarela Chiş.

Cărţile pot fi consultate doar la sala de lectură şi nu sunt împrumutate nimănui pentru lectură la domiciliu.

În holul bibliotecii, a fost organizată, joi, o expoziţie cu cărţi şi publicaţii editate în limba română, în anii exilului parizian, de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, aflate în biblioteca acestor "gropari ai comunismului", cum îi numea Gabriel Liiceanu.

Organizatorii evenimentului comemorativ sunt Biblioteca Universităţii din Oradea şi Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării a universităţii din Oradea. AGERPRES / (A - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 47

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 28-10-2026 17:24

Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'

Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă

Educatie - Stiinta 28-10-2026 14:14

Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii

Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte

Educatie - Stiinta 28-10-2026 13:44

Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene

Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p

Educatie - Stiinta 28-10-2026 09:50

Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013

Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția

Educatie - Stiinta 27-10-2026 16:55

Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M

Educatie - Stiinta 27-10-2026 15:52

Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei

Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat

Educatie - Stiinta 27-10-2026 15:46

Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea

Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p

Educatie - Stiinta 27-10-2026 11:10

Bihor: Universitatea din Oradea organizează un simpozion internațional dedicat prevenirii burnout-ului

Universitatea din Oradea va găzdui, pe 24 noiembrie, un simpozion internațional dedicat prevenirii epuizării profesionale, stării de bine la locul de muncă și rolului leadershipului în organizații. 'Este un eveniment de anvergură internațională și cu un ridicat interes public prin tematica sa: tendințe legislative europene privind riscurile psihosoci

Educatie - Stiinta 26-10-2026 18:14

Consiliul Facultății de Drept a UAIC: Alexandru Toader, Tudorel Toader și Olga-Andreea Urdă nu vor mai preda

Universitatea ''Alexandru Ioan Cuza'' (UAIC) din Iași a anunțat că în Consiliul Facultății de Drept a fost luată decizia ca Tudorel Toader și lectorul universitar Olga-Andreea Urdă să nu mai susțină cursuri și evaluări la programele de licență și masterat, după arestarea preventivă a lectorului universitar Ionuț-Alexandru Toader.

Educatie - Stiinta 26-10-2026 16:02

Bihor: Dr. Meta Maria Rohde, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea

Universitatea din Oradea i-a acordat, luni, titlul de Doctor Honoris Causa dr. Meta Maria Rohde, o personalitate internațională în domeniul tehnologiilor de microunde și al electronicii de înaltă frecvență, cu o carieră remarcabilă la intersecția dintre cercetare, inovare tehnologică și antreprenoriat. Potrivit unui comunicat al Un

Educatie - Stiinta 26-10-2026 15:44

Mureș: Metode de accesare a conținutului audiovizual de către nevăzători și surzi, elaborate prin proiectul Erasmus+ AVTiA

O serie de practici pentru accesarea conținutului audiovizual de către persoanele cu deficiențe de auz și descrierea audio pentru nevăzători au fost elaborate în cadrul proiectului Erasmus+ AVTiA, implementat de UMFST Târgu Mureș, în colaborare cu parteneri din Italia, Spania și Serbia. ''Conferința 'AVTiA: Breaking Barriers, Open

Educatie - Stiinta 26-10-2026 15:36

VIDEO Dâmbovița: Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' Târgoviște, reabilitat cu fonduri europene nerambursabile de 35 de milioane de lei

Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' din Târgoviște beneficiază de lucrări ample de reabilitare cu fonduri europene nerambursabile în cuantum de 35 de milioane de lei, investiția urmând a fi finalizată până la începutul anului școlar următor, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.

Educatie - Stiinta 26-10-2026 10:55

ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări

Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic

Educatie - Stiinta 24-10-2026 21:37

Iași: UAIC reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară, după arestarea lui Alexandru Toader

Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași își reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară și de menținere a calității procesului de învățământ, în contextul arestării preventive a fostului lector de la Facultatea de Drept, Alexandru Toader. Potrivit mesajului postat pe

Educatie - Stiinta 24-10-2026 18:16

VIDEO/ROBOFEST 2026: Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și 1.300 de roboți, așteptați la Politehnica București

Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în campusul Universității