Rectorul Universităţii din Bucureşti va fi desemnat pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct şi secret
Membrii comunităţii Universităţii din Bucureşti (UB) au decis, miercuri, prin referendum, ca desemnarea rectorului pentru mandatul 2023 - 2027 să se facă pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct şi secret, în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale.
"La scrutinul organizat în cele trei secţii de votare au participat 793 dintre cei 1.388 de membri ai comunităţii academice cu drept de vot, prezenţa fiind de 57,13%. Membrii comunităţii UB au putut alege între două posibilităţi de desemnare a rectorului, conform legislaţiei în vigoare, şi anume pe bază de concurs public sau pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct şi secret. Astfel, 84,96% dintre votanţi au optat pentru modalitatea alegerilor generale, în timp ce 15,04% au optat pentru varianta concursului public", informează un comunicat de presă al UB transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, numărul total al voturilor valabil exprimate pentru opţiunea alegerilor generale, prin vot universal, direct şi secret, a fost 667, în timp ce numărul total al voturilor valabil exprimate pentru opţiunea care viza concursul public a fost 118. Astfel, Universitatea din Bucureşti păstrează aceeaşi metodă de alegere a rectorului utilizată şi la scrutinele din 2011, 2015 şi 2019.
Durata mandatului rectorului, potrivit art. 120 din Carta Universităţii din Bucureşti, este de patru ani, iar mandatul poate fi înnoit cel mult o dată, în urma unui nou concurs sau a unor noi alegeri.
Referendumul organizat miercuri va fi validat în şedinţa Senatului Universităţii din Bucureşti din 17 mai şi marchează declanşarea alegerilor pentru toate structurile de conducere ale universităţii, la nivelul rectoratului, facultăţilor şi departamentelor pentru mandatul 2023 - 2027.
În cadrul referendumului au putut vota toate cadrele didactice şi de cercetare titulare din cadrul UB, alături de toţi reprezentanţii studenţilor în Senatul UB şi în consiliile facultăţilor, votul fiind universal, direct şi secret. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Studenții de anul I la medicină și medicină militară îmbracă prima dată halatul alb, într-o ceremonie
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a organizat, joi, ediția a II-a a Ceremoniei Halatelor Albe pentru studenții din anul I ai Facultății de Medicină, Medicină militară și pentru cei de la programele de asistență medicală generală, asistență medicală generală militară și balneofiziokinetoterapie și rec
Galați: Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri UE în valoare de 8,3 milioane de lei
Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' din Galați va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 8,3 milioane de lei, care prevede lucrări la clădire, amenajarea unui teren de sport și dotraea unității de învățământ cu instrumente muzicale, a anunțat, miercuri, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Contr
Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator
Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de Est, aflată în expansiun
Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române
Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lec
Argeș: Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești
Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Șco
BIBLIOTECA AZI/Prahova: Biblioteca Șirna, cunoscută la nivel mondial - instituția cu un angajat care luminează o întreagă comunitate (GALERIE FOTO)
Niște cărți salvate dintr-o clădire aproape dărâmată și o tânără iubitoare de carte și pasionată de pictură, călăuzită de un spirit inovator și pe deplin dedicată menirii sale - cu aceste elemente a început povestea Bibliotecii Comunale Șirna din județul Prahova, o instituție care s-a bucurat de-a lungul anilor de recunoaștere nu doar locală și nați
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, intervenției și reintegrării soc
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global. Potriv
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' (UMFST) din Târgu Mureș și Universitatea din Klaipeda, Lituania, au pus, marți, bazele unui parteneriat academic strategic, în urma semnării unui Memorandum de Înțelegere de către rectorii celor două instituții, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. dr. Arturas Ra
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Autoritatea Națională pentru Cercetare - România, împreună cu Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare (DG RTD) a Comisiei Europene, organizează marți Dialogul Consolidat (Enhanced Dialogue), un eveniment dedicat stadiului actual al sistemului românesc de cercetare și inovare și direcțiilor de politică publică pentru perioada următoare.
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome
Politehnica București oferă sesiuni de pregătire gratuite la matematică, fizică, informatică
Politehnica București va oferi, începând cu 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire, pentru admitere, la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile se vor desfășura în format fizic. 'Pe 10 octombrie, începem pregătirile la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile sunt gratuite și se desfășoară fizic, î













