Un program creat de trei elevi din Hunedoara va rula pe Staţia Spaţială Internaţională
Un program creat de trei elevi din municipiul Hunedoara va rula pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a monitoriza evoluţia şi starea de sănătate a vegetaţiei de pe planeta Pământ, experimentul fiind propus de echipa clubului RobotX, al cărui mentor este profesorul Mircea Nistor.
Potrivit acestuia, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunţat că proiectul gândit de cei trei elevi va fi aplicat în perioada aprilie - mai pe Staţia Spaţială Internaţională, datele culese în cadrul experimentului urmând să fie prelucrate de aceştia la sfârşitul lunii viitoare.
Programul a fost gândit şi creat de Alexandru Budiul, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic "Traian Lalescu", Maria Alexa, elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic "Traian Lalescu", şi de Luca Rădos, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional "Iancu de Hunedoara".
Într-un mesaj transmis de ESA profesorului Mircea Nistor şi citat de pagina oficială a Primăriei Hunedoara, se arată că experimentul AstriX Mission Space Lab a obţinut "statutul de zbor", precizându-se că acesta va rula pe Staţia Spaţială Internaţională în perioada aprilie - mai 2023.
"Vom descărca datele şi le vom trimite spre sfârşitul lunii mai. Veţi putea apoi să scrieţi raportul vostru final, care este ultima fază a Mission Space Lab Challenge", se menţionează în mesaj.
Profesorul Mircea Nistor a explicat că proiectul la care participă elevii din cadrul RobotX Hunedoara s-a derulat în două faze. În prima dintre acestea, echipele înscrise au trimis ESA proiecte sau idei de experimente, dintre care au fost selectate cele mai bune. Apoi, ESA a transmis echipelor câştigătoare câte un kit specializat, iar copiii au creat softul necesar pentru funcţionarea experimentului propus.
"Noi am primit acest kit anul trecut, în decembrie, el fiind format, în principal, dintr-un micro-controller, un modul de inteligenţă artificială şi o cameră. Cei trei copii au creat softul necesar, iar acesta va rula pe un kit similar amplasat pe Staţia Spaţială Internaţională. Experimentul va dura cam trei ore, adică durata în care Staţia înconjoară, pe orbită, Pământul de două ori. Este un sentiment nemaipomenit pentru copii să ştie că softul lor va rula pe Staţia Spaţială Internaţională! La fel este şi pentru mine. În cele trei ore, se vor realiza aproximativ 1.000 de imagini care ne vor ajuta apoi să evaluăm starea de sănătate a vegetaţiei planetei şi evoluţia acesteia", a explicat coordonatorul şi mentorul RobotX Hunedoara.
În urmă cu patru ani, o altă generaţie de elevi din cadrul echipei RobotX Hunedoara a mai realizat un soft cu ajutorul căruia, tot de pe Staţia Spaţială Internaţională, s-a făcut o evaluare a modului în care evoluează stratul de nori al planetei, constatându-se atunci o tendinţă de creştere a acestuia, a mai arătat profesorul Mircea Nistor. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: RobotX Hunedoara / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu
Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare
Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p
Bihor: Universitatea din Oradea organizează un simpozion internațional dedicat prevenirii burnout-ului
Universitatea din Oradea va găzdui, pe 24 noiembrie, un simpozion internațional dedicat prevenirii epuizării profesionale, stării de bine la locul de muncă și rolului leadershipului în organizații. 'Este un eveniment de anvergură internațională și cu un ridicat interes public prin tematica sa: tendințe legislative europene privind riscurile psihosoci
Consiliul Facultății de Drept a UAIC: Alexandru Toader, Tudorel Toader și Olga-Andreea Urdă nu vor mai preda
Universitatea ''Alexandru Ioan Cuza'' (UAIC) din Iași a anunțat că în Consiliul Facultății de Drept a fost luată decizia ca Tudorel Toader și lectorul universitar Olga-Andreea Urdă să nu mai susțină cursuri și evaluări la programele de licență și masterat, după arestarea preventivă a lectorului universitar Ionuț-Alexandru Toader.
Bihor: Dr. Meta Maria Rohde, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea
Universitatea din Oradea i-a acordat, luni, titlul de Doctor Honoris Causa dr. Meta Maria Rohde, o personalitate internațională în domeniul tehnologiilor de microunde și al electronicii de înaltă frecvență, cu o carieră remarcabilă la intersecția dintre cercetare, inovare tehnologică și antreprenoriat. Potrivit unui comunicat al Un










