Cercetător: ''Strămoşii noştri, dacii, nu consumau popcorn''; plantele viitorului şi tradiţii în contextul schimbărilor climatice
Topinamburul, Kivano de deşert, denumit şi pepenele jeleu, planta unicorn şi ginsengul indian sunt doar câteva dintre speciile de plante pe care Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Legumicolă (SCDL) Buzău le recomandă fermierilor pentru a le introduce în cultură, în contextul schimbărilor climatice şi al secetei, cercetătorul Elena Barcanu atrăgând atenţia că "strămoşii noştri, dacii, nu consumau popcorn", prin urmare "tradiţiile alimentare se pot schimba".
Prin intermediul unui proiect ADER, cercetătorii SCDL încearcă să răspundă nevoilor din agricultură cu privire la găsirea unor soluţii care să vină în sprijinul fermierilor ale căror culturi au fost afectate în ultimii ani de secetă. Oamenii de ştiinţă au dezvoltat proiecte pentru îmbunătăţirea unor specii precum bobul, mazărea, fasolea sau năutul care să reziste perioadelor lungi în care nu sunt înregistrate precipitaţii şi să ofere în acelaşi timp producţii satisfăcătoare.

"Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care se va confrunta omenirea în deceniile următoare. Conform datelor EUROSTAT, temperatura medie globală a înregistrat o creştere semnificativă după anul 2000, variind anual între 0,8 şi 1,2 grade Celsius faţă de perioada post-industrială. Europa, inclusiv România, a fost afectată şi mai sever, cu o creştere medie de 1,5 până la 2 grade Celsius în aceeaşi perioadă. Această creştere a temperaturii conduce la fenomene meteo extreme şi impredictibilitate, cu efecte negative majore asupra oamenilor şi mediului. EUROSTAT furnizează şi date despre pierderile economice legate de climă. Dacă în 1980, la nivel european, pierderile totale erau de aproape 3,5 miliarde de euro, în 2019 acestea erau de peste 13 miliarde de euro - concret, în aproape patru decenii, aceste pierderi au crescut de 3,75 ori. Efectele schimbărilor climatice au fost resimţite în mod deosebit în agricultură, care se dovedeşte a fi cel mai vulnerabil sector. În faţa acestei provocări, cercetătorii de la SCDL Buzău caută soluţii pentru a cultiva plante rezistente la secetă şi factori biotici. Un exemplu de proiect de succes în această direcţie este proiectul ADER demarat în anul 2019 şi finalizat în 2022, cu continuare planificată în perioada 2023-2026. Scopul acestui proiect a fost îmbunătăţirea şi diversificarea germoplasmei unor culturi legumicole, precum bobul, mazărea, topinamburul, fasolea, năutul şi lintea, pentru a obţine soiuri rezistente la factorii de stres biotic şi abiotic", a precizat, pentru AGERPRES, cercetătorul Elena Barcanu.

SCDL desfăşoară cercetări amănunţite cu privire la ameliorarea unor specii de plante exotice care ar putea fi introduse în cultura de masă românească pentru a le înlocui pe cele care sunt afectate de modificările climatice reprezentate de episoade prelungite de secetă, ploi torenţiale, stres termic datorat diferenţelor majore de temperatură dintre zi şi noapte sau dăunători.
"Printre aceste specii, topinamburul (Helianthus tuberosus) a reprezentat un caz de succes, demonstrând cea mai bună capacitate de adaptare la factorii abiotici. Topinamburul se dovedeşte a fi o plantă extrem de versatilă şi adaptabilă la condiţiile de mediu aspre. Planta prezintă rezistenţă remarcabilă la stresul hidric, putând supravieţui atât în condiţii de exces de apă, cât şi în lipsa acesteia. De asemenea, topinamburul prezintă o toleranţă remarcabilă la temperaturi extreme, suportând atât îngheţul cât şi canicula. Tulpinile sale înalte şi lemnoase îi conferă rezistenţă la stresul vântului, ceea ce îl face o alegere potrivită pentru zonele cu vânt puternic.O altă caracteristică deosebită a topinamburului este adaptabilitatea sa la solurile sărăturate şi sărace în substanţe nutritive. Planta se dezvoltă bine în soluri cu conţinut ridicat de metale grele sau nitriţi, ceea ce o face o alegere viabilă pentru zonele cu soluri dificile. În ceea ce priveşte stresul biotic, topinamburul prezintă o rezistenţă sporită la boli şi dăunători, fiind o alegere potrivită pentru cultivarea ecologică. Singura vulnerabilitate notabilă a acestei plante este în faţa atacurilor de şoareci de câmp", a declarat Elena Barcanu.
Printre speciile asupra cărora cercetătorii şi-au îndreptat atenţia se numără mai numără Kivano din deşertul Kalahari, ginseng sau planta unicorn.

"Pe lângă topinambur, la Laboratorul de Genetică, Ameliorare şi Conservarea Biodiversităţii se află în perioada de aclimatizare şi alte specii adaptate la secetă, cum ar fi Cucumis metuliferus şi Proboscidea parviflora, originare din zonele de deşert. Kiwano provine din deşertul Kalahari şi mai este denumit castravetele cu ţepi sau pepene jeleu (Cucumis metuliferus). Această specie este rustică, rezistentă la secetă şi fructele sale au o perioadă de păstrare de până la un an de zile. Din păcate, singurul dezavantaj al acestei specii este că în ţara noastră se comportă ca o plantă tardivă şi poate fi cultivată cu succes doar în spaţii protejate. De aceea, avem în prezent în studiu o nouă specie, în curs de aclimatizare, Kiwano de Zambia, o plantă care are o perioadă de înflorire şi fructificare mult mai rapidă, astfel că ea ar putea fi cultivată şi în câmp deschis. Proboscidea parviflora sau planta unicorn este rezistentă la secetă şi are toleranţă la solurile sărace. Frunzele şi fructele sale pot fi consumate, având un gust asemănător cu spanacul şi pot fi utilizate în diverse preparate culinare. Un alt atu al acestei specii este că atrage polenizatorii şi susţine astfel biodiversitatea în grădini şi ecosistemele naturale. Totodată, este şi o specie decorativă, fructele sale unice, ce se aseamănă cu un corn aduc farmec în peisaj. Withania somnifera cunoscută şi sub numele de Ashwagandha sau ginseng indian este o altă plantă studiată pentru toleranţa sa la secetă, contribuind la diversificarea opţiunilor de culturi adaptate la schimbările climatice. Planta este recunoscută la nivel mondial ca plantă cu proprietăţi adaptogene, antiinflamatorii şi antioxidante", mai arată cercetătorul.

Cu toate că, la prima vedere, speciile exotice care ar putea fi introduse în cultura de masă ar putea ridica semne de întrebare din partea agricultorilor, specialiştii atrag atenţia că, de-a lungul vremii, tradiţiile alimentare s-au schimbat, fie determinate de factorii climatici, fie din cauza unor modificări care au afectat mediul înconjurător.

"Precizez că pe măsură ce schimbările climatice continuă să afecteze mediul şi resursele, este esenţial să ne adaptăm şi să căutăm alternative pentru a asigura securitatea alimentară şi protecţia mediului. Posibil ca multe din plantele enumerate să fie un element de noutate şi care să difere de tradiţiile noastre alimentare prezente, dar să nu uităm că strămoşii noştri, dacii, nu consumau popcorn (floricele de porumb) şi mămăligă, iar brânza nu era savurată alături de roşii (tomate). De aceea este important să ştim că tradiţiile alimentare se pot schimba, iar eforturile noastre de cercetare şi dezvoltare continuă să ofere soluţii sustenabile şi viabile pentru viitor", atrage atenţia cercetătorul. AGERPRES/(AS - autor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa fotografiilor: Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Legumicolă Buzău
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu
Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare
Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p
Bihor: Universitatea din Oradea organizează un simpozion internațional dedicat prevenirii burnout-ului
Universitatea din Oradea va găzdui, pe 24 noiembrie, un simpozion internațional dedicat prevenirii epuizării profesionale, stării de bine la locul de muncă și rolului leadershipului în organizații. 'Este un eveniment de anvergură internațională și cu un ridicat interes public prin tematica sa: tendințe legislative europene privind riscurile psihosoci
Consiliul Facultății de Drept a UAIC: Alexandru Toader, Tudorel Toader și Olga-Andreea Urdă nu vor mai preda
Universitatea ''Alexandru Ioan Cuza'' (UAIC) din Iași a anunțat că în Consiliul Facultății de Drept a fost luată decizia ca Tudorel Toader și lectorul universitar Olga-Andreea Urdă să nu mai susțină cursuri și evaluări la programele de licență și masterat, după arestarea preventivă a lectorului universitar Ionuț-Alexandru Toader.
Bihor: Dr. Meta Maria Rohde, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea
Universitatea din Oradea i-a acordat, luni, titlul de Doctor Honoris Causa dr. Meta Maria Rohde, o personalitate internațională în domeniul tehnologiilor de microunde și al electronicii de înaltă frecvență, cu o carieră remarcabilă la intersecția dintre cercetare, inovare tehnologică și antreprenoriat. Potrivit unui comunicat al Un
Mureș: Metode de accesare a conținutului audiovizual de către nevăzători și surzi, elaborate prin proiectul Erasmus+ AVTiA
O serie de practici pentru accesarea conținutului audiovizual de către persoanele cu deficiențe de auz și descrierea audio pentru nevăzători au fost elaborate în cadrul proiectului Erasmus+ AVTiA, implementat de UMFST Târgu Mureș, în colaborare cu parteneri din Italia, Spania și Serbia. ''Conferința 'AVTiA: Breaking Barriers, Open
VIDEO Dâmbovița: Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' Târgoviște, reabilitat cu fonduri europene nerambursabile de 35 de milioane de lei
Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' din Târgoviște beneficiază de lucrări ample de reabilitare cu fonduri europene nerambursabile în cuantum de 35 de milioane de lei, investiția urmând a fi finalizată până la începutul anului școlar următor, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.












