Banca de Resurse Genetice şi Vegetale: Stresul termic şi oscilaţiile de temperatură afectează grav lumea plantelor
Perioadele caniculare şi oscilaţiile de temperatură afectează sub diferite forme lumea vegetală, maturarea forţată, degradarea polenului şi arsurile solare fiind doar câteva dintre fenomenele mai puţin cunoscute care provoacă pagube în culturile agricole, în grădini şi dăunează plantelor decorative din locuinţe, atrage atenţia Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale (BRGVLFPAM) Buzău.
În ultimele zile, temperaturile au depăşit 35 de grade Celsius, prag critic peste care anumite culturi agricole pot fi afectate. Seceta este una dintre cauzele pentru care culturile se usucă şi devin neproductive. Cercetătorii vorbesc însă despre mult mai multe fenomene care au loc atunci când se instalează stresul termic sau sunt înregistrate oscilaţii de temperatură de până la 30 de grade Celsius, între valorile înregistrate pe timp de zi şi cele din timpul nopţii.

Foto: (c) Florin ZAFIU / AGERPRES
"Temperaturile ridicate şi arşiţa afectează mult plantele, iar pagubele produse de stresul termic sunt foarte mari. În primul rând, provoacă maturarea forţată a plantelor. Din cauza stresului, plantele se maturează mai repede şi avem pierderi mari la producţie şi de calitate. Avem de-a face cu fenomenul de piticire al plantelor din cauza stresului, ce este grav că după piticire apare şi fenomenul de uscare şi mor. Avem iarăşi fenomenul de arsură solară, fenomen care acum se manifestă din plin. Arşiţa şi duritatea razelor solare atacă dur ţesuturile tinere şi provoacă uscarea totală a plantelor sau a fructelor. Avem probleme din cauza temperaturilor ridicate cu polenizarea. Ştim că de la 32 de grade polenul nu mai este viabil şi atunci plantele, nefiind polenizate, nu mai rodesc. Avem dezechilibre mari de nutriţie pentru că, atunci când avem temperaturi mari, plantele nu mai au capacitatea de a absorbi din sol substanţele nutritive şi apar carenţe, în special de calciu. Vedem multe fructe cu pete brune-cafenii generate de lipsa de calciu. Nu mai vorbesc de apariţia bolilor şi a dăunătorilor care sunt foarte agresivi la temperaturi ridicate. Nici tratamentele nu dau mereu rezultate pentru că temperaturile ridicate volatilizează partea activă. Am avut aici în seră diferenţă între zi şi noapte de aproape 30 de grade, ziua 39 de grade şi 11 grade noaptea", a declarat, pentru AGERPRES, directorul BRGVLFPAM, Costel Vânătoru.
Pentru a proteja culturile mari de arşiţă, directorul Băncii de Resurse Genetice precizează că este nevoie de o infrastructură generoasă care să includă, pe lângă sisteme de irigaţii, bazine de apă şi perdele agroforestiere.
"Vorbim de perdelele agroforestiere necesare şi ar trebui rapid implementate pentru că ajută la protejarea culturilor, la menţinerea umidităţii, opresc vânturile puternice. Apoi rezerve de apă, noi vorbim de sisteme de irigaţii, însă atunci când avem nevoie de apă şi regimul hidric este deficitar, Dunărea scade, avem nevoie de apă chiar şi când sunt interdicţii să foloseşti apa pentru că pui în pericol alimentarea cu apă a populaţiei şi atunci se impune să ai rezerve cu apă, acumulări mari de apă", a precizat directorul Băncii de Resurse Genetice.
Plantele cultivate în grădini sunt la fel de expuse, cu toate că, în general, sunt mai uşor de monitorizat. Nu sunt ferite de razele puternice ale soarelui şi atunci se recomandă instalarea unor plase de umbrire.
"Sigur, în grădină ar trebui să intervenim cu plase de umbrire pentru că în grădină, de regulă, cultivăm plante mai sensibile, le irigăm, iar dacă avem posibilitatea să montăm plase de umbrire, le-am proteja mai bine pentru că acestea atenuează duritatea razelor solare. Protejează plantele de vânt, de grindină. În ţări dezvoltate, majoritatea culturilor s-au mutat în sere, chiar suprafeţe mari pomicole sunt acoperite cu plase de umbrire, plase antigrindină, chiar şi anumite soiuri de viţă de vie sunt cultivate în sere şi solarii", a subliniat Costel Vânătoru.
Căldura şi-a făcut loc şi în apartamente, iar florile resimt stresul termic destul de puternic. Aerisirea camerelor ar putea salva plantele decorative de la uscare.
"Dacă ştim că avem o plantă cu o nevoie mai mare de apă, folosim mai multă apă, dacă avem o plantă iubitoare de lumină, trebuie să îi oferim lumină. Atunci când avem în apartament un deficit de lumină, atunci apare fenomenul de alungire al plantei. Atunci venim cu mai puţină apă să o menţinem în echilibru. Avem o problemă faţă de stresul termic. Ar fi bine să ventilăm apartamentul. Chiar dacă noi cultivăm aceste plante în apartament, în balcon, în mediile acestea închise trebuie să avem grijă să asigurăm aerisirea zilnică. Au nevoie de o ventilaţie bună, pe lângă lumină şi apă. De obicei sunt plante care rezistă mai mult la căldură, cactuşii, aloe vera, dar nu trebuie să uităm de plantele tradiţionale, varietăţile clasice de muşcată, indruşaim sau busuioc", a conchis cercetătorul din cadrul Băncii de Resurse Genetice Vegetale. AGERPRES/(A - autor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu
Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare
Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p
Bihor: Universitatea din Oradea organizează un simpozion internațional dedicat prevenirii burnout-ului
Universitatea din Oradea va găzdui, pe 24 noiembrie, un simpozion internațional dedicat prevenirii epuizării profesionale, stării de bine la locul de muncă și rolului leadershipului în organizații. 'Este un eveniment de anvergură internațională și cu un ridicat interes public prin tematica sa: tendințe legislative europene privind riscurile psihosoci
Consiliul Facultății de Drept a UAIC: Alexandru Toader, Tudorel Toader și Olga-Andreea Urdă nu vor mai preda
Universitatea ''Alexandru Ioan Cuza'' (UAIC) din Iași a anunțat că în Consiliul Facultății de Drept a fost luată decizia ca Tudorel Toader și lectorul universitar Olga-Andreea Urdă să nu mai susțină cursuri și evaluări la programele de licență și masterat, după arestarea preventivă a lectorului universitar Ionuț-Alexandru Toader.
Bihor: Dr. Meta Maria Rohde, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea
Universitatea din Oradea i-a acordat, luni, titlul de Doctor Honoris Causa dr. Meta Maria Rohde, o personalitate internațională în domeniul tehnologiilor de microunde și al electronicii de înaltă frecvență, cu o carieră remarcabilă la intersecția dintre cercetare, inovare tehnologică și antreprenoriat. Potrivit unui comunicat al Un
Mureș: Metode de accesare a conținutului audiovizual de către nevăzători și surzi, elaborate prin proiectul Erasmus+ AVTiA
O serie de practici pentru accesarea conținutului audiovizual de către persoanele cu deficiențe de auz și descrierea audio pentru nevăzători au fost elaborate în cadrul proiectului Erasmus+ AVTiA, implementat de UMFST Târgu Mureș, în colaborare cu parteneri din Italia, Spania și Serbia. ''Conferința 'AVTiA: Breaking Barriers, Open
VIDEO Dâmbovița: Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' Târgoviște, reabilitat cu fonduri europene nerambursabile de 35 de milioane de lei
Liceul ''Ion Heliade Rădulescu'' din Târgoviște beneficiază de lucrări ample de reabilitare cu fonduri europene nerambursabile în cuantum de 35 de milioane de lei, investiția urmând a fi finalizată până la începutul anului școlar următor, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.












