Cluj: Peste 20.600 de candidaţi, înscrişi la UBB în prima sesiune de admitere
Peste 20.600 de candidaţi şi-au depus dosarele de înscriere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în sesiunea de vară a admiterii în anul universitar 2023 - 2024, majoritatea având mai multe opţiuni în ceea ce priveşte specializările, fapt care creşte de câteva ori numărul candidaturilor şi concurenţa pentru locurile scoase la concurs de facultăţile UBB, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.
Numărul dosarelor depuse pentru studiile de licenţă a ajuns la 15.948, dintre care 13.581 vizează studiile de licenţă cu frecvenţă, iar 2.097 sunt pentru studiile în sistem de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă. Numărul absolvenţilor de facultate care au decis să-şi continue studiile alegând programele de master oferite de UBB se ridică la 4.686.
La nivel licenţă, cea mai căutată facultate a fost, în această sesiune de admitere, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - cu 2.831 de dosare, urmată de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, unde au fost depuse 2.602 dosare, Facultatea de Matematică şi Informatică - 1.700 de dosare depuse, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, care a avut 1.677 de candidaţi la studiile de licenţă, respectiv Facultatea de Drept - unde au fost depuse 1.159 de dosare de înscriere şi Facultatea de Istorie şi filosofie, cu 1.020 de candidaţi pentru studiile de licenţă.
Cele mai căutate specializări de master au fost, în acest an, cele ale Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei (984 de dosare de înscriere depuse), urmate de cele ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (913 candidaţi) şi ale Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (618 candidaţi).
Pentru admiterea în anul universitar 2023 - 2024, UBB a pus la dispoziţia candidaţilor 5.298 de locuri bugetate destinate absolvenţilor de liceu, 10.892 de locuri în regim cu taxă şi 2.980 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă, respectiv 3.627 de locuri la buget şi 6.284 de locuri la taxă pentru studiile de master. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri UE în valoare de 8,3 milioane de lei
Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' din Galați va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 8,3 milioane de lei, care prevede lucrări la clădire, amenajarea unui teren de sport și dotraea unității de învățământ cu instrumente muzicale, a anunțat, miercuri, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Contr
Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator
Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de Est, aflată în expansiun
Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române
Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lec
Argeș: Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești
Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Șco
BIBLIOTECA AZI/Prahova: Biblioteca Șirna, cunoscută la nivel mondial - instituția cu un angajat care luminează o întreagă comunitate (GALERIE FOTO)
Niște cărți salvate dintr-o clădire aproape dărâmată și o tânără iubitoare de carte și pasionată de pictură, călăuzită de un spirit inovator și pe deplin dedicată menirii sale - cu aceste elemente a început povestea Bibliotecii Comunale Șirna din județul Prahova, o instituție care s-a bucurat de-a lungul anilor de recunoaștere nu doar locală și nați
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, intervenției și reintegrării soc
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global. Potriv
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' (UMFST) din Târgu Mureș și Universitatea din Klaipeda, Lituania, au pus, marți, bazele unui parteneriat academic strategic, în urma semnării unui Memorandum de Înțelegere de către rectorii celor două instituții, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. dr. Arturas Ra
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Autoritatea Națională pentru Cercetare - România, împreună cu Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare (DG RTD) a Comisiei Europene, organizează marți Dialogul Consolidat (Enhanced Dialogue), un eveniment dedicat stadiului actual al sistemului românesc de cercetare și inovare și direcțiilor de politică publică pentru perioada următoare.
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome
Politehnica București oferă sesiuni de pregătire gratuite la matematică, fizică, informatică
Politehnica București va oferi, începând cu 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire, pentru admitere, la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile se vor desfășura în format fizic. 'Pe 10 octombrie, începem pregătirile la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile sunt gratuite și se desfășoară fizic, î
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă












