REPORTAJ ''Odiseea'' candidatului la liceu: Ce mai freamăt, ce mai zbucium...
Elevii sunt familiarizaţi cu "Scrisoarea a III-a" de Eminescu încă din şcoala primară, dar "freamătul" şi "zbuciumul" admiterii la liceu le resimt abia în gimnaziu, unde se duc lupte mai aprige decât la Rovine pentru un "loc bun", încă din clasa a V-a.
Un amalgam de sentimente, cu frici, uneori nejustificate, cu ambiţii, cu aspiraţii, peste care se suprapun ameninţările părinţilor de tipul "nu vei intra la un liceu bun!", îi năpădesc pe toţi elevii cărora nu le este indiferentă unitatea de învăţământ la care vor studia şi viitorul lor. Atât cât înţeleg ei din această noţiune de viitor, oarecum abstractă la vârsta adolescenţei în care doar prezentul contează. Şi peste toate acestea se suprapun factori externi cu puternice influenţe asupra psihicului, cum ar fi pandemia, modificările de regulamente impuse în timpul ultimului an de gimnaziu sau greva profesorilor.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Şi pentru că teama de a nu intra la un liceu bun este conştientizată în primul rând de părinţi, sunt foarte multe cazurile în care pregătirea suplimentară începe chiar din clasa a V-a.
"La Matematică şi la Română noi am început din clasa a V-a. Nu aveam cum să ne bazăm doar pe ceea ce se predă la clasă. Ştii cum e la clasă - profesorul vine, predă, dar nu stă să vadă dacă înţelege al tău ceva", explică Natalia, mama lui Robert, elev la o şcoală bine văzută din centrul Bucureştiului, aflată între primele după notele obţinute de elevi la Evaluarea Naţională. Şcoală la care bătălia pentru înscriere este una acerbă, unde copii chiar şi din Corbeanca, Pipera sau Berceni vin să studieze, beneficiind de carenţele sistemului care permit "mutaţiile" părinţilor din cărţile de identitate, la o adresă din apropierea unităţii de învăţământ.
În ciuda renumelui, şcoala pare însă să nu facă faţă procesului de înţelegere a elevului. Pentru că a fost nevoie ca Natalia să contribuie, conform unor calcule, care implică taxa de 100 de lei meditaţia la Română şi 120 la Matematică, timp de patru ani, cu aproximativ 8.800 de lei pe an, adică 7.000 de euro pe perioada gimnaziului. I-am simţit stânjeneala şi am evitat să îi reamintesc că învăţământul este gratuit în România.
Dar în procesul de completare a cunoştinţelor elevilor prin meditaţii intervine însă şi un factor care ţine mai mult de etica "dascălului", aşa cum s-a împământenit în ultima vreme să fie numit profesorul. Pentru că se pune întrebarea: cât de obiectiv putea fi profesorul de Matematică în notarea colegului lui Robert la clasă, de vreme ce mama acestuia devenise client al meditaţiilor private date de dascăl? "'Păi, mami, cum să nu aibă X numai 10 la Mate? Tu ştii cu cine face meditaţii? Cu profu de mate!'. Asta mi-a spus Robert când l-am certat anul trecut că a venit cu un 7 la Matematică şi i l-am dat exemplu pe colegul lui de bancă. Şi nu am mai avut ce să îi spun. Credeţi că dacă sunt mici ei nu înţeleg cum stau lucrurile sau că nu vorbesc între ei?", explică Natalia.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Se poate spune că actuala generaţie de absolvenţi de gimnaziu a fost una "de sacrificiu", chiar dacă termenul este des întâlnit şi poate uşor prăfuit. Iar cel mai greu le-a fost copiilor, în ceea ce priveşte procesul de aprofundare a materiei, în perioada pandemiei de COVID-19. "Păi gândeşte-te un pic - al meu a intrat în toamna lui 2019, în primăvară, în 2020, deja era acasă în online că venise pandemia. Deci, clasa a V-a a stat-o jumătate acasă. Apoi, clasa a VI-a, când l-am prins eu că se uita pe carte când îl asculta profa de română în online, a stat-o cu totul acasă. Abia în clasa a VII-a s-a dus la şcoală, cu măşti, distanţare şi toate celelalte. Păi oricâtă meditaţie băgam eu în el cum să reuşească să facă faţă? Şi asta la oraş, în Bucureşti, unde oricum ai nişte condiţii, dar mă gândesc la copiii ăia de la ţară, ce au prins ei?", afirmă un părinte de la o altă şcoală din Capitală.
În total, 35 de săptămâni din procesul de educaţie a generaţiei 2019 - 2023 a fost afectat de pandemia de COVID-19.
Iar problemele celor care au terminat gimnaziul nu s-au încheiat odată cu pandemia. Pentru că, la începutul clasei a VIII-a, au aflat că pentru admiterea în liceu nu se mai iau în considerare mediile celor patru ani de gimnaziu, aşa cum se procedase până atunci. Regulile au fost schimbate în timpul jocului. Şi, "colac peste pupăză", la final de an a venit şi greva profesorilor. "Aici să ştii că a fost un avantaj pentru cei de clasa a VIII-a. Bine, pentru cei interesaţi să înveţe, vorbesc. Pentru că au avut avantajul ca fix înaintea Evaluării Naţionale să nu mai fie obligaţi să se ducă la şcoală şi să poată să tocească la Matematică şi Română", spune acelaşi părinte.
*** "Loteria" Evaluării Naţionale
Febra Evaluării Naţionale s-a accentuat cu doar câteva săptămâni înainte de data susţinerii examenelor, când profesorii au intrat în grevă. "Se ţin sau nu se ţin examenele? Se îngheaţă anul? Şi copiii ce fac, cum intră la liceu dacă profesorii sunt în grevă?" Grupurile de WhatsApp ale părinţilor s-au încins, aproape atinseseră cota de fierbere. Ce se întâmpla cu viitorul copiilor lor în care investiseră atâta încă din prima clasă de gimnaziu? În acelaşi timp, orele de meditaţii continuau.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
"Să ştii că multe lucruri nu au fost în regulă nici cu greva asta a profesorilor. Păi la noi în clasă erau copii care mergeau la şcoală în timpul grevei şi făceau meditaţii cu profesoara de Matematică. Deşi era în grevă şi nu susţinea orele de curs, meditaţiile cu elevii din clasa băiatului meu s-au ţinut la şcoală. Asta nu mi s-a părut deloc corect, adică înţeleg că eşti în grevă, îţi înţeleg neajunsurile, dar meditaţiile le puteai ţine. Şi nu mă refer la legalitatea acestor meditaţii, ca principiu vorbesc", susţine Natalia.
"Oare ne pică mesajul textului liric anul ăsta? Că nu a mai picat de patru - cinci ani? Dar la Mate ne-o da trunchiul de piramidă sau corpul rotund? Că nici astea nu au mai fost de mult timp". Elevii, şi ei reuniţi pe aceeaşi aplicaţie WhatsApp, în grupuri separate de cele ale părinţilor, aveau griji diferite. Şi poate justificate pentru mulţi dintre ei, pentru că "loteria Evaluării Naţionale" începe fix cu subiectele care urmau "să pice".
"Ştii care cred eu că e marea problemă cu admiterea asta la liceu? Sunt prea multe variabile, e un fel de loterie. Păi în primul rând contează ce subiecte le pică, pentru că poate face diferenţa. Nu mai iau în calcul limbajul greoi folosit în cerinţele exerciţiilor. Contează apoi cine corectează lucrarea. Dacă pici pe un profesor blazat sau poate nemulţumit de rezultatul grevei e posibil să nu ieşi bine. La Română, iar, nu mai zic, contează cum interpretează profesorul textul scris de elev, pentru că nu e Matematică, există o doză mare de subiectivism. Apoi contează dacă faci contestaţie sau nu la rezultatul primit şi, din nou, contează cine recorectează lucrările. Şi asta doar în ceea ce priveşte strict Evaluarea Naţională", explică un alt părinte. Şi nu prea am argumente să îl contrazic.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Iar rezultatele la testările naţionale pot produce adevărate drame în mintea unor copii care deja au trecut prin multe încercări în gimnaziu. Plânsete, orgolii, comparaţii, toate sunt la ordinea zilei. "Am tocit tot anul, am greşit doar 20 de sutimi la Română şi iau 9,40? Cine mi-a corectat lucrarea? Unde intru eu cu media asta? O să ajung la "Petru Poni" (un liceu din Bucureşti). Cam aşa au decurs ostilităţile în cazul unora care au decis să conteste rezultatele. Alţii au fost fără griji: "Ei, nu contează chiar atât de mult nota la evaluare. Eu intru unde pot şi mă mută mama la liceul la care e fratele meu, că e liceu bun. Păi eu de ce să-mi fac griji cu 8,30 când Rareş, cu 5,45, se lăuda azi pe grup că îl duce tatăl lui care lucrează la ANAF la orice liceu vrea el?". Sau aşa.
Au mai fost şi cazurile unor copii afectaţi psihic de problemele întâmpinate în timpul gimnaziului, care primesc în continuare tratament de specialitate, şi care s-au blocat în timpul examenelor, deşi ştiau rezolvarea subiectelor. În cazul unora, părinţii au decis să nu mai facă contestaţii, punând pe primul plan sănătatea copiilor.
Apoi hazardul continuă cu înregistrarea opţiunilor pentru liceele la care aspiră proaspătul absolvent. Opţiuni de care părinţii ţin cont sau nu. Pentru că "e mic, de unde să ştie el ce opţiuni să pună? Ce dacă e mai bun la Română? Îl înscriu la Mate-Info, nu vezi care e viitorul?" Dar mulţi elevi ştiu foarte bine ce se întâmplă în liceele la care aspiră: "Ăla e plin de manelişti, ăla e cu copii de bani gata şi o să-mi iau bullying patru ani, acolo nu mă duc că nu am notă, ăla e cu droguri, dincolo e prea departe, se învaţă după-amiază şi trebuie să trec printre blocurile alea până la metrou în fiecare seară şi mi-e frică".

Foto: (c) CONSTANTIN CIOBOATA/AGERPRES FOTO
"Apoi contează cum pui opţiunile, în ce ordine, contează câte opţiuni pui, contează şi mai mult câţi pun aceleaşi opţiuni ca tine. Dar contează rezultatele ultimilor ani? Habar nu am dacă va conta sau nu. Pentru că m-am uitat pe nişte documente care circulă pe toate grupurile de părinţi şi sunt nişte diferenţe foarte mari. Sunt licee la care s-a intrat în 2016 cu ultima notă 6 şi ceva, apoi 8 şi ceva, apoi 7, apoi aproape de 9. Ţii cont de ele? Sunt licee bune sau nu? Sau e doar o modă a anilor? Pentru că un punct diferenţă poate însemna câteva sute de candidaţi în ierarhie. Şi, ne întoarcem, au fost influenţate notele şi ierarhiile anilor trecuţi de dificultatea subiectelor? De aia îţi spun, sunt mult prea multe necunoscute în tot acest proces şi eu cred că e o loterie", continuă seria incertitudinilor părintele care face analogia admiterii la liceu cu o loterie.
"Ştii, eu am avut o problemă cu băiatul, care a fost dezamăgit de nota obţinută, am făcut contestaţie, a avut ghinionul sau norocul, cine ştie, ţinând cont de toate variabilele astea, să îi scadă notă după recorectare. Şi căzuse psihic, pur şi simplu mi s-a părut că nu îl mai scot la lumină, că nu e corect, că nu e corect. Ce să-i fac, să-i explic ce e corectitudinea sau să-l aduc cu picioarele pe pământ să-i spun că nu există? I-am dat şi eu să citească "Glossă" de Eminescu, chiar dacă e mic, e băiat deştept, chiar dacă nu e geniu şi s-a calmat. Vedem noi ce facem, mai departe, acum ne batem capul cu opţiunile", continuă părintele.
Tehnologia a suplinit în cazul de faţă şi carenţele din educaţia autorului, care aproape că uitase geniul lui Eminescu: "Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi şi nouă toate; / Ce e rău şi ce e bine / Tu te-ntreabă şi socoate; / Nu spera şi nu ai teamă, / Ce e val ca valul trece; / De te-ndeamnă, de te cheamă, / Tu rămâi la toate rece". AGERPRES/(AS - autor: Adrian Ţone, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: Interes crescut pentru studiile pedagogice la Slatina; Filiala Politehnicii și-a dublat locurile
Interesul pentru facultățile ce pregătesc profesori în învățământul primar și preșcolar a crescut, fapt reflectat la filiala Slatina a Universității de Știință și Tehnologie Politehnica București prin majorarea capacității de școlarizare în acest an la 145 de locuri, față de 60 de locuri în anul precedent, potrivit coordonatorul filialei slătine
Galați: Familii de ingineri cu tradiție de până la cinci generații, celebrate de Ziua Inginerului Român
Familii de ingineri gălățeni și brăileni, cu tradiții profesionale transmise din generație în generație și care, în unele cazuri, se întind până la cinci generații, vor fi prezentate, luni, la Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, în cadrul evenimentului 'Tradiția ingineriei: mai multe generații, o vocație', organizat cu pri
Mihai Dimian: Rezultatele testelor PISA sunt slabe, trebuie să spunem acest lucru fără ocolișuri
Rezultatele României la testele PISA din anul 2025 sunt slabe iar acest lucru trebuie spus 'fără ocolișuri', a declarat vineri ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Potrivit ministrului, rezultatul testului PISA aplicat în mare măsură acelei generații arată că 52% dintre elevi nu au obținut la matematică un scor pest
Buzău: Efectele drogurilor - prezentate liceenilor de un fost dependent care a consumat de la 13 ani
Zeci de liceeni din Buzău au participat, vineri, pentru prima dată la o întâlnire la care a luat parte un fost consumator de droguri, Ștefan Andrei, actual reprezentant al organizației Teen Challenge, care le-a vorbit deschis despre efectele nocive ale stupefiantelor și modul în care schimbă viața, precum și despre necesitatea comunității de a se im
Harghita: La Miercurea-Ciuc continuă Programul de educație financiară, susținut de municipalitate; sute de elevi sunt așteptați să participe
Programul 'Educație financiară, orientare în carieră și dezvoltare competențe' va continua la Miercurea-Ciuc și în acest an școlar, după ce Consiliul Local a aprobat, vineri, un acord de parteneriat cu Fundația SENS, care finanțează activitățile. Cursurile sunt gratuite și se adresează atât școlilor din Miercurea-Ciuc
Iași: Ministrul Educației, așteptat la deschiderea anului universitar la USV
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, este așteptat luni, la Iași, pentru a lua parte la festivitatea de deschidere a noului an universitar organizată de Universitatea de Științele Vieții 'Ion Ionescu de la Brad' din Iași (USV). Potrivit USV Iași, începând de la ora 11:00, în Aula Magna 'Haralamb Vasili
REPORTAJ/Vrancea: Robotica, din laboratorul de performanță către școli sau când elevii învață de la alți elevi
Într-o sală a Colegiului Național 'Alexandru Ioan Cuza' din Focșani, distanța dintre profesor și elev s-a redus, pentru câteva ore, la doar câțiva ani. Adolescenții echipei de robotică AICitizens, obișnuiți cu programarea, proiectarea 3D și competițiile, au devenit ei înșiși profesori pentru câțiva zeci de elevi de la mai multe ș
Mureș: Obligativitatea cunoașterii limbii minorităților și avizul politic pentru directorii de școli - eliminate după sesizarea CNCD
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Mureș a rectificat lista condițiilor impuse candidaților pentru funcțiile de director și director adjunct din școlile mixte, eliminând obligativitatea cunoașterii limbii minorităților și a avizului politic în unitățile care au un singur post de conducere, după sesizarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Buzău: Cinci primării sancționate în urma unor controale desfășurate în unitățile de învățământ
Cinci primării din județ au fost sancționate cu amenzi în valoare de 81.000 de lei și un avertisment, în urma unor controale desfășurate în unitățile de învățământ care au scos la iveală deficiențe referitoare la funcționarea fără autorizații de securitate la incendiu, lipsa autorizației sanitare sau a proiectului tehnic de securitate.
Ministerul Educației: Peste 36.000 de studenți din medii dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie-iulie, de burse sociale
Peste 36.000 de studenți din medii și grupuri dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie-iulie, de burse sociale acordate în cuantum întreg, a anunțat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit sursei citate, sprijinul a ajuns la studenți din 44 de instituții de învățământ superior de stat din țară,
ICDL Romania aduce în atenția profesorilor, directorilor și unităților de învățământ GhidAIEDU.ro
ICDL Romania readuce în atenția profesorilor, directorilor și unităților de învățământ GhidAIEDU.ro, resursa practică și gratuită lansată anul acesta pentru integrarea responsabilă a inteligenței artificiale în educație, în contextul în care 40% dintre elevii români de 15 ani folosesc cel puțin o dată pe săptămână chatb
Vâlcea: Copiii cu CES de la Centrul 'Andreea' vor fi relocați într-un spațiu de la fostul liceu ''Oltchim''
Cei 126 de copii cu cerințe educaționale speciale (CES) de la Centrul 'Andreea' din Râmnicu Vâlcea vor fi relocați pe perioada lucrărilor de reabilitare a imobilului în care acesta funcționează tot într-un spațiu din municipiu, au anunțat, miercuri, reprezentanții administrației publice locale. Potrivit sursei citate, municipali
Mureș: Parteneriat pentru dezvoltarea Spitalului Clinic Universitar, semnat între UMFST și West China Hospital
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a încheiat, miercuri, un parteneriat strategic de colaborare academică și clinică cu West China Hospital din cadrul Universității Sichuan, una dintre cele mai mari instituții spitalicești din China. Memorandumul de Î
Mureș: Buget de aproape 130 de milioane de lei pentru investiții în educație în municipiul reședință de județ
Municipiul Târgu Mureș a alocat în acest an un buget total de aproape 130 de milioane de lei pentru învățământ, destinat modernizării infrastructurii, dotării unităților de învățământ și reparațiilor curente, fiind realizate investiții semnificative pentru noul an școlar 2026-2027, au anunțat miercuri, în cadrul unei conferin
Galați: Peste 25 de ateliere în patru orașe, organizate de Universitatea 'Dunărea de Jos' în cadrul Nopții Cercetătorilor Europeni
Laboratoarele Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se deschid publicului pe 25 septembrie, când copii, elevi, studenți și adulți vor putea experimenta, alături de cercetători, știința din spatele medicinei, roboticii, imprimării 3D, arhitecturii navale sau criminalisticii, în cadrul Nopții Cercetătorilor Europeni, organizată simultan la Galaț












