Tulcea: Participanţii la Concursul de matematică ''Laurenţiu Panaitopol'', apreciaţi drept surprinzători
Cei mai buni participanţi la Concursul interjudeţean de matematică "Laurenţiu Panaitopol" au fost premiaţi, duminică, de soţia matematicianului român ale cărui probleme au fost incluse în probele unor olimpiade internaţionale, Maria Panaitopol, şi au fost apreciaţi drept "surprinzători" de membrii juriului.
Concursul interjudeţean iniţiat de Colegiul dobrogean "Spiru Haret" a reunit 130 de elevi din Bucureşti, Constanţa, Ialomiţa, Galaţi, Argeş, Brăila şi Tulcea, Maria Panaitopol suplimentând valoarea premiului I, de 1.000 de lei, cu 100 de euro, o diplomă de excelenţă şi o plachetă.
"De fiecare dată, vin cu mare bucurie, pentru că ştiu cât de mult şi-ar fi dorit soţul meu astfel de concursuri, ştiu la câte olimpiade şi concursuri am participat împreună, cât de mult îi plăceau şi cât de mult era interesat de ele", a declarat în timpul festivităţii de premiere Maria Panaitopol.
De altfel, toţi premianţii au primit din partea sa o scrisoare în care sunt felicitaţi şi îndrumaţi să îşi urmeze idealul.
Unii elevi premiaţi au apreciat calitatea concursului.
"Au fost subiecte foarte frumoase. M-au surprins prin calitate şi creativitate, au fost mai grele decât mă aşteptam. De data asta însă, nu am avut o zi inspirată şi cred că e important să învăţăm să depăşim şi eşecurile, chiar printre rezultate de calibru. Voi merge la Olimpiada naţională de matematică din Craiova, m-am calificat cu 27,5 puncte, şi sper să mă descurc cât mai bine şi să depăşesc momentul de aici. Va urma, în Slovenia, Olimpiada europeană de matematică pentru fete, unde voi fi concurentul numărul patru al echipei României", a declarat pentru AGERPRES câştigătoarea premiului al III-lea la clasa a X-a, Ana Boiangiu.
Pentru alţi participanţi la concurs, subiectele au părut uşoare.
"Mi s-a părut un concurs nu foarte greu comparativ cu o etapă naţională a Olimpiadei de matematică. M-am calificat şi acolo şi m-am pregătit şi am reuşit acum să iau premiul I, la clasa XI-a", a afirmat Erena Mark, elev la Colegiul naţional "Gheorghe Şincai" din Bucureşti.
"A fost un concurs peste nivelul problemelor lucrate la clasă, dar sub nivelul olimpiadei. Mă pregătesc la matematică în medie patru, cinci ore pe zi. Am descoperit matematica puţin cam târziu şi trebuie să mă pregătesc mai mult ca să ajung în pas cu cei care au descoperit-o de mici", a spus Eusebiu Ionuţ Pitulice, elev al Colegiului naţional "Tudor Vianu" din Bucureşti, câştigător al locului al II-lea la clasa a XI-a.
Participanţii la concurs au fost apreciaţi de organizatori drept "surprinzători".
"Au fost surprinzători, din ce mi-au spus colegii evaluatori, din prisma faptului că au oferit soluţii inovative, altele decât cele indicate de cei care au propus subiectele. Nu e de mirare acest lucru, dat fiind faptul că la concurs s-au prezentat laureaţi ai Olimpiadei naţionale de matematică, copii care sunt în loturile naţionale de matematică, cu antecedente foarte puternice în lumea matematicii", a precizat directorul Colegiului dobrogean "Spiru Haret" din Tulcea, Florin Anastasiu.
Toţi elevii premiaţi au primit cărţi de matematică, câştigătorii premiului al II-lea au primit câte 500 de lei, cei ai premiului al III-lea, 300 de lei, iar cei doi elevi care au obţinut menţiuni, câte 200 de lei.
Biroul ştiinţific al concursului a fost asigurat de preşedintele Societăţii Române de Ştiinţe Matematice (SRSM), profesor Radu Gologan, prim-vicepreşedintele SRSM, Cătălin Gherghe, şi unul dintre coordonatorii loturilor naţionale de matematică, redactor şef al publicaţiei "Gazeta matematica", profesorul Mihai Bălună.
Cea de-a XII-a ediţie a Concursului interjudeţean de matematică "Laurenţiu Panaitopol" a fost organizat de Colegiul dobrogean "Spiru Haret", în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Tulcea. AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu
Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare
Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p










