logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Harghita: Patru şcoli nu se află în grevă; peste 4500 de angajaţi din învăţământ au întrerupt activitatea

Imagine din galeria Agerpres

Peste 4.500 de angajaţi din învăţământ din Harghita au întrerupt activitatea, luni, şi au intrat în grevă generală, existând şi patru şcoli în care niciun angajat nu se află în grevă.

Inspectorul şcolar general Demeter Levente a declarat, pentru AGERPRES, că la nivelul judeţului 4.671 angajaţi au intrat în grevă de de luni, dintre aceştia 3.564 fiind cadre didactice.

"Deci, dintre cadrele didactice, după ce am centralizat datele trimise de către şcoli, (...) avem un procent de aproape 73% la nivelul judeţului Harghita. Asta înseamnă că 3.564 de cadre didactice avem în grevă începând de azi", a spus Demeter Levente.

Acesta a mai precizat că, din datele primite, există şi patru şcoli unde niciun angajat nu a întrerupt activitatea, dar nu a făcut public numele acestora.

Inspectorul şcolar general a adăugat că, la nivelul judeţului, situaţiile privind prezenţa elevilor la şcoală sunt foarte diferite, în funcţie de procentajul angajaţilor care se află în grevă generală.

"Sunt mai multe situaţii, şcolile, oficial, n-au cum să interzică accesul copiilor la şcoală. Deci, dacă copiii se duc la şcoală, atunci, cumva, trebuie să fie supravegheaţi. Acum, depinde, pentru că avem şi unităţi unde avem aproape 100% sau chiar 100% prezenţa la grevă, acolo se poate realiza destul de greu supravegherea copiilor. Sigur, unde nu toată lumea este în grevă, acolo conducerea unităţii trebuie să rezolve acest aspect. (...) Acum nu avem noi date în care şcoli, în ce procentaj s-au dus copiii, elevii, mă gândesc că majoritatea a rămas acasă", a mai spus inspectorul şcolar general Demeter Levente. AGERPRES / (A - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 59

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 04-08-2026 15:39

Vâlcea: Împlinirea a 50 de ani de la producerea apei grele în România, marcată de cercetători la Biblioteca Județeană

Comunitatea științifică din Vâlcea sărbătorește la sfârșitul acestei săptămâni o jumătate de secol de la producerea, la fosta Uzină G din Râmnicu Vâlcea, a primelor cantități experimentale de apă grea în România, printr-un eveniment găzduit de Biblioteca Județeană Vâlcea și la care vor participa specialiști în dom

Educatie - Stiinta 04-08-2026 10:21

Numărul candidaților la titularizare care au luat note peste 7 a crescut cu 3,36% după rezolvarea contestațiilor

Numărul candidaților cu note peste 7 la proba scrisă a examenului de titularizare a crescut cu 3,36% după rezolvarea contestațiilor, a informat marți Ministerul Educației și Cercetării. Rezultatele finale înregistrate la proba scrisă (21 iulie) din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar au fost

Educatie - Stiinta 04-08-2026 05:15

Bucureștiul găzduiește prima Olimpiadă Internațională de Business și Finanțe

Bucureștiul găzduiește, în perioada 3 - 6 august, prima Olimpiadă Internațională de Business și Finanțe, în organizarea Centrului Român pentru Excelență în Economie. La competiție vor participa fizic 40 de elevi și 16 team leaders din opt țări: Grecia, Hong Kong, India, Japonia, Macao, Noua Zeelandă, Polonia și Rom&acir

Educatie - Stiinta 04-08-2026 05:00

Bacalaureat - sesiunea a II-a/ Elevii din partea minorităților susțin proba de comunicare orală în limba maternă

Elevii din partea minorităților susțin marți și miercuri proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat a început luni cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală în limba română. În zilele de 5 și 6 august

Educatie - Stiinta 03-08-2026 15:00

Buzău/Echipa Heart of RoBots, câștigătoarea Bucharest Twin Cup 2026, la finalul unui sezon de excepție în robotică

Echipa de robotică a Colegiului Național 'B.P. Hasdeu' din Buzău, 'Heart of RoBots', alături de echipa sa de juniori 'Little Hearts', au câștigat locul I în cadrul competiției Bucharest Twin Cup 2026, victorie la finalul sezonului DECODE care a clasat echipa pe un loc fruntaș la nivel mondial. Tinerii pasion

Educatie - Stiinta 03-08-2026 05:00

A doua sesiune din acest an a Bacalaureatului începe luni; peste 33.000 de candidați înscriși

Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune din acest an a examenului de Bacalaureat. Potrivit Ministerului Educației, la proba de comunicare orală în limba română (proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), care

Educatie - Stiinta 02-08-2026 14:05

Peste 33.000 de candidați - înscriși pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an

Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, pentru susținerea probelor de competențe (pe probe), din acest an, informează Ministerul Educației. La proba de la comunicare orală în limba română ( proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențe

Educatie - Stiinta 02-08-2026 08:00

Luni începe a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an

Sesiunea iulie - august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a

Educatie - Stiinta 01-08-2026 12:09

Universitatea București/Facultatea de Istorie: A murit profesorul Mihai Sorin Rădulescu

Facultatea de Istorie a Universității din București deplânge moartea profesorului Mihai Sorin Rădulescu (1966 - 2026) și transmite condoleanțe familiei îndoliate. 'Cu profundă durere, comunitatea academică a Facultății de Istorie din cadrul Universității București deplânge trecerea în neființă a prof. univ. dr. Miha

Educatie - Stiinta 31-07-2026 14:25

Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' a obținut un nou brevet de invenție pentru o metodă de pilotare a mașinilor-unelte

Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați a obținut un nou brevet de invenție acordat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru o metodă inovatoare de pilotare a mașinilor-unelte, informează, vineri, instituția de învățămât superior. 'Centrul de Transfer Tehnologic CTT-UGAL, membru al Rețelei Naționale pentru Inovare și

Educatie - Stiinta 31-07-2026 14:16

Timiș: La UPT, cele mai atractive facultăți sunt Robotica, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a înregistrat o creștere de aproximativ 28% a numărului de candidați la admitere, comparativ cu anul trecut, cele mai mari creșteri ale interesului fiind înregistrate în domenii precum Robotică, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică, specializări pentru care cererea de specialiști este în continuare

Educatie - Stiinta 31-07-2026 13:31

Mureș: Absolvenții promoției 'Constantin Brâncuși 150' de la Medicină Militară au primit gradul de sublocotenent la UMFST

Absolvenții anului IV ai Secției de Pregătire Medico-Militară din cadrul UMFST 'George Emil Palade' din Târgu Mureș au trecut oficial în corpul ofițerilor, vineri, în cadrul unei ceremonii, primind gradul de sublocotenent. Deși mai au de parcurs doi ani de studii medicale până la absolvirea facultății, studenții

Educatie - Stiinta 31-07-2026 10:31

Sesiunea a doua a Bacalaureatului începe luni

Sesiunea iulie-august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a c

Educatie - Stiinta 30-07-2026 16:11

Peste 10.200 de candidați admiși la ASE în sesiunea iulie; sesiunea de toamnă - înscrieri în perioada 28 august - 1 septembrie

Academia de Studii Economice din București a încheiat sesiunea de admitere din luna iulie cu peste 10.200 de candidați declarați admiși la programele universitare de licență, masterat și doctorat, cu peste 1.000 mai mulți decât în anul precedent. Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior transmis joi A

Educatie - Stiinta 30-07-2026 10:34

Elevii români - locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe națiuni la cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a desfășurat în perioada 24-30 iulie la Kaunas, Lituania, și la care au participat 100 de elevi din 25 de țări. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, au obținut medalii de aur Andrei Nemțișo