Deca şi ministrul Educaţiei Naţionale şi Tineretului din Franţa au discutat despre plurilingvism, mobilitate, formare profesională
Cooperarea la toate nivelurile şi în toate sectoarele, în special în domenii precum plurilingvismul, mobilitatea, educaţia şi formarea profesională, a fost una dintre temele abordate în cadrul întâlnirii pe care a avut-o, joi, la Bucureşti, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, cu ministrul Educaţiei Naţionale şi Tineretului al Republicii Franceze, Pap Ndiaye, cu ocazia şedinţei Biroului intersesiunii CONFEMEN şi a marcării a 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
"În acest context, miniştrii şi-au exprimat interesul şi pentru consolidarea schimbului de bune practici în domeniul asigurării calităţii în educaţie, inclusiv în domeniul inspecţiei şcolare. În perspectiva dezvoltării plurilingvismului ca abilitate fundamentală pentru elevii celor două ţări, s-a agreat consolidarea cooperării în domeniul metodelor de predare şi de evaluare a competenţelor în limbi străine şi promovarea certificărilor care se pot obţine în concordanţă cu standardele stabilite de Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi", informează un comunicat remis, joi, presei.
Potrivit sursei citate, există o dorinţă comună de consolidare şi de extindere a reţelei de unităţi cu secţie bilingvă francofonă în România, inclusiv prin utilizarea programului de asistenţi de limba franceză (ALF), ale căror obiective vor fi stabilite de comun acord.
"A fost manifestată, de asemenea, dorinţa de susţinere a formării profesorilor de limbi străine şi discipline non-lingvistice, pentru a încuraja parteneriatele între structurile de formare iniţială şi continuă, atât în Franţa cât şi în România", se arată în comunicat.
Miniştrii şi-au reafirmat angajamentul de a sprijini promovarea limbii şi a culturii ţării partenere, aşa cum se prevede în Foaia de parcurs a Parteneriatului strategic reînnoit în 2020.
De asemenea, şi-au exprimat dorinţa de a încuraja mobilitatea elevilor, a profesorilor, a formatorilor, a formatorilor de formatori şi, în general, a personalului implicat în actul educaţional. În acest scop, se doreşte o mai bună valorificare a programului de mobilitate bilaterală Vacaresco şi a programului european Erasmus+.
"A fost subliniată, de asemenea, importanţa promovării şi a dezvoltării învăţământului profesional de calitate, în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, în special prin promovarea cooperării dintre cele două ţări pentru crearea de campusuri de meserii în parteneriat. Vor fi încurajate misiunile de expertiză şi de mobilitate a grupurilor şcolare în cauză. Expertul Tehnic Internaţional (ETI), plasat în cadrul Ministerului Educaţiei din România, colaborează cu experţii români pentru implementarea acţiunilor comune în acest domeniu", afirmă aceeaşi sursă.
Totodată, cei doi demnitari au convenit asupra necesităţii de a promova schimbul reciproc de expertiză, de resurse educaţionale şi de bune practici, de a organiza la faţa locului sau la distanţă cursuri de formare, seminarii, conferinţe şi stagii, precum şi de a dezvolta schimburi reciproce în jurul temelor de interes comun, în special în zona educaţiei incluzive, a luptei împotriva abandonului şcolar, a dezvoltării durabile, a egalităţii de gen, dar şi în jurul unor teme precum: predarea istoriei Holocaustului, educaţia media, tehnologia digitală, bunăstarea la şcoală.
În ceea ce priveşte Francofonia, cei doi miniştri, membri ai biroului CONFEMEN, reafirmă/reiterează importanţa acţiunii multilaterale şi unite pentru o educaţie de calitate pentru toţi în Francofonie, în special în contextul crizelor actuale şi în slujba continuităţii educaţionale, menţionează sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu
Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare
Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p
Bihor: Universitatea din Oradea organizează un simpozion internațional dedicat prevenirii burnout-ului
Universitatea din Oradea va găzdui, pe 24 noiembrie, un simpozion internațional dedicat prevenirii epuizării profesionale, stării de bine la locul de muncă și rolului leadershipului în organizații. 'Este un eveniment de anvergură internațională și cu un ridicat interes public prin tematica sa: tendințe legislative europene privind riscurile psihosoci










