Ministrul Ligia Deca: În 6 luni de mandat au fost atinse obiective-cheie, precum finalizarea proiectului "România Educată"
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, apreciază că în cele şase luni de la preluarea mandatului au fost atinse obiective-cheie stabilite, unul dintre acestea fiind finalizarea proiectului de legi "România Educată".
"Se împlinesc, astăzi, 6 luni de la preluarea mandatului de ministru al Educaţiei. Au fost 6 luni în care provocările nu au lipsit, dar în care s-a muncit mult, iar rezultatele muncii sunt deja vizibile. Consider că în această perioadă au fost atinse obiective-cheie stabilite încă de la preluarea mandatului", a scris ministrul Educaţiei pe Facebook.
Potrivit ministrului, unul dintre aceste obiective îl reprezintă finalizarea proiectului de legi "România Educată".
Ligia Deca a amintit că în cele şase luni s-au lansat 4 apeluri pentru depunerea de proiecte din PNRR, în valoare de peste 1,6 miliarde de euro, s-au realizat patru Ghiduri ale solicitantului/proiecte de acte normative pentru lansarea următoarelor 4 apeluri prin PNRR, s-a elaborat un proiect de hotărâre de guvern pentru relansarea programului EURO 200 (care vizează şi dublarea venitului minim/membru de familie).
De asemenea, s-a extins numărul unităţilor de învăţământ în care se implementează programul-pilot "Masă caldă" de la 350 la 450, s-a introdus o sumă forfetară pentru transportul elevilor, care a presupus o creştere de până la 4 ori a sumei acordate pentru transportul elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, s-a majorat nivelul maximal de preţ al pachetelor de rechizite şcolare, de la 25 de lei/pachet/elev la 65 de lei/pachet/elev - în învăţământul primar şi de la 35 de lei/pachet/elev la 75 de lei/pachet/elev - în învăţământul gimnazial.
Printre realizările mandatului, ea mai enumeră majorarea cuantumului stimulentelor financiare acordate absolvenţilor care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională 2022 şi la Bacalaureat de la 3.000 la 5.000/absolvent de liceu şi de la 1.000 la 2000 lei/absolvent de gimnaziu, lansarea, împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a programului naţional "Şcoli sigure şi sănătoase", ce are ca obiectiv reabilitarea şi consolidarea clădirilor unităţilor de învăţământ, majorarea cu 1.200 a numărului de posturi de consilieri şcolari, care a însemnat o creştere cu 50% a numărului acestora, aprobarea participării României la Programul pentru evaluarea internaţională a elevilor - PISA 2025.
Ligia Deca a amintit de aprobarea participării României la Studiul Internaţional privind Procesul de Predare-Învăţare, dezvoltat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, OECD, Teaching and Learning International Survey - TALIS 2024, adoptarea Strategiei naţionale privind educaţia pentru mediu şi schimbări climatice 2023-2030, lansarea platformei saptamanaverde.edu.ro, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, lansarea campaniei "Nu sunteţi singuri", pentru combaterea violenţei în şcoli, dezvoltarea programului "Servicii Comunitare Integrate", în colaborare cu Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii, considerat bună practică de Comisia Europeană, dar şi de creşterea burselor studenţilor-doctoranzi cu 150 de lei/lună, începând cu ianuarie 2023.
Lansarea concursului de burse pentru stagii universitare şi de cercetare pentru masteranzii, doctoranzii, cadrele didactice şi cercetătorii din cadrul instituţiilor de învăţământ superior şi Academia Română (burse cuprinse între 1.200-2.000 euro), majorarea cuantumului burselor de cercetare, formare postuniversitară şi postdoctorală "Vasile Pârvan" şi "Nicolae Iorga" - bursierii vor primi, lunar, 800 euro (majorare de 60%), utilizarea, în premieră, a domeniilor de studii pentru corelarea Nomenclatorului domeniilor de studii universitare realizat de către Ministerul Educaţiei, ca parte a eforturilor de aliniere la metodologiile de colectare statistică a datelor din UE şi OCDE, finalizarea şi transmiterea chestionarului Organizaţiei pentru Cooperare şi dezvoltare Economică în domeniul educaţiei, ca parte a procesului de îndeplinirii a criteriilor de aderare la OCDE - sunt alte obiective atinse pe care le-a menţionat ministrul Ligia Deca. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Studenții de anul I la medicină și medicină militară îmbracă prima dată halatul alb, într-o ceremonie
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a organizat, joi, ediția a II-a a Ceremoniei Halatelor Albe pentru studenții din anul I ai Facultății de Medicină, Medicină militară și pentru cei de la programele de asistență medicală generală, asistență medicală generală militară și balneofiziokinetoterapie și rec
Galați: Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri UE în valoare de 8,3 milioane de lei
Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' din Galați va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 8,3 milioane de lei, care prevede lucrări la clădire, amenajarea unui teren de sport și dotraea unității de învățământ cu instrumente muzicale, a anunțat, miercuri, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Contr
Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator
Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de Est, aflată în expansiun
Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române
Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lec
Argeș: Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești
Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Șco
BIBLIOTECA AZI/Prahova: Biblioteca Șirna, cunoscută la nivel mondial - instituția cu un angajat care luminează o întreagă comunitate (GALERIE FOTO)
Niște cărți salvate dintr-o clădire aproape dărâmată și o tânără iubitoare de carte și pasionată de pictură, călăuzită de un spirit inovator și pe deplin dedicată menirii sale - cu aceste elemente a început povestea Bibliotecii Comunale Șirna din județul Prahova, o instituție care s-a bucurat de-a lungul anilor de recunoaștere nu doar locală și nați
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, intervenției și reintegrării soc
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global. Potriv
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' (UMFST) din Târgu Mureș și Universitatea din Klaipeda, Lituania, au pus, marți, bazele unui parteneriat academic strategic, în urma semnării unui Memorandum de Înțelegere de către rectorii celor două instituții, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. dr. Arturas Ra
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Autoritatea Națională pentru Cercetare - România, împreună cu Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare (DG RTD) a Comisiei Europene, organizează marți Dialogul Consolidat (Enhanced Dialogue), un eveniment dedicat stadiului actual al sistemului românesc de cercetare și inovare și direcțiilor de politică publică pentru perioada următoare.
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome
Politehnica București oferă sesiuni de pregătire gratuite la matematică, fizică, informatică
Politehnica București va oferi, începând cu 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire, pentru admitere, la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile se vor desfășura în format fizic. 'Pe 10 octombrie, începem pregătirile la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile sunt gratuite și se desfășoară fizic, î













